ELENA M. CÎMPAN. Școala noastră unde e, școala noastră ce-ați făcut cu ea

     Nici viața despre care este vorba în versurile originale ( poezia „Ordinea de zi”, de Adrian Păunescu, cântată de George Nicolescu ), regândite ca titlu al acestui text, nici școala nu dispar așa pur și simplu, ele rămân măcar în amintire...

    Un nou an școlar bate la ușă. An școlar ce a fost împărțit în trei ( trimestre ), în două ( semestre ) și acum în cinci ( intervale de învățare sau quintestre? ), care avea trei vacanțe, apoi patru și, mai nou, are cinci. Dintre acestea, una, vacanța mare a dat și numele unei cărți, scrisă de Dragoș Nisioiu, cunoscut scriitor de la Cenaclul „Țara de Sus”, din Câmpulung Moldovenesc. Pauzele au fost și au rămas de zece minute cele mici și de douăzeci de minute cea mare, ce se mai numeau recreații, iar „Recreația mare”, scrisă de Mircea Sîntimbreanu, este o carte inspirată din viața de școlar, scrisă cu mult umor și conține altfel de lecții de ținut minte: „- Ia stai! Ce-i aia mărinimos?/ – Tovarășe profesor, râdeți de mine. Mărinimos e un măr inimos.../ – Și avid? Știi tu ce-nseamnă avid?/ - De la vid... Avid înseamnă că nu e vid.” Orele au rămas tot de cincizeci de minute. Suficiente cât să-l facă pe elev să nu uite, așa cum „Domnul Trandafir” a reușit să rămână prototipul unui învățător îndrăgit: „Ne-a învățat multe, de care nu ne mai aducem aminte, dar care au rămas în fundul sufletului ca semințe bune ce au înflorit bogat mai târziu.”

     Începutul și sfârșitul anului școlar s-a schimbat. Cât va mai trece, oare, până va fi ca-n Germania, de exemplu, unde fiecare Land are altă structură a anului școlar, nu știm. În Bayern ( Bavaria ), anul școlar 2025- 2026 începe la 16 septembrie  și se încheie pe 31 iulie. Elevii se bucură de șase vacanțe, de Crăciun, de iarnă, de Paști, de Rusalii, de vară, de toamnă. În Baden-Württemberg, școala începe la 8 septembrie și se termină în 29 iulie. Aici, nu este vacanță de iarnă, dar școlile, care au zile flexibile de vacanță, pot organiza vacanță de carnaval. ( sursa Internet ). De obicei, elevii merg la școală cinci zile pe săptămână și, în unele cazuri, școlile pot împărți cursurile și pe parcursul a șase zile. Important este ca elevii să învețe, să aibă rezultate și să devină adulți responsabili, educați, de încredere în societate, conform profesiei, meseriei, vocației alese.

    E frumos septembrie, mai ales începutul lunii, cu emoții și agende încărcate, jurnale de gânduri, ce-și așteaptă momentul potrivit să se coacă, asemenea roadelor unei grădini. Atât de frumos, încât n-am mai pleca de la el: „Voiam să rămân în septembrie/ pe plaja pustie și palidă,/ voiam să mă-ncarc de cenușa/ cocorilor mei nestatornici/ și vântul greoi să-mi adoarmă/ în plete cu apă năvoade; (... ) voiam să rămân în septembrie,/ prezentă la trecerea timpului,/ cu-o mână în arbori, cu alta-n/ nisipul cărunt – și să lunec/ odată cu vara în toamnă.” ( Nina Cassian )

     Școala nu are cum să aibă vreo adresă. Ea este peste tot, în aerul de respirat. Azi, când trec pe lângă școala mea, natală, ca și locul, ea nu mai există ( paradoxal, deși e acolo ). Aflu că elevii, câți sunt, merg la o altă școală, alta mai mare și mai trainică. Așa ca-n cântecul de joacă al copilăriei, cu „Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit apa și l-a luat/ Vom face altul pe râu în jos/ Altul mai trainic și mai frumos...” Și, aproape de fiecare dată, nu pot să nu mă întreb: „Școala noastră unde e?!...”