Gloria Bistrița

Ce înseamnă acest nume?

Nu, nu ne referim acum la echipa de handbal. Poate altădată. Astăzi vorbim despre Gloria Bistrița, despre stadionul din parc și despre memoria unui oraș care pare tot mai grăbit să-și arunce trecutul la fier vechi.

Câți bistrițeni își mai amintesc duminicile de altădată? Bunicii și părinții ne duceau la meci. Stadionul era plin, iar noi, copiii, priveam fascinați gazonul, jucătorii, tribunele care fremătau. Tații ne explicau regulile jocului, ne vorbeau despre fotbaliști, despre orgoliul orașului, iar noi eram mândri că acei oameni purtau numele Bistriței prin țară.

După meci urma aproape un ceremonial. Soțiile, mamele ne așteptau în parc. Apoi o plimbare ,comentarii aprinse despre fazele partidei, bucuria unei victorii și apoi masa de duminică în familie. Era o lume simplă, curată și vie. O lume în care Bistrița încă avea respect pentru ceea ce construise.

Zilele acestea  am trecut pe la stadion. Ce am găsit?

O ruină administrată cu o nepăsare demnă de manual. Lacăte, mizerie, garduri rupte, tribune mutilate, scaune dispărute sau distruse, buruieni și o tăcere apăsătoare. Nocturna de altădată, mândria orașului, a ajuns un schelet ruginit, numai bun de fotografiat într-un album al degradării.

La exterior, emblema cu numele lui Jean Pădureanu stă în mizerie, ca un monument al uitării. În schimb, la intrare tronează impecabil numele instituțiilor: Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Consiliul Local Bistrița. Numele sunt mari și vizibile. Doar grija pentru stadion a dispărut misterios.

Și acum auzim despre idei „mărețe”, despre planuri SF și demolări. Primarul Gabriel Lazany visează probabil noi betoane și alte experimente urbanistice, de parcă orașul acesta ar suferi de prea multă memorie și prea mult spațiu verde. După ce cultura a fost împinsă spre decor și improvizație, a venit oare vremea să punem buldozerele și pe stadion, și pe parc?

Este incredibil cât de ușor distrugem ceea ce alte generații au construit cu pasiune. Nu mai știm să reparăm, să îngrijim, să păstrăm. Știm doar să abandonăm și apoi să explicăm doct că „nu se mai poate”.

Ba se poate. Dar trebuie să existe și iubire pentru oraș, nu doar planuri, machete și conferințe de presă.

Gloria Bistrița nu înseamnă doar fotbal. Înseamnă copilărie, identitate, amintire și apartenență. Iar când vezi cum arată astăzi stadionul, îți vine inevitabil în minte revolta lui George Coșbuc:

„Voi ce-aveți îngropat aici?

Voi? Grâu? Dar noi, strămoși și tați,

Noi mame și surori și frați!

În lături, venetici!”.

   Dorel Cosma