Didactica Nova

Educația prin lectură - un pas spre viitor. Colegiul Național „Andrei Mureșanu” găzduiește Cercul Pedagogic pentru Învățământ Primar

Sub deviza „Dezvoltarea competențelor de lectură”, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” a fost gazda unei reuniuni pedagogice de excepție. Evenimentul, organizat de doamnele Rad Aurora și Costaru Simona, a reunit aproximativ 50 de profesori din învățământul primar, având ca scop schimbul de bune practici pentru stimularea interesului față de lectură în rândul elevilor.

Lectura reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai educației, iar în clasele primare, această activitate ocupă un loc central în procesul de învățare și dezvoltare a copiilor.

 Importanța lecturii în clasele primare este incontestabilă, având un impact profund asupra dezvoltării cognitive, lingvistice și emoționale a copiilor. Prin intermediul cărților, elevii descoperă nu doar lumi noi și personaje fascinante, ci și propriul potențial și capacitatea de a înțelege și de a transforma lumea din jurul lor. Astfel, promovarea lecturii în școlile primare reprezintă un pas important în formarea unei generații de cititori pasionați și gânditori critici, pregătiți să facă față provocărilor și să contribuie la progresul societății în care trăiesc.

                        Pe parcursul întâlnirii, s-au organizat ateliere interactive pentru fiecare nivel de studiu, participanții având ocazia să descopere strategii și metode inovatoare adaptate fiecărui ciclu de învățare.

Jocul didactic a fost tema pe care s-au centrat discuțiile cadrelor didactice de  la clasa pregătitoare. Moderată de către Ioana Conț, profesor pentru învățământ primar, activitatea a avut ca preambul prezentarea materialului: „Jocul ca modalitate de abordare în formarea competențelor de citit – scris”. Fiind una dintre formele de activitate preferate de copii, jocul didactic este activitatea de bază în clasa pregătitoare. Prin joc, elevul descifrează realitatea înconjurătoare și raporturile dintre el și această lume. Jocul răspunde în cel mai fericit mod particularităților de vârstă ale elevului, elementele distractive pe care le conține stimulând curiozitatea și interesul de cunoaștere al copilului. Jocul este considerat, în teoria pedagogică contemporană, o modalitate de asimilare a realului la activitatea proprie, asigurând elevului largi posibilități de activism intelectual.

Pentru mulți copii drumul către însușirea citirii este anevoios. Prin utilizarea jocurilor didactice, acest proces poate fi transformat într-unul interesant și plăcut. Prin jocuri educative, copiii învață să identifice sunete, să asocieze litere și să creeze propoziții, dezvoltându-și astfel abilitățile de bază în citire și scriere.

La clasa I s-au prezentat „Strategii de succes în învățarea citit-scrisului”. Pe lângă aspecte teoretice în abordarea psihopedagogică a procesului de predare și învățare a citit-scrisului, s-au prezentat și aspecte practice, dar și modalități de învățare și exersare a citit-scrisului. La clasa IA, profesor pentru învățământ primar, Aurora Rad, metode precum „Povestea noastră” și „Blazonul literei” transformă învățarea într-un proces creativ și interactiv, facilitând înțelegerea și organizarea logică a ideilor.

„Tehnici active în dezvoltarea competențelor de lectură” a fost activitatea moderată de doamna profesor pentru învățământ primar, Alina Voica, pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea la clasa a II-a, în acest an școlar. Doamna Voica a prezentat exemple de bune practici, exemplificând activități precum „Detectivii textului” sau „Lectura în perechi”, ce stimulează gândirea critică și înțelegerea profundă a textelor.

Pentru cadrele didactice de la clasa a III-a, doamna profesor pentru învățământ primar, Laura Drăgan a pregătit „Strategii de stimulare a potențialului creativ al elevilor” menționând că strategia didactică este în mare parte responsabilă de stimularea potențialului creativ al copilului. Prin „Teatrul creativ”, „Explozia stelară” și „Ștafeta creației”, copiii își dezvoltă imaginația și își exprimă liber ideile.

 

La Clasa a IV-a, materialul prezentat de doamna profesor pentru învățământ primar, Floare Spermezan  „Strategii de înțelegere a mesajului unui text” a evidențiat  etape și strategii atractive care facilitează comprehesiunea mesajului unui text.

Strategii precum „Think Aloud”, „Cubul” și „Story Mountain” ajută elevii să analizeze și să interpreteze în profunzime textele citite.

Un angajament pentru viitor: Activitatea metodică a demonstrat încă o dată importanța colaborării dintre cadrele didactice pentru îmbunătățirea metodelor de predare. Profesorii pleacă din acest cerc pedagogic cu idei noi și inspirație pentru a face din lectură o experiență captivantă și educativă pentru elevi.

„Educația prin lectură este cheia succesului. Cu cât investim mai mult în dezvoltarea acestei competențe, cu atât contribuim la formarea unei generații mai informate și mai creative”, a concluzionat unul dintre participanții Cercului Pedagogic de la CNAM a fost un pas important spre atingerea acestui obiectiv, demonstrând că lectura este și va rămâne un pilon fundamental al educației.

 

profesor pentru învățământ primar Laura Drăgan,

Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5