FĂGĂDUINȚE de Pr. Timoftei Găurean, la Editura „Cezara”, Târgu-Mureș, octombrie 2017

Continuând seria de Reflecții duhovnicești, acum sub numele FĂGĂDUINȚE, Părintele Timoftei Găurean nuanțează Sfânta Chemare: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați! Căci într-un timp când se năruie înțelesul ca frunza pre apă (vorba cronicarului) și când ne viclenim moșia ( cum ar spune Mihai Eminescu), doar frica de Dumnezeu, credința și dragostea pot fi biruitoare, prin ele aflând rosturi și înțelesuri. Astfel, Făgăduințele Părintelui Timoftei Găurean dovedesc legăturile neîntrerupte, puternice, cu harul dumnezeiesc, prin care, nouă oamenilor, fața să ne strălucească precum altădată învrednicitului Moise, rânduindu-ne gândul și sufletul pe calea ce duce spre izbăvire. „O, Doamne – e ruga psalmistului – trimite lumina și adevărul tău, ele să mă călăuzească și să mă îndrepte către muntele sfânt.”
Făgăduințe, ca și celelalte volume pe care Părintele și-a așternut cu cinste numele, Liturghii în cumpătul vremii, Cu soare pe veșminte, Netezind cărarea mântuirii, Zefirul de miazăzi, e îndreptar pentru minte și inimă, cercetând cum ne înnoim întru’ Bunul Dumnezeu, cum putem fi părtași firii Sale, prin ce ducem mai departe în lume rodirea binelui, cum aflăm merindea veșniciei, dacă citim cum se cuvine în cartea conștiinței; un portativ al reflecțiilor, aflându-și moto în pagină evanghelică: Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc!
Făgăduințele Părintelui Timoftei Găurean sunt revărsări ale rugăciunii, ale împăcărilor și neliniștilor preotului care vrea cu ardoare ca ființa lutului să devină tot mai mult ființă a Duhului, ca prin Sfintele Liturghii, prin spovedanie și smerenie, prin lepădarea de negura păcatelor să fim mereu în dialogul împăcării de la Fântâna lui Iacov. Făgăduințele Părintelui caută apa vie , cea curgătoare spre viața veșnică. De aici emoția care domină scrisul Părintelui, fiorul ce cuprinde cuvântul, claritatea enunțului, căldura acestuia. Reflecția, pledoaria, argumentele nu exclud încărcătura emoțională. Planul reflexiv coexistă în Făgăduințe cu cel metaforic. Sunt comentate semnificațiile înalte ale Postului Mare, Învierii, Sfintei Cruci, ființa între partea muritoare și nemuritoare, Părintele lămurindu-și învățătura prin pilde și imagini ce țin de valori stilistice ale limbii. Este elocventă, în acest sens, imaginea „frumuseții vieții printre spini”, scrisul Părintelui amintind de cele „Zece povețe pentru predicatori” tipărite la Sibiu de Arhiepiscopul și Mitropolitul Nicolae Colan, prin care cerea afirmarea puternică a învățăturii ortodoxe, nu prin critici sterpe, ci prin „cuvânt limpede, cald și însuflețit”.
Făgăduințele îndeamnă credinciosul să caute malul care nu se surpă; spre a avea perfecțiune creștină, mărinimie, iertare, înțelegerea jertfei Mântuitorului, a neîntreruptului dumnezeiesc ce poartă puterea mântuirii. Daniil a astupat cu puterea rugăciunii gurile leilor în mijlocul cărora a fost aruncat și a făcut din sălbăticiuni miei blânzi așezați la picioarele sale.
Ca preot și ca om, autorul Făgăduințelor, preluând mesajul înaintemergătorilor, Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea, își îndreaptă pașii și rugăciunea, truda de fiecare zi, spre vindecarea rănilor pământești, a suferințelor și rătăcirilor, căutând să aducă sprijinul și mângâierea Cerului întru bucuria veșnică, spunând: Doamne, ce vom răsplăti Ție, pentru ce ne-ai dat nouă? În acest fel, Făgăduințele sunt mai mult decât înscrisuri, decât pagini tipărite, fiind semn al crucii la lumina candelelor bisericești, la lumina unui jurământ care să însoțească lunga călătorie spre înveșnicire. Căci ceasul e spre seară...
În altă ordinde de idei, Făgăduințele întregesc Cartea Agrieșului pe care Părintele o dăinuiește fără de oprire, ca într-un potir al bucuriilor și înălțătoarelor nădejdi. Scria marele istoric Nicolae Iorga: Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie nu gram de iubire ca s-o înțelegi. Părintele Timoftei Găurean știe să asculte povestea Agrieșului, s-o înțeleagă și s-o poarte mai departe ca pe o lecție despre viață și iubire, ca pe un dat al voinței și înțelepciunii prin care șipotul, el a rămas... De aceea spun, invocând versul, că în Făgăduințele Părintelui „miroase-a-nviere și-a curat/ Miroase a om scăpat în veșnicie.”