Întâlnirile Radu Săplăcan – a V-a ediţie

Finalul fiecărei săptămâni ce trece înregistrează evenimente aproape de sufletul nostru. Unul dintre acestea a fost cea de-a V-a ediţie a „Întâlnirilor Radu Săplăcan”. Vechii prieteni ai criticului, poetului şi omului de cultură Radu Săplăcan s-au întâlnit la Braniştea şi Beclean, Sorin Gârjan, Olimpiu Nuşfelean, Andrei Moldovan, Cornel Cotuţiu, Ioan Pintea, Aurel Podaru, Gavril Moldovan, Zorin Diaconescu, Nicolae Vrăsmaş, Mihaela Brătfălean, Valentin Falub.

La Braniştea, în curtea bisericii, preotul ortodox Gavril Fazecaş a oficiat un TE DEUM, iar primarul comunei, Cornel Săsărman, a vorbit celor prezenţi despre Radu Săplăcan, privit din unghiuri diferite.

Biblioteca orăşenească „Liviu Rebreanu” din Beclean a găzduit simpozionul „Literatura futilă”. La dezbateri, conduse de poetul Ioan Pintea, s-au alăturat Vasile Dâncu, Luigi Bambulea de la revista „Verso” din Cluj-Napoca şi Beatrice Ştir de la AS TV Bistriţa.

Literatura futilă este literatura fără valoare, inutilă, „a nimănui”. Poemele echinoxistului Radu Săplăcan împrumută din versurile bacoviene sentimentul apăsător al extincţiei mereu amânate, mişcările agonice ale unui sine ce-şi poetizează la infinit maladia congenitală, cadenţa funebră, discursul unui profet al neantului. „Memorial cu păianjeni şi fructe” construieşte o viziune a degradării organice, un teritoriu liric ale cărui coordonate (afective şi imagistice deopotrivă) sunt angoasa, halucinaţia şi o acută senzaţie a terifiantului” – Bianca Cernat în „Observator cultural” nr. 125/2002: „După ce s-a afirmat în critica literară, Radu Săplăcan debutează ca poet cu volumul „Uşor deasupra lumii”. Publicat în condiţii grafice deosebite, volumul prezintă în mod cert interes pentru cei dornici să constate în ce măsură este adevărat postulatul că un critic autentic-înzestrat cu însuşiri virtuale de creator – trebuie să rateze în cât mai multe genuri” – Catrinel Popa în „Observator cultural” nr. 4/2000.

„Săplăcan a fost unul dintre cei mai redutabili critici literari ai generaţiei ’80. Foarte onest, dar şi foarte tranşant în aprecierile critice, el a fost un promotor al tinerilor scriitori. (…). Pe cât de acid era Radu Săplăcan în postura de critic, pe atât de fin, elegiac şi sintetic se dovedeşte ca poet”, Claudiu în „Tribuna” nr. 144/2008.

„Alert, tumultuos, de o vitalitate ciudată, gata să răzbune parcă un deficit de existenţă, în fine, cultivând demnitatea omului de litere dincolo de orice urmă de ironie, umor şi de relativitate, Radu Săplăcan se dovedeşte în poezia sa un rafinat al suferinţei şi un artist al notaţiei. Departe de el verbul clocotitor şi energiile descătuşate cu care devenea inconfundabil în existenţa-i cotidiană. În poezie totul este friabil. Fragilitatea devine miezul lor, conotaţii deloc lăsate la voia întâmplării, iar poezia lui, un exerciţiu de rigoare, concentrează excesul de responsabilitate”, Mircea A. Diaconu în „Convorbiri literare”.

A trecut ceva vreme de când Radu Săplăcan nu mai este. De fiecare dată când îi rostim numele îl aducem mai aproape de fiecare dintre noi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!