Impotenţă mascată

Nu mă refer la neputinţa sexuală a bieţilor bărbaţi, ci la spectacolul pe care îl fac o parte dintre guvernanţii şi parlamentarii noştri atunci când ies în public sau când opinează pe probleme de legi mai mult sau mai puţin fundamentale, pe care le votează sau le resping fără să ştie de ce; căci, în fond, pentru poporul acesta aiurit de atâta demagogie importante sunt, în vreme de alegeri, cârnatul, bericica, găleata, vesta electorală.

Iar când această impotenţă politico-guvernamentalo-administrativă e dublată de linguşeală la drumul mare, atunci speranţa întru mai bine a necăjitului popor român devine clorotică de-a dreptul.

Ion (sau Ioan? – varianta a doua ar fi o impietate, dat fiind vorba de o persoană fără nimic sfânt în ea), deci Ion Oltean, considera, mai deunăzi (cu un entuziasm penibil şi de o seninătate uluitoare) că e nevoie de introdus în limbajul politic românesc o unitate a calităţii politice – ”bocul”. Îl cunosc pe acest parlamentar bistriţean de nişte ani buni încoace. Iniţial, era un om rezonabil (probabil, atunci, încă nu prinsese savoarea ciolanului demagogic). Acum, îmi repugnă să-l văd pe vreun post Tv. Asta fie chiar pentru ca îi anticipez ”ascuţimile de minte” partidică. Este un performer: Orice vorbeşte nu iese din garderoba limbajului de lemn.

Premierul Boc a hotărât că, după 20 de ani de tranziţii şi reforme, am intrat într-o perioadă de convalescenţă (E cumva într-o postură mascată de ministru al sănătăţii?...) Cred că subordonatul său – foarte exersat în utilizarea trompetei, în dresarea papagalilor – nu mai are alte dexterităţi psiho-somatice decât în a repeta aceleaşi gestici la care se pricepe cu aceeaşi nevinovăţie penibilă. Eventual, din patos partidic, ar putea inventa o nouă sintagmă: ”boc-olteano-convalescenţă” – o unitate de măsură aplicabilă din casă în casă. Iar cei sănătoşi – scoşi în stradă; pentru vina de a nu se fi adaptat condiţiei de convalescent.