Părintele Timoftei Găurean va rămâne cu soare pe veșminte

Cu glasu-i domol, părintele Timoftei Găurean ne colindă, de-acum, din ceruri. A împlinit pe pământ toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit al lui Dumnezeu, îndemnându-ne părintește să ne sfințim prin merindea iubirii, fiind, astfel, cu adevărat ai lui Iisus, auzindu-i și împlinindu-i chemarea de a-i fi copii. Atâtea a adunat Preotul și Omul în potirul nădejdilor, netezind, cum scria, prin toate cărarea mântuirii. A fost semănătorul trudnic, dar, apoi, și secerătorul ce a legat în bucurii snopul rodului.
Spunea psalmistul: „Cântați Domnului o cântare nouă!”
Părintele a aflat cântarea cea nouă, a așezat-o în adânc de gând și suflet și a dat-o celor din preajmă ca pe o lărgire a ființei, pentru ca aceasta să lase în urmă păcate, punând în locul lor virtuti. Ne-a îndemnat să găsim luminișul sfânt prin care să ne împodobim în Dumnezeu, ca astfel să aflăm, cu smerenie și vrednicie, sublimul de a fi comeseni ai Sfintei Treimi; sublimul de a sta în fața lui Dumnezeu, nu în umbra Lui.
Aflăm din pagina de carte ( volumele Liturghii la cumpătul vremii, Cu soare pe veșminte, Netezind cărarea mântuirii, Zefirul de miazăzi, Făgăduințe) din sculpturile Părintelui sau din fotografia sa artistică, din Muzeul Etnografic pe care l-a zămislit, ce înseamnă împodobirea în Dumnezeu și împăcarea noastră cu cerul dumnezeiesc din noi, ca apoi cerul cel fără de margini să se împace cu ceea ce suntem, după reflecția Sfântului Isaac Sirul: „Fii împăcat cu sufletul tău și atunci cerul și pământul se vor împăca cu tine!” Părintele pleacă în veșnicia marilor codri de crini împăcat cu sufletul său, căci în toate pe care le-a trăit a deschis Raiul. Ce profund i-a fost gestul uman, cel duhovnicesc și cel cultural când ne-a chemat spre Raiul Deschis, în patria slavei și în taina rugăciunii. Prin toate s-a alipit de bine, știind că pe calea binelui (Părintele cita din scrierile Sfântului Vasile cel Mare) mai degrabă obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te. S-a odihnit Părintele ostenind, alergând și întâmpinând, potrivindu-i-se rugăciunea înaintemegătorilor Părinți care îi cereau Domnului să-i învețe să se roage, să creadă, să nădăjduiască, să rabde, să ierte și să iubească. Fără iubire, Părintele (vorba poetului) s-ar fi temut de viață.
Va rămâne Preotul cel Bun de la Agrieș, cel care a purtat matricea de spiritualitate pură a satului natal, întărit și înfrumusețat de cântecul obârșiilor trecut prin binecuvântare dumnezeiască. Turnul Bisericii din Agrieș îi va menține în înalturi ecoul umbletului pământesc și al viselor cerești pe care le-a avut și care își vor curge pe mai departe lumina.
Părintele va rămâne pe veci cu soare pe veșminte.

Valentin Marica

În imagine:
Părintele și cei apropiați, în fața Bisericii din Agrieș, după lansarea volumului de reflecții duhovnicești, Zefirul de miazăzi.