Hotca Marian, poezii de primăvară

Cronosferă

 

Plămădeala unei secunde florale

trecea dincolo de

extravilanul temporalităţii,

şi eu ca un verbuncaş

îţi sculptez eternitatea

nurlie din tine.

 

Lumina - o lacrimă din haos

prindea rădăcini senzitive

sub dalta cartilaginoasă

a unei sfere înăbuşite

dintr-un Eu

primăvăratic,

iar timpul ne mirosea adânc,

până la gânduri.

 

 

Mister de seară

 

Două inimi imense de piatră

se luptă mereu în bobul aceluiaşi mister

când timpul antic trăieşte

pe buzele apoase ale unui arhipelag

înrădăcinat în nemurire

 

o palidă scânteie îngenunchează

în faţa unei secunde

şi timpul tace,

iar o inimă zdrenţurosă

dă glas surd nopţii orbite

de trăire

 

şi-aceeaşi lună albă, pântecoasă

născu pe cer fiori de stele

şi semne goale de-ntrebare

risipite prin minţi sătule de scrum

 

o harpă-mi cântă-n depărtare

amorul firelor de iarbă

vrăjite-n munţii pali de vise

 

ş-adorm aici pe colbul nopţii

adorm şi-n visul meu afund.

 

 

Fragmente albe

O literă sumbră,
deasupra ta
pluteşte-n plumbul somnambul
al cerului...
şi parcă ar vrea 
să-ţi lipească de spate
aripile misterului esenţial.

Şi-o pană de cărbune
ţi-ar creşte-n mâna ta
ca să-ţi faci caricatura sticloasă
ce s-a trezit demult 
în planul paralel.

Mai văd o literă amorfă
ce-ţi intră pe canalul înfundat 
de mizeria timpului
neinspirat;

şi-atunci îţi mătur murmurând
consoanele dure din faţa ta 
să te refugiezi
în somnul secund 
ce deţine în exces 
cărbunii încinşi 
ai inspiraţiei.

Şi-atunci vei arde ca o torţă vie
încât pietrele se vor sparge
în fragmente albe de poezie.

 

 

Înflorire

 

Pe roata timpului de ceaţă,

caut fărâme eterne de viaţă

mă caut pe mine

în cercul sublim

şi strig cu glasul ochiului străin

să nu moară dragostea din tine.

 

Şi ploaia azi aleargă goală

cu sânii ei de apă dulce,

iar stropii ei nu-i pot aduce

la gura ta aurorală.

 

Un cântec ivoriu de primăvară
se decojeşte de nota sa pietroasă-

şi viaţa-mi este luminoasă

căci buza ta-nfloreşte iară.

 

 

Visând

 

Tu ai strivit noaptea cu un sărut

când ai visat căderea

îngerilor din stele

 

și te-ai speriat de aripi

frânte, fluorescente

ce și-au pierdut

eterna nemurire

nu ai țipat fiindcă luna

suspendată pe o clipă boreală

dormea pe glezna vânătă

a sublimului văzduh

 

și-atunci te-ai împietrit în floare

pe geana-nchisă a unui munte

crezând că n-o să poți duce

pe umeri fragezi un cosmos de amor.

 

Jurământ poetic

 

Îți jur pe pietre, pe cenușă

pe ochi metalici de căpușă

că-n visul mic,

eu nu-ți ridic

sărutul crinilor peltic,

căci mor de dor

și de amor

în brațul strâns

al florilor.

 

 

Jurământ de noapte

 

Îți jur pe somn,

pe rânced lapte de albine,

pe sâmburi putrezi de măsline,

că-n noaptea ce se stinge-n vatră

eu nu-ți ridic ode de piatră,

căci ard de dor

și de amor

în focul stins

al clipelor.

 

 

 

Inimi de piatră

 

Două inimi negre și-njunghiate

dorm sub umbra aceluiași mormânt,

și-atâtea doruri pale, măcinate,

se-ascund sub vălul de pământ.

 

O geană de pelin închide vraja serii

și visele se surpă în urne de cenușă,

că azi e noptea atroce-a îngropării -

a stelelor ucise de-a dorului țepușă.

 

Mi-e sete și aș bea atomii gri de fum

și-aș arde pe axa destinului difuz

ca să mai simt al stelelor parfum

m-aș naște iară într-un timp confuz.

 

M-aș bate și cu ploaia virulentă

să fim aceeași inimă de piatră -

zdrobită de o lume turbulentă

ce-și bea hapsână licoarea egolatră.

 

 

 

Suflet ascuns 

Ți-e sufletul ascuns în muguri de verdeață
În clipe infantile pierdute-n dimineață
Și numai glasul sturzului l-auzi,
Dar gândul sacru în lacrimi ți-l inunzi.

Ți-e frică de umbra pietrelor mortuare
De stele râncezite, cu brațe boreale...
Fiindcă te-or ridica deasupra-n univers
Pe scara de iluzii creată de-al meu vers.

Îmbracă-te-n sfioase raze de lumină
Și prefă-te-n floare albă de grădină,
Să strălucești ca luna-n cosmosul floral
Pe un mănunchi de frunze bizar, atemporal.

 

 

 Narcisism

 

Vino să ne țesem

din firul zdrențuit al timpului

vălul singurătății,

să ne ascundem sub el eternitatea,

apoi să ne înecăm

în roua florilor de mai.

 

Cuprinși de dorul vulcanic al dragostei

ne-om făuri aripile destinului

din două petale galbene de narcisă;

 

(Și-atunci noi n-o să ne-aducem aminte de noi)

 

Doi străini de ceară

sub umbra oglinzii de piatră,

vor împleti iubirea lor de sine

cu eterna singurătate

în lumină de lacrimi.

 

 

Bulb

 

 

Am zis că primăvara și-a topit suflarea

în raze înverzite de lumină;

frunze concave

țineau strâns între ele

parfumul sculptat

din flori de nichel,

 

și numai o clipă

de-ar înflori în sărutul

acoperit cu praful stradal,

cerul și-ar lepăda lacrimile goale

pe întreg tabloul banal.

 

Nu plouă, și totuși parcă alunec

pe-o inimă țesută din mâzgă

și amorțesc

când văd cum plânge

acea inimă închisă

într-un bulb de lalea.

 

 

Primăvara mea

 

Dă-mi o pensulă transversală

să pictez primăvara cum vreau eu!

 

O pleoapă dințoasă va fi puntea

ce va despărți lumea mea de lumea florilor,

sub punte va curge oțetul dulce

din ugerul șubrezit al norilor,

un fluture va fi o secundă nevinovată

ce nu va roade tabloul încă neterminat,

 

mi-ar trebui și soarele...

îl voi face dintr-un ghemotoc de paie

luat pe furiș din cuibul Păsării Phoenix.

 

Copacii o să-i fac din vorbe ude

amestecate cu humă dospită

sub sprâncenele strămoșilor,

dar copacii trebuie împodobiți

cu fruze tinere;

 

voi sacrifica un înger

și-i voi întinde sângele verzui printre ramuri -

întinderea va constitui corola de frunze.

 

Păsările vor fi sprâncenele

aceluiași înger sacrificat,

însă păsărările vor rămâne mute

dacă nu le voi adăpa cu eufonia

versurilor clasice.

 

Timp nu mai pun...

în tabloul meu primăvara este eternă!

 

 

Asfințire

 

Închide-mă în clepsidre fluidale

orbindu-mă cu nisipul muribund

să uit de pietrele mentale

ce mi-au oprit ochiul furibund.

 

Nisip din gânduri și luminări mundane

renasc din zoala privirii imanente

când mă întind ticsit în vise diafane,

trezesc în spirit tornade virulente.

 

O liră se topește sedusă de absență

și eu mă nărui înnămolindu-ni șoapte

și mă înalț în umbre sobre cu esență

de flori gri, stridente și frapante.

 

Și mă înec sub pașii de cărbune

pe malul beznei ce țese amintiri -

având nevoie ca oful să-și adune

amorul crud al unei asfințiri.

 

 

 

Piatră

 

Eram pe aceeaşi lungime de undă

cu apele primordiale ale suferinţei,

dar eram un picur de lumină fericit.

 

Nu credeam nici în fiinţe angelice

cu aureolă otrăvită de binecuvântarea

ireversibilă a timpului.

 

Nu credeam nici în fulgerul pietros

ce orbea glia de sentimente emfatice

şi nici măcar nu îndrăzneam

să gust din apa contaminată

cu înţelepciune divină

sau din roua sângerie

a trandafirilor înflăcăraţi,

căci eram doar o piatră nenăscută

în visul unei flori de mac.

 

 

Buimac 

În aerul muced
pluteau ecouri desfrânate de foc
îngânând tinerețea cosmică
și parcă sufletul mi se desprindea
din cronici de praf.

Mă ard mâinile
ce nu mi-au strâns niciodată
șoapta buclucașă a iubirii
și tremur de frică,
tremur de dor,
în palmele clipelor
și-aștept buimac
pe-o margine casantă de pat,
să mă îmbrac
în haine grele de dor,
țesute de-amor
în brațul nestins
al stelelor.

 

 

 

 

Îngeri

 

Noaptea,

îngerii se nasc din cenuşa stelelor apuse

în pleoapele negre ale cosmosului.

 

Şi văd cum din lună

se mai prăbuşesc vise oarbe de lumină

pe faţa mea îmbătată

de somnul închis al tăcerii.

 

Un chip surd de lucire îngenunchează

în faţa vântului glaciar

ca nu cumva să-i îngheţe strălucirea,

dar vântul năvalnic

i-a împietrit lumina divină

făcând-o ţurţure de vise

la streaşina gândurilor mele adormite.

 

 

 

Cuvinte de primăvară

 

Din gura parfumată

a unei primăveri

lascive

ţâşnesc în cârduri

translucide

nuanţe sângerânde

fâlfâind în vânt.

 

Păsări tămâiate

în roua dimineţii

se-ncovoiau

pe unica tulpină

a unui cânt plăpând

şi parc-ai vrea

să scoţi din rădăcină

iubirea ce ne leagă

de cuvânt.

 

 

Stări

 

Un aer limoniu

cu ochi pătrunzători de smirnă

sărută cu inima vibrândă

această primăvară împletită

în curcubeie de parfum.

 

Şi lungă e secunda când

psalmi de bucurie

răsar la soare

pe câmpie

în ecoul blând

al unui cânt.

 

Şi eu încerc un pic

să plâng

cu lacrima încondeiată

în culori de veselie

şi mă prefac

că văd în gând,

o primăvară parfumată

cu buza liliachie.