Elevii şi cadrele didactice din Rebrişoara au omagiat pe Eminescu, atât în mod tradiţional cât şi în alt fel
-
View the full image
Elevii şi cadrele didactice din Rebrişoara au omagiat pe Eminescu
Vineri 15 ianuarie 2009, timp de o oră şi jumătate, în prezenţa a 215 elevi din clasele V-VIII de la Şcoala Generală “Iacob şi Ioachim Mureşanu”, un grup de 20 de iubitori ai lui Eminescu au evocat personalitatea “Poetului nepereche”, atât în mod clasic cât şi într-un alt fel. Proiectul acestei manifestări cât şi implementarea lui au fost iniţiate de către directoarea educativă, profesoara Rodovica Ciuta, sub supravegherea atentă a membrilor catedrei de ştiinţe umaniste coordonate de profesorul Leon Muti. Pentru ca rezultatele să fie maxime, conducerea şcolii reprezentată de director profesor Macedon Ilovan şi director adjunct Vasile Rusu, s-au implicat profound şi eficient în reuşita acţiunilor omagiale. Întreaga activitate a fost filmată de către profesorul Leon Buzilă, caseta eternizând şi îmbogăţind zestrea activităţilor culturale derulate în şcoală în ultimii trei ani.
Profesorul Vasile Rusu a prezentat power point imagini din viaţa şi creaţia literară a lui Eminescu acestea fiind comentate cu pertinenţă de profesorul de limba română Leon Muti.
Un moment important al evocării a fost cel legat de receptarea lui Eminescu atât în epocă cât şi astăzi. Nu au fost uitaţi nici admiratorii dar nici cei care l-au denigrat şi i-au negat complet talentul, în rândul acestora din urmă înscriindu-se Aron Densiuseanu, Anghel Demertescu, canonicul Grama, dar şi critici de seamă contemporani precum I. Negoiţescu ori N. Manolescu, acesta din urmă concluzionând în recenta sa istorie a literaturii române că opera eminesciană este un model spiritual şi literar depăşit.
A urmat apoi cei 12 recitatori-elevi ( Roş Echim, Ani Daniela, Băeş Marinela, Hoha Giorgiana, Pop Bianca, Rotărescu Mihaela, Bozomală Oana, Tofeni Ioana, Acu Emilian, Toderic Oana, Bozbici Ana-Maria şi Rotărescu Ioana) care au fost aplaudaţi frenetic de către colegii lor, aceştia audiind creaţii, precum: “La mormântul lui Aron Pumnul”, “ O mamă”, Floarea albastră”, Luceafărul”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, “Atât de fragedă”, Scrisoarea a III-a”, “ Rugăciunea” , “Doina”, “Sara pe deal”, La steaua”. Din Veraonicla Micle s-au recitat creaţiile: “Lui X”, “ Şi te iubesc”, M-am gândit”, “Fugi”. În timp ce juriul făcea clasamentul celor mai buni recitatori , moderatorul activităţilor le vorbea elevilor despre sfârşitul Veroniclei Micle la Manăstirea Văratec, căt şi despre epitaful dăltuit în marmură pe soclul crucii “Şi pulbere, ţărână de tine se alege,/ Căci asta e a lumii nestrămutată lege,/ Nimicul te aduce, nimicul te reia,/ Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”. Cu interes deosebit a fost urmărită şi scrisoarea de dragoste trimisă de către Eminescu la 28 februarie 1882 Veronicăi Micle. Celor patru câştigători recitatori ( Rotăresca Mihaela, Toderic Oana, Ani Daniela, Hoha Georgiana) li s-au acordat premii de către membrii juriului (Anamaria Muthi – prof. de engleză, Anca Ani – prof. de francză, Liliana Bojthe – prof. de română şi Nicoleta Briciu – prof. de muzică) prin preşedintele acestuia directoarea educativă Rodovica Ciuta.
O altă secvenţă, al acestui “alt fel” de a-l omagia pe Eminescu, mult gustată de elevi a fost concursul de identificare şi comentare a unor figure de stil, categorii de imagini şi sintagme poetice întâlnite în poezia “Floare albastră”. Juriul a hotărât că cele mai originale, iscusite şi temeinice argumentări au aparţinut elevilor: Pop Bianca, Hobel Anamaria, Ani Elena şi Pop Leon.
Din dorinţa de a demonstra frumuseţea creaţiei eminesciene şi de a îndemna pe elevi la lectură, un grup de elevi au analizat model poezia “Lacul”, testul fiind recitat şi analizat literar şi în limbile engleză şi franceză: Băeş Marinela şi Tofeni Ioana.
Ultima secvenţă, şi poate cea mai reuşită, a fost aceea când elevilor li s-a cerut să redacteze cel puţin două strofe în spiritual eminescian. 15 elevi şi-au încercat forţele şi talentul, juriul având o dificilă misiune în alcătuirea clasamentului, cei 5 câştigători fiind: Buzilă Dumitru, Ani Ghiţă, Covaci Lavinia, Ani Ionuţ şi Acu Emilian.
Activitatea s-a încheiat cu cântece din creaţia eminesciană, organizatorii cât şi participanţii considerând-o ca fiind o reuşită, dar şi un alt fel de a derula un eveniment aniversar în care să fie antrenaţi cât mai mulţi elevi cu folos maxim, versurile elevului Buzilă Dumitru rămânându-ne în minte: “Eminescu a plecat,/Dar în urmă a lăsat, / Florile să înflorească/ Tinerii să se iubească.
Prof. Rodovica Ciuta
Prof. Leon Muti
Citiţi şi:
- Elevii şi cadrele didactice din Rebrişoara au omagiat pe Eminescu, atât în mod tradiţional cât şi în alt fel
- „Poetul nepereche”- omagiat de elevii şi profesorii rebrişoreni
- Şcoala Generală din Grui îi va purta numele
- “Învăţăm să trăim împreună”
- Zilele şcolii Rebrişoara – lansare carte – simpozion naţional
Adaugă comentariu nou