Elitele și dilemele societății de ieri și de azi

Abordarea problemei elitelor devine o chestiune din ce în ce mai delicată. Impactul unei jumătăți de secol de egalitarism propagandistic, de blamare continuă a meritocrației clasice („burghezi”, „exploatatori”, „moșieri”, „chiaburi”, „decadenți”, etc.) a fost continuată după 1990 de noul val al corectitudinii politice - orice demers suspectat de a „lăsa pe cineva pe dinafară” este în continuare blamat și nu trece de exigențele sociale și academice ale momentului. Progresul exploziv al tehnologiei de comunicare încurajează în continuare egalitarismul la o scară nemaiîntâlnită până în prezent. Azi oricine poate posta pe rețelele de socializare, comentariile, dacă nu sunt restricționate, nu fac deosebire între adevăr și fabulație, sau între exprimarea cultă și cea agramată, între politețe și bădărănie. Încercările de raportare și blocare a tendințelor negative nu dă roade, presa este la rândul ei dominată de aceste mijloace de comunicare omniprezente și ultrarapide. Nici Ceaușescu nu a visat, atunci când declara la congresul partidului că dacă nu i-ar cunoaște pe cei din sală, nu ar face deosebirea dintre un academician și un țăran cooperator. Pe atunci doar o declarație propagandistică, afirmația a devenit realitate pe rețelele de socializare care nu mai fac deosebirea dintre conturile reale și cele false, dar care sunt urmărite cu consecvență de o majoritate dezarmantă.
În acest context o carte despre elitele bistrițene în perioada interbelică, cum este cea semnată de Mircea Gelu Buta și Adrian Onofreiu constituie mai mult decât o provocare. Povestea familiilor Buta, Pop, Șioldea, Mureșanu, Bârsan, Ilișiu și altele, bogat ilustrată cu documente și fotografii se situează la polul opus egalitarismului, calitățile excepționale ale acestor oameni superiori prin educație, caracter și disciplină constituie cheia succesului lor: acela de a pătrunde din „mărginime” în Bistrița, unde alcătuiesc o nouă aristocrație spirituală. Succesul social, economic și moral este dobândit prin cultivarea calităților intelectuale și morale, prin efortul individual care s-a dovedit mai puternic decât contextul social-politic al imperiului habsburgic, o structură ce le rezervase rolul de cetățeni de categorie inferioară. Natura individuală a acestui efort garantează pentru autenticitatea rezultatului. Funcțiile publice importante ocupate de aceste elite românești nu erau rezultatul unor negocieri politice, ci recunoașterea unor merite indubitabile.
Perioada în care ei sunt surprinși de autori este una dificilă și complexă, de la începuturile regatului întregit (1918) la sfârșitul scurtei perioade de democrație đin istoria noastră interbelică (regimul personal al lui Carol al II-lea din 1938, dictatul de la Viena și pierderea unei părți a teritoriului Transilvaniei din 1940). Sfârșitul războiului vine cu alte probleme, ilustrate de două imagini din carte: fiecare reprezintă câte un tanc, o imagine e din 1940 iar tancul poartă însemnele armatei horthyste, cealaltă imagine e din 1944, iar tancul aparține armatei sovietice. În ambele imagini, tancurile sunt înconjurate de o relativă mulțime, semn al adaptării și a compromisului colectiv în fața istoriei. Tocmai aceste personalități, care au contribuit la afirmarea națiunii române și la unirea din 1918 vor deveni suspecți, vor fi anchetați și majoritatea vor face pușcărie pentru vina de a nu fi de încredere pentru noile autorități, ei nu aparțineau maselor, aveau idei și atitudini dictate de principii morale și nu de instinctul de autoconservare.
Educația și mai ales caracterul i-au ajutat să treacă peste toate aceste încercări cu demnitate și chiar cu eleganță. Cartea acordă o atenție deosebită unei alte calități a acestor oameni: politețea. Manierele sunt pentru ei un rezultat al unei discipline spirituale, a respectului pentru om și o punere în fapt a învățăturilor religioase.
Cartea autorilor bistrițeni este de mare actualitate într-o societate marcată de narcisism, explozie informațională și decizii luate pe bază emoțională și nu rațională. Ea merită consultată și dezbătută în toate forurile civice interesate de viitorul națiunii, de moștenirea pe care o lăsăm copiilor și nepoților. Prinsă în dispute politice și dileme birocratice, societatea noastră a abandonat spațiul de reflecție și a pierdut obișnuința acțiunii în folosul obștesc. Multe organizații nonguvernamentale vizează corect aspecte izolate ale problemei, abordarea de ansamblu lipsește cu desăvârșire. Această viziune ar deveni un program de guvernare, dacă cei aleși ar fi mai puțin preocupați să se lupte între ei, dacă electoratul ar opta și pentru altceva decât eternul rău mai mic dintre două opțiuni deficitare.
Aserțiunile de mai sus își vor păstra caracterul ipotetic până la următoarea schimbare care, ne-a învățat viața, nu este neapărat o îmbunătățire. Rămâne aprecierea pentru opera celor doi autori care și-au făcut pe deplin datoria.