Inspectorul şcolar judeţean Aurelia Dan: Explicaţi părinţilor de ce libertatea personală între a alege dacă vrem sau nu să ne vaccinăm este mai presus de acest drept la educaţie al copiilor!

Inspectoratul Şcolar Judeţean a găzduit o întâlnire cu directorii unităţilor de învăţământ unde rata de vaccinare este mai mică de 60 de procente şi care, potrivit normelor în vigoare, desfăşoară cursurile în sistem online. Inspectorul şcolar general Aurelia Dan a menţionat, în cadrul unei videoconferinţe, că la întâlnire au participat prefectul Stelian Dolha, subprefectul Decsei Atilla, inspectorul şef al ISU – col. dr. Constantin Florea, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă – dr. Gabriela Deak, dr. Doina Petri de la DSP B-N, şi medicul Gabriela Mureşan – specialist medic Boli infecţioase.

          „Am vrut să identificăm soluţii ca învăţarea să debuteze şi în acele localităţi în formă fizică. Este o realitate pe care o cunoaştem şi pe care o vom reitera imperativ de câte ori este nevoie că învăţarea online nu suplineşte învăţarea directă, faţă-n faţă. De aceea ne străduim cu toţii să ţinem cât mai mult şcolile deschise, sigur, fără a periclita sănătatea celor responsabili de desfăşurarea actului educaţional”, a precizat Aurelia Dan.

          Inspectorul şcolar general a menţionat că rata de vaccinare în rândul personalului din sistemul de învăţământ a fost stabilită printr-o decizie a Comitetului Strategic, asumată printr-un Ordin comun al Ministerului Educaţei şi al Ministerului Sănătăţii. „Este o reglementare naţională pe care noi de la nivelul IŞJ şi dvs., de la nivelul unităţilor de învăţământ, trebuie s-o puneţi în aplicare. Sigur că există situaţii specifice, că este greu să pui un şablon pe 123 de realităţi şcolare diferite, dar în momentul în care ne-am asumat rolul de facilitator, rolul de a implementa o politică educaţională naţională, nu ne permitem să emitem foarte multe considerente personale. (...) Mesajul către colegii din unităţile de învăţământ, indiferent că sunt din categoria cadrelor didactice, a didacticului auxiliar sau nedidactic: şcoala este deschisă pentru elevi, cu prezenţă fizică dacă rata de vaccinare este mai mare sau egală cu 60%. Eforturile noastre şi ale dvs. în această direcţie converg. Am încrederea şi convingerea că veţi identifica soluţii şi veţi fi suficienţi de creativi în a rezolva problemele cu care vă confruntaţi”, a transmis Aurelia Dan.

          Aceasta a precizat că, în prezent, sunt 107 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică care desfăşoară şcoala în scenariul „faţă-n faţă”, iar 16 în sistem online. Inspectorul şcolar general a menţionat că, de vineri, 12 noiembrie, raportarea se va face diferit, adică pe unităţi cu personalitate juridică, dar şi pe structuri individuale. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ vor trebui să adopte decizii cu privire la scenariul de funcţionare, de care inspectoratul şcolar va lua act.

          „Am răspuns tuturor nemulţumirilor părinţilor, mai ales în unităţile de învăţământ unde rata de vaccinare era sub 60%. Ne-am asumat noi, la nivel de inspectorat, aceste discuţii neplăcute, pentru că părinţii, pe bună dreptate, revoltaţi, au venit la noi. De ce o anumită unitate nu poate funcţiona, de ce personalul nu se vaccinează? Am răspuns. Vă asigur că de săptămâna viitoare, dacă mai vin la noi, îi trimitem la dumneavoastră să le explicaţi şi dumneavoastră, şi colegii profesori, şi personalul nedidactic şi auxiliar de ce împiedică accesul la educaţie al copiilor lor, de ce dreptul la educaţie nu poate fi garantat şi de ce libertatea personală între a alege dacă vrem sau nu să ne vaccinăm este mai presus de acest drept la educaţie. (...) Serviciile educaţionale sunt servicii publice, cei care lucrăm şi prestăm serviciu public ne asumăm aceste riscuri”, a menţionat Aurelia Dan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5