ÎNTÂLNIREA SAŞILOR

Memoria individuală şi cea colectivă sunt mai puternice decât uitarea. În afara lucrurilor obişnuite unei întâlniri între oameni, această întâlnire are semnificaţii mult mai profunde, pe care este bine să le vedem şi dacă nu este prea mult, să ne adecvăm comportamentul, atât în spaţiul privat, cât mai ales, în spaţiul public.

În primul rand, remarc faptul că s-a înţeles greşit întâlnirea saşilor. Este adevărat că saşii s-au întâlnit între ei, oamenii, dar nu acesta este fondul problemei. Saşii au răspuns unei chemări a străbunilor lor şi s-au întâlnit cu LOCUL unde au trăit şi au durat în piatră, în cutume, obiceiuri, artă, cultură, meşteşuguri, în elemente de natură spirituală, o lume a lor, dar într-o legătură organică cu lumea românilor. Acest loc este matricea peste care s-a clădit sufletul saşilor noştri ca subiect colectiv. Această matrice stilistică i-a urmărit pe SAŞII NOŞTRI în toată lumea. Ce frumos sună expresia SAŞII NOŞTRI ! Da, ei ne aparţin, sunt parte a fiinţei noastre naţionale şi nimic nu ne poate despărţi. Am avut un destin istoric comun, am vorbit aceeaşi limbă, adică limba română, ne-am închinat aceluiaşi Dumnezeu, dar fiecare în felul său, am înfruntat triumful şi dezastrul, împreună. Avem un loc comun în care strămoşii noştrii au coborât în pământul pe care l-au lucrat cu atâta dragoste. Aceasta este BISTRIŢA.

În al doilea rând, faţă de această întâlnire a saşilor cu Bistriţa, noi bistriţenii, nu am avut comportamentul cel mai potrivit. Împart acest comportament, din motive de rigoare şi precizie, în două componente. Prima componentă este cea administrativă, a autorităţilor. Cea de a doua este cea a locuitorilor municipiului.

Prima componentă s-a manifestat exemplar la nivelul municipiului, dar evenimentul a avut, totuşi, amploare judeţeană, în sensul că saşii s-au întâlnit cu toate localităţile în care au trăit ei. Această întâlnire trebuia să fie de nivel judeţean, iar judeţul trebuia să o facă vizibilă la nivel naţional şi să folosească oportunităţile în mediul de afaceri al judeţului. Municipiul a reuşit să repare biserica, determinând un motiv de bucurie pentru toţi saşii şi deopotrivă, pe toţi românii. Din acest punct de vedere, întâlnirea saşilor cu TURNUL SAŞILOR reabilitat, este o dovadă a legăturii organice dintre saşi şi români si mai ales, între ei şi Bistriţa ca spaţiu de locuire, cultură şi civilizaţie comună. Tot la nivelul instituţiilor, reliefez faptul că, mă aşteptam ca la slujba din biserica evanghelică să fie prezenţi şi reprezentanţii celorlalte biserici. Dacă din motive de doctrină nu puteau să fie împreună, atunci, pentru simplul fapt că azi folosesc bisericile cladite de saşi, puteau să o facă.

A doua componentă, cea individuală faţă de acest eveniment, a scos în evidenţă că este nevoie de o pedagogie continuă pentru a înţelege pe “celălalt”. Ar fi fost bine ca toţi cei care locuiesc în case săseşti să-şi intre în rolul de gazdă, să pregătească locuinţa pentru vizita saşilor şi să se manifeste corespunzator. Ce frumos ar fi fost dacă şi bistriţenii s-ar fi alăturat saşilor în hainele pline de nobleţe ale bunicilor lor ! Am fi întregit imaginea de altă dată şi le-am fi oferit saşilor imaginile copilăriei lor. Aici trebuie să punem punct greşelilor şi să luăm măsuri de conservare a moştenirii comune. La capitolul acesta suntem corigenţi.

Nici comportamentul colectiv al gazdelor nu s-a ridicat la nivelul comportamentului saşilor. Trebuia să ne manifestăm solidaritatea cu ei, să fim prezenţi mai mulţi la manifestările lor, să intrăm în rezonanţă cu sufletele lor şi să ne consolidăm acel suflet colectiv care ne-a călăuzit în istorie, Mesajul comportamentului nostru colectiv trebuia să înflăcăreze entuziasmul saşilor, să-i facă mai puternici sufleteşte şi mai legaţi de acest pământ comun. Trebuie să transformăm această întâlnire a saşilor cu pământul strămoşilor lor şi într-o sărbătoare a întâlnirii românilor cu saşii şi să-i dăm acea dimensiune umană pe care uitarea să nu o poată atinge. Am citit articolul doamnei Claudia Andron despre acest eveniment. Cred că articolul doamnei Andron este strigătul comun din morminte al strămoşilor saşilor şi al strămoşilor noştri, care ne îndeamnă ca, pe baza unui destin comun în trecut, să ne clădim un viitor comun. La Centrul Cultural Municipial, profesorul Horst Gobbel

si-a început Conferinţa cu următoarele cuvinte: “Cine cunoaşte, preţuieşte, cine preţuieşte, ocroteşte“. Afirmaţia trebuie luată de bună, mai ales pentru români şi trebuie să ne pună pe gânduri întâi şi apoi, să ne trimită la acţiune. În concluzie, să ne cunoaştem istoria comună, să ne-o preţuim şi apoi, cu toată energia, să ne-o ocrotim.

Colonel (r) IOAN GAFTONE