Preotul Timoftei Găurean, exemplu de trăire evlavioasă în matricea de spiritualitate roditoare a satului natal

Este o revelație de spiritualitate unică să stai de vorbă cu părintele Timoftei Găurean, din binecuvntatul Agrieș, satul său natal, dar dacă îi mai citești și cărțile în care îți mărturisește reflecțiile din ceasurile de veghe și taină, când cercetează și caută să descopere „sâmburele de lumină care întreține lumea și viața” (Ernest Bernea); simți că te afli în fața unui om dăruit de Dumnezeu cu vocație duhovnicească și cu alese calități ale umanuli, dar și a unui cărturar înțelept și profund. Rămâi astfel convins că negreșit părintele are o legătură specială cu Dumnezeu, încât i-a trimis în dar harul și inspirația dezvăluirilor cerești, concretizate în fapte pe calea mântuirii, precum și talentul de a crea valori spirituale și artistice.
Și trebuie să mărturisesc un secret anume: faptul că acest păstor și formator de suflete, este un spirit cutezător polivalent, înzestrat cu mai multe haruri, primite de la Creatorul Universului și al omului; acei „talanți”, mai prețioși decât aurul și argintul; fiindcă pe lângă darul profesiunii preoțești, de scriitor de cărți despre trăiri evlavioase și spirituale, de sculptor al unor obiecte de cult, caracterizate prin finețe și originalitate artistică, părintele Timoftei Găurean se remarcă și ca un mare artist în arta fotografică, cu finalizări în expoziții tematice unanim apreciate. La aceste trebuie să mai adăugăm marea sa pasiune de etnograf, având o viziune competentă în valorificarea și colecționarea unor obicte de artă populară țărănească, articole de îmbrăcăminte, straie de sărbătoare, ustensile casnice, unelte folosite la munca câmpului sau prelucrarea lemnului; activitate desfășurată cu pasiune și dăruire, realizând un Muzeu al vechimilor țărănești, găzduit chiar în casa parohială.
Venind vorba de sculptura în lemn, el are o relație specială cu natura în care crește lemnul, această materie sacră generatoare de frumuseți artistice și spirituale. Din lemn prin meșteșugul dăltuirii se aduce la lumină crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și icoana; obiecte de cult „ce împreună stau la răspântii și vestesc tainice lumini” (Ioan Dâmbu, protopop al Năsăudului).
Răsfoind volumul „Netezind cărarea mântuirii” apărut în 2015 la Editura „Cezara Codruța Marica” ne dăm seama că avem în față o carte de excepție, fiind un album însoțit de un text biografic care urmărește pas cu pas, drumul spiritual (un drum inițiatic) în formarea profesională, spirituală și duhovnicească personală.
Sunt memorii care evocă momentele de zvârcoliri sufletești, marcate de întrebări existențiale ce țin de profunzimea ființei până la aflarea acelui sens al vieții înălțător, acela de a-L sluji pe bunul Dumnezeu și de a lăsa ceva în urmă revelator.
Originalitatea acestei apariții editoriale se remarcă și prin faptul că textul memorialistic se derulează paralel cu imagini semnificative din experiența pastorală creativă și din viața părintelui, surprinzând aspecte revelatoare ale tradiției, culturii și al vieții duhovnicești a satului Agrieș, încât am putea face o analogie a acestei lucrări cu un „bildungsroman” sui generis, fiindcă prezintă evoluția personalității autorului care cuprinde însă și o anexă consistentă cu mărturii și referințe evocatoare; constând în aprecieri ale unor personalități din sfera preoțească și nu numai.
Sunt de-a dreptul emoționante aceste gânduri și mărturisiri ale însemnatelor fețe bisericești din arealul județului și din afară. Amintim astfel numele protopopului Năsăudului, Ioan Dâmbu, al preotului protopop Aurel Mureșan din Gherla, al preotului Motogna Vasile Cristian, dar și a scriitorului și jurnalistului Menuț Maximinian, directorul ziarului „Răsunetul”, care afirmă că a avut o legătură specială cu părintele Timoftei Găurean și că el i-a readus la Agrieș „pe străbuni în mijlocul satului prin deschiderea unui muzeu cu exponate unice în peisajul etnografic”. Își exprimă de asemenea admirația pentru valoarea sa umană, pentru cultul prieteniei care îl caracterizează, dar și pentru lucrurile frumoase pe care lea făcut în numele culturii și spiritualității noastre. Îi apreciază mărinimia și dăruirea necondiționată în folosul satului, a credinței și omeniei, constituind un model demn de urmat de tineretul contemporan.
Cu aceeași căldură și admirație se exprimă și profesorul doctor Vasile V. Filip etnolog, despre părintele Timpftei Găurean, relatând numeroasele realizări făcute în satul natal, „pe care îl părăsise cândva, ce-și urma spre seminar chemarea Jertfei preoțești, pentru care se simțise ales” și care venise în Agrieșul copilăriei „să zidescă în sufletele consătenilor...zidul tare al ideii că Dumnezeu nu e doar părintele din cer (oarecum îndepărtat și abstract) al tuturor, ci și un fel de tată iubitor de aici de lângă noi”.
Revelator însă este „cuvântul înainte” care deschide albumul; al scriitorului și jurnalistului Valentin Marica din Târgu Mureș, care afirmă prin cuvinte meșteșugite de o conotație tulburătoare, caracteristice acestui foarte înzestrat scriitor și orator, că „părintele L-a adus pe Dumnezeul euharistic în fața oamenilor, L-a mărturisit în preaplin Cuvântul de lumină și Faptă ziditoare, prin minunea Potirului și strălucirea Sfântului și Sfințitorului Altar, care i-au fost frunți de gînd curat și credință dovedită...”
Autorul vorbește atât de frumos în textul cărții despre satul Agrieș, pe care l-a purtat „fără oprire, ca simbol al vredniciei, demnității și frumuseții” în toți pașii vieții lui, iar despre Muntele Țibleș afirmă că-l simte ca pe un părinte care îl ocrotește. Sunt de-a dreptul tulburătoare sentimentele pe care le are față de locuitorii satului natal, și natura înconjurătoare care îl umple de energie și credință și îi dau harul creației simțimd în toate prezența divină.
„Am privit și privesc mereu Țibleșul, îl simt ca pe u părinte care mă ocrotește. Și privesc valea ce-mi pare a purta cântecul <>. În vale apar casele, apar oamenii, cărora le port grija ca păstor. Cât de aproape îmi sunt, în gând, pregătindu-mă pentru dumnezeiasca Liturghie la care toți coaboară de pe crestele dealurilor, dornici să fie alături de mine și să își plece genunchii înaintea lui Dumnezeu.”
În ceasurile de veghe duhovnicească părintele Timoftei Găurean a simțit nevoi să își aștearnă pe hârtie gândurile sale, pentru a-ți exprima „lăuntricul” atât de încărcat de viață duhovnicească față de Creator și oamnii pe care îi păstorește. Cele două cărți publicate anterior: „Liturghii în cumpătul vremii” și „Cu soare pe veșminte-însemnări duhvnicești” se caracterizeză printr-o reflexivitate profundă de relevare a sacrului „ a duhovnicescului și numinosului”, remarcându-se prin originalitatea și limpezimea de gândire, clasându-l astfel pe autor printre scriitorii de literatură religioasă de marcă.
Cunoscându-i îndeaproape activitatea duhovnicească, personalitatea lui profesională și umană dar mai ales activitatea duhovnicească în folosul comunității, cred că nu greșesc dacă fac o analogie între părintele Timoftei și acea imagine a „apostolului” din lirica marelui cântăreț al Ardealului, al dorurilor și „pătimirii noastre”-Octavian Goga. Fiindcă în cei zece ani de preoție în satul Agrieș el s-a dăruit cu jertfire, să zidească sufletele sătenilor prin Cuvântul lui Dumnezeu, să le aducă lumină și încredere în suflete și conștiință și să le îmbogățească viața religioasă.