Noi - ei și invers

Revista „de cultură și gândire strategică” de la Cluj-Napoca – „Sinteza” – nu are de gând (spre satisfacția noastră) să… coboare de pe înaltul palier pe care se situează, sub aspectul tematicilor și al calității imprimării tipografice.
Nr. 44 / 2017 și-a așezat sumarul sub sintagma „Lecția germană”. Conține eseuri și o bogăție de interviuri, cu personalități din țară și din Germania. Ar merita fraze numeroase referitoare la fiecare, încât voi încerca doar să spicuiesc câteva opinii relevante, de ici, de acolo.
Iată, mai întâi, un crochiu despre „Nemții noștri”, cum își intitulează paginile seniorul editor Ruxandra Hurezean:
„Au venit aici acum 800 de ani. Au trăit, au muncit, au clădit, au creat o cultură. După instalarea comunismului, cei mai mulți au plecat. Unii au înfruntat moartea și au trecut ca fugari granița, alții au insistat să fie cumpărați de rude sau de statul german. După revoluție, când s-au deschis granițele, și cei care mai rămăseseră aici au plecat / inexact! – n.n. /. Exodul a fost masiv și dureros. Despărțirea n-a fost ușoară. Își lăsau casele, pământul, câinele în poarta casei. Fotografiile pe pereți. / Lacrimi de ceapă, madam… - n.n. / Începeau o viață nouă, într-o lume necunoscută / chiar?! – n.n. / . O luau de la zero. / Ce sentimentală gogoașă!...n.n. / Unii au reușit, alții n-au reușit să se adapteze. Multe răni s-au deschis atunci.” (O batistă, doamnă Hurezeanu?...)
Azi?...Excelența Sa, Domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Germaniei la București, consideră, pentru vremurile de azi, că „Nicăieri în Europa nu a existat un asemenea angajament față de Europa, răspicat și rostit cu voce tare, cum a fost aici, în România.”
Un român emigrat despre Germania? Aici, e de părere Radu Neag că „dacă nu excelezi, nu crești. Iar dacă nu respecți ceea ce faci și mai ales pe cei din jur, nu excelezi.”
Tot dintr-acolo, iată opinia doamnei Cristina Liberis (plecată din Brașov ). Aici obținuse laurii victoriei la gimnastică ritmică; acolo, în Germania, a tipărit volume de versuri, evocări, eseuri. Zice: „Rădăcinile au rămas în România, sufletul a rămas aici, înțelepciunea și dragul de oameni m-au purtat și dincolo.”
Pe de altă parte, se reține condiția civică a minorității germane din România de astăzi. Înaintea celui de-al doilea război mondial, numărul nemților în România era de aproape 8ooooo. În 1989 mai rămăseseră 250000, un grup eterogen din punct de vedere istoric, geografic și religios. Iar Paul Junger Porr, președintele Forumului German din România, face o apreciere pertinentă, ce reflectă condițiile civico – social – p0litice ale acestei etnii: „Școlile cu limbă de predare germană sunt foarte căutate, între timp fiind și o serie de universități cu programe de predare în limba germană. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, cu facultățile ei în diferite limbi – un adevărat model european.” (Apropo: Ce ziceți de asta, miorlăitori iredentiști maghiari?)
Desigur că, în acest context tematic, revista conține numeroase pagini dedicate sașilor. În interviul intitulat „Sașii dădeau un model de civilizație”, istoricul Toader Nicoară afirmă, din capul locului: „Privilegiile sașilor n-au fost desființate de statul român, ci de Ungaria, după 1867” (adică, anul constituirii dualismului austro-ungar). Iar „Reprezentarea sașilor în mentalul colectiv românesc este dominată de cuvinte și caracteristici pozitive.” Asta, chiar dacă „Există o ambiguitate a rapoartelor româno-săsești.”
Referitor la Marea Unire, „prezența sașilor în România Unită a jucat un rol în raporturile dintre cele două state / România și Germania – n.n. / , de regulă, pozitiv.”
Admirabile sunt paginile și ilustrațiile cu privire la Samuel Bruckenthal, numit de Maria Tereza în 1777 Guvernator al Transilvaniei. Generic, Ruxandra Hurezeanu (acum deloc sentimentală) îl consideră „Omul care a adus schimbarea”. Iar despre Muzeul de la Sibiu, custodele Liviana Dan, convinge prin aserțiunea că „Brukenthal este exemplul verificat că prin decizie administrativă se face cultură.” (Ce zice serialul de trepăduși de la conducerea culturii românești postdecembriste?).
În sfârșit, un cuvânt despre Vasile Dâncu, directorul fondator al revistei „Sinteza”: Are o prestație civic-culturală incontestabilă, în comparație cu aceea jenantă din defunctul guvern…