Eveniment ,,Iuliu Maniu”, organizat de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta

Victor Știr

Recent, joi 8 februarie, ziua aniversării lui Iuliu Maniu, în sala ,,Ion Mușlea”  a Bibliotecii Centralei Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj-Napoca s-a desfășurat un eveniment dedicat marelui patriot și om politic care a murit în închisoare la Sighet, în 5 februarie. Este vorba de conferința cu titlul ,,Iuliu Maniu și mișcarea anticomunistă din Țara Năsăudului”, susținută  de prof. univ. dr. Mircea-Gelu Buta (Facultatea de Teologie a Universității ,,Babeș-Bolyai”  și de lansarea cărții Iuliu Maniu și Năsăudul, apărută la ,,Editura Școala Ardeleană”, evenimentul fiind organizat în cadrul ciclului de conferințe ale editurii, la împlinirea a zece ani de la înființare. Invitații  evenimentului au fost IPS Andrei Andreicuț, mitropolit al Vadului, Feleacului și Clujului și prof. univ. dr. al Facultății de Teologie, prof. univ. dr. Vasile Pușcaș (membru corespondent al Academiei Române), profesorul Marius Bojițe (fost rector al UMF Cluj-Napoca) și directorul Editorii ,,Școala Ardeleană”, Vasile G. Dâncu; amfitrion, conf. univ. dr. Valentin Orca.

Conferința ,,Iuliu Maniu și mișcarea anticomunistă din Țara Năsăudului”  a fost așezată de prof. univ. dr. Mircea-Gelu Buta sub motto-ul preluat din Iuliu Maniu -  Nicio jertfă nu e prea mare, când este pentru neam și adevăr. Conferențiarul a făcut un excurs al parcursului lui Iuliu Maniu, născut la 8 ianuarie 1873, în Șimleu SilvanieiSălaj șia decedat la 5 februarie 1953, în Sighetu- Marmației, în vestita pușcărie cu misiunea de lichidare a deținuților, în bună parte-elita României. A învățat la blaj, Cluj, Budapesta și Viena devenind doctor în drept. A fost deputat român de Transilvania în Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), de asemenea, președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. Este membru de onoare al Academiei Române (1919). Prof. dr. Buta a subliniat importanța activității lui Maniu în pregătirea Unirii de la 1918, apoi ampla implicare în viața politică a Regatului României Mari, cu accente precise asupra opiniei pe care a avut-o în complicata situație militară a țării, amenințată de Uniunea Sovietică. Chiar dacă i s-a sugerat, de ambasadorul Angliei la București în acea perioadă, să părăsească România pentru că țara va cădea în zona de influență sovietică, Maniu a rămas în țară alături de poporul căruia i-a dedicat întreaga sa viață. În ciuda uriașei forțe a Uniuni Sovietice, Iuliu Maniu, generalul Aldea și alții au gândit pregătirea tineretului și nu numai, pentru mișcări de rezistență la ocupația străină și la comunism. De precizat, nucleele de oponenți erau diseminate pe aproape întreg teritoriul țării și vizau atât evitarea ocupantului cât a și comunismului.  Batalionul de voluntari ,,Iuliu Maniu”  s-a format urmare a discuțiilor între fruntașii țărăniști Iuliu Maniu, Ilie Lazăr cu sublocotenentul Gavril Oltean. S-au format ,,Companii de voluntari” care împreună cu ,,Batalionul” au constituit ,,Corpul de Voluntari”. În Ardeal existau formațiuni de rezistență care s-au numit ,,Haiducii lui Avram Iancu”  în care s-a inclus și ,,Divizia Sumanele Negre”, numele fiind luat în amintirea gloriei imperial austriece a ,,Cătanelor Negre”. Profesorul Buta a schițat profilul mișcării de rezistență din Țara Năsăudului în care erau implicați nepoții ai lui Iuliu Maniu, problematica fiind până acum sectorial studiată și cunoscută. Partea de noutate a evenimentului a fost expunerea relațiilor lui Iuliu Maniu cu rezistenții năsăudeni, Leonida Pop fiind cel mai bine conturat, inclusive prin publicarea Jurnalului său ,,de front” .

Cum se știe, nuclele de rezistență au căzut pretutindeni în România, sub tenacitatea securității comuniste. Totuși, rezistența a durat până în 1958, când trupele sovietice au fost retrase din țară, iar lupta exemplară a românilor, a rămas un titlu de glorie și suferință, neapreciat la justa valoare de străinătate. Oponenții prinși au fost condamnați la ani grei de pușcărie, unii sfârșindu-și viețile între zidurile închisorilor.

În continuare, IPS Andrei a vorbit despre activitatea de excepție a prof. univ. dr. Mircea-Gelu Buta  în fruntea Catedrei de Bioetică a Facultății de Teologie a Universității ,,Babeș-Bolyai” și despre cărțile sale. A urmat prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, cu ample referiri concrete la jocul politic al finalului celei de a doua conflagrații mondiale și a artificiilor ,,unora” pentru Transilvania. Prof. univ. dr. Marius Bojiță, fostul rector al Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, a subliniat activitatea  prof. Buta în fruntea Catedrei de bioetică a Facultății de teologie, demonstrând că știe opera lui Mircea-Gelu Buta, începând cu Introducerea în nursing, scrisă împreună cu dr. Liliana Buta.

Evenimentul a împrospătat în conștiința auditoriului figura lui Iuliu Maniu, remarcabil patriot și om politic, martir al neamului românesc.

Sesiunea de autografe a încheiat întâlnirea la care au participat alături de cei amintiți acad. Ioan Bolovan, prof. univ. Mircea Popa, prof. univ. Liviu Petru Zăpârțan (fost ambasador al României la Sfântul Scaun), scriitorii: David Dorian, Virgil Rațiu, dr. Paul Ersilian Roșca, directorul Muzeului Mitropoliei Clujului , doctor în teologie Victor Măruțoiu, dr. ec. Radu Gavrilă și mulți alții. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5