( Interviu, exclusiv) Andrei Marga: Lumea postpandemică aduce o nouă normalitate. Fără Universitate la fața locului, în pofida frumoaselor tradiții, Bistrița-Năsăud rămâne o provincie

        M.M.: În dreptul CV-ului dumneavoastră, eu bifez întotdeauna şi Bistriţa-Năsăud, deşi v-aţi născut la Bucureşti, iar mai apoi v-aţi stabilit la Cluj. Tatăl dumneavoastră este originar din judeţul nostru, însă s-a refugiat, în urma Dictatului de la Viena, la Bucureşti. Acolo, dumneavoastră v-aţi petrecut primul an din viaţă, iar mai apoi aţi revenit, împreună cu familia, în Satu Nou, unde v-aţi petrecut copilăria. Cum aţi perceput această perioadă din viaţa dumneavoastră, cea a copilăriei şi ce vă povestea tatăl dumneavoastră despre perioada refugiului?

     Andrei Marga: Tata îmi povestea că fusese în Muntenia când satisfăcea stagiul militar. Atunci când s-a cedat Ardealul de Nord se temea că nu va găsi de lucru. Nu stătea rău acasă, la Sebiș, unde construise de tânăr o casă, dar voia să facă altceva decât să exploateze cele vreo cinci iugăre de pământ ce-i reveneau – restul fiind ale altor trei frați și două surori. Așa că, având deja ceva contacte, în noua situație a mers la Mogoșoaia ca administrator al moșiei unui inginer german, Andreas Eckardt. Mama se cunoștea cu soția inginerului, care provenea și ea din Mediaș. Părinții mei s-au întâlnit la Mogoșoaia, iar inginerul m-a botezat. Odată cu abdicarea forțată a Regelui, acesta a plecat, de asemenea. Părinții mei strânseseră bani, dar, în 1948, în trenul de la București spre Brașov, banii le-au fost furați. Așa că au luat-o de la capăt, la Satu Nou, lângă Bistrița, zonă în care se găseau pământuri. Fiind foarte organizat și destoinic, tatăl meu a fost ales primar și a reușit pacificarea comunei, într-un moment în care bărbații sași erau retrași cu frontul spre Vest sau duși în Siberia, iar tentația de a le ocupa gospodăriile era mare. A rămas primar ani la rând, până când autoritățile au decis că într-o comună săsească să fie primar un tânăr sas. Puțin înainte de 1989, acesta avea să emigreze în Germania Federală. Familiile noastre au rămas în legături strânse.

          M.M.: Aţi fost implicat în multe din proiectele cultural-educaţionale ale judeţului Bistriţa-Năsăud. Sunteţi cel care aţi pus bazele unei extensii a Universităţii „Babeş-Bolyai” la Bistriţa, iar mai apoi aţi adus, împreună cu o grupare de intelectuali, argumente pentru fondarea Universităţii Bistriţa. Proiectul stagnează deocamdată, credeţi că pe viitor se întrevede o universitate în care copiii bistriţenilor să-şi aprofundeze studiile acasă?

       Andrei Marga: Atunci când am preluat rectoratul Universității ”din Cluj-Napoca, în 30 martie 1993, am anunțat proiectul unei reforme a universității. Am sugerat inițiative universitare și în Transilvania. Notez că toate deciziile Rectoratului  și Senatului UBB au fost publicate într-un „Buletin Informativ”, vreme de nouăsprezece ani, din aprilie 1993 pînă în martie 2012 .

Pe de o parte, aveam deja o pregătire  în Germania Federală și Statele Unite. Aveam și bune contacte internaționale. Știam nu doar ceea ce mulți cred că știu, adică definiția universității, dar și cum se administrează. Am și propus destul de repede reforma instituției. Pe de altă parte, cunoșteam nu numai nevoile pregătirii specializate, ci și nevoile din jur – din Transilvania cu deosebire. Desigur că am plonjat imediat în dosarul istoric al studiilor universitare din Transilvania și l-am parcurs.

Am luat multe inițiative, care au fost sprijinite de majoritatea covârșitoare a colegilor, care mi-au și încredințat conducerea universității clujene în cinci mandate. Una dintre ințiative a fost să întâmpinăm imediat nevoile oamenilor – români, maghiari, sași, evrei – iar soluția pe care am dat-o a fost, desigur în mediul discuțiilor de după 1989, să înființăm Colegii Universitare, unele urmând să devină, în funcție de forțele locale, facultăți și chiar universități responsabile. În acest cadru s-a înființat Colegiul Universitar de la Bistrița.

Proiectul de atunci nu era de „Extensiune”, cum se spune nefericit astăzi, cu un termen juridic cam confuz, ci de viitoare facultate și apoi Universitate. M-am bucurat că forțele locale din Bistrița-Năsăud de atunci au cooperat la proiectul de care beneficiau în primul rând oamenii locurilor. Din cauze eminamente economice, accesul la studii universitare era dificil atunci pentru foarte mulți tineri.

Este bine că puneți întrebarea privind cursul proiectului Universității la Bistrița. Răspunsul meu este simplu.

Proiectul a eșuat deocamdată datorită obtuzei  conduceri de atunci a Universității „Babeş-Bolyai”, care, așa cum documentele  arată, a și dus instituția în jos. S-a adăugat lipsa de perspicacitate a autorităților din Bistrița-Năsăud, care s-au speriat de acea obtuzitate. Primarul de atunci al Bistriței a rămas tot timpul de partea proiectului. Cred că a fost singurul județ din România, după 1989, care nu a vrut să aibă o universitate! Personal, am sprijinit universități în țară și în Europa, dar prima oară întâlneam pe cineva care nu voia o asemenea instituție.

O spun franc:  fără Universitate la fața locului, în pofida frumoaselor tradiții din Bistrița-Năsăud, a tradițiilor de învățare și calificare, chiar în ciuda relativei dezvoltări industriale și comerciale a județului și a inițiativelor recente excelente (bibliotecă, reviste, etc.), Bistrița și Bistrița-Năsăud rămân o provincie mai mult sau mai puțin neglijabilă. Nu vor avea cum să conteze mai mult! Unii de la fața locului cred că dacă ei s-au descurcat în felul lor, totul trebuie să rămână pe loc. Complet fals și dăunător!

Am spus-o în urmă cu câțiva ani și o repet. S-a intrat într-o epocă de schimbări care nici nu s-au imaginat vreodată, încât este nevoie de noi inițiative. Nu mai este epoca universităților mari și greoaie, ci a celor profilate și invovative. Germania și-a scos sistemul universitar din stagnare înființând universități la Bielefeld (unde am și studiat!) și Konstanz, care au arătat tuturor ce se poate face. Nu este soluție nici în România de azi fără asemenea universități complet noi și de înaltă performanță.

În sfârșit, proiectul se poate relua la orice oră. Autoritățile de la Bistrița trebuie să fie hotărâte – mai ales că se schimbă generațiile. Desigur că un asemenea proiect are nevoie de suport politic. Cu o strategie inteligentă acesta se poate obține.

          M.M.: Ca ministru al Educaţiei, aţi pus bazele unei noi reforme în învăţământ. Cei care au venit după dumneavoastră la conducerea ministerului, fiecare, a încercat să mai adauge sau să mai reducă din legislaţie. Până unde putem merge cu reformarea sistemului educaţional şi unde trebuie să spunem stop? Trăim vremuri în care legislaţia se schimbă de la un an la altul afectând structura anului şcolar, examenele, copiii şi profesorii nemaiştiind de multe ori ce se întâmplă cu atâtea manuale alternative. Evoluează, stagnează sau involuează reforma educaţiei?

Andrei Marga: Atunci când, în 4 decembrie 1997, am preluat Ministerul Educației Naționale, am anunțat „reformă acum!”. Toate documentele și deciziile acelei reforme sunt publice (vezi A. Marga, Anii reformei 1997-2000, EFES, Cluj-Napoca, 2006), încât oricine le poate examina. Am conceput și condus reforma de despărțite de sistemul de educație al socialismului răsăritean și de compatilizare a educației cu organizările unei societăți deschise. Reforma educației era premisă a admiterii României în Uniunea Europeană și în NATO. Educația a și fost primul capitol de negocieri cu Uniunea Europeană care s-a închis, deja în mai 2000. Reforma aceasta a fost susținută de covârșitoarea parte a corpului didactic, a studenților, elevilor și părinților din țară. Din piesele ei se trăiește de fapt și astăzi.

Între timp, datorită decidenților nepregătiți, starea educației din România s-a deteriorat de la an la an. România a ajuns la fenomene șocante, de pildă, „fuga elevilor și studenților de sistemul național de educație” sau „masiva trecere a elevilor din învățământul public în cel privat”. Ele nu țin de pandemia din 2020-21!  Nu mai insist asupra indicatorilor dramatici: România are azi cel mai mare abandon școlar din Europa, cel mai mic consum de carte pe locuitor, calificări de orice nivel în scădere rapidă, comercializare record a diplomelor și titlurilor și alți indicatori nefericiți.

Am propus reforma educației (vezi A. Marga, Educația responsabilă, Niculescu, București, 2019, și, mai nou, pe larg, în A. Marga, Viitorul universității, Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2020). Situația a ajuns într-un punct în care reparațiile și ameliorările nu rezolvă mare lucru. Jubilația ce se creează propagandistic la ocazii nu poate ascunde pierderile. Ceea ce s-a petrecut mai ales de la adoptarea Legii educației (2011) încoace a fost cârpirea continuă  a educației, sub termeni luați din jargonul europenizării, dar fără organizare și viziune durabile.

Pandemia a acutizat nevoia reformei. Ea obligă la lansarea unei întinse școlarizări și reprofesionalizări. Este nevoie de o reformă luată la propriu, ca schimbare a sistemului, așa cum a fost cea din 1997-2000.

Dar, ce presupune reforma educației? Cunoscătorii de la distanță spun aproape reflex: „pentru reformă trebuie bani!”. Fapt este însă că nu banii au lipsit. Seceta de idei este uneori mai păguboasă decât orice. Nu este în educație nici chestiune de generații, cum clamează unii. Legea educației din 2011 a aplicat soluția lui Mussolini – înlocuirea în forță a vechilor generații. Ce a ieșit? O țară cu nivel profesional în scădere, cu tot mai puțini specialiști, cu infrastructură, justiție, sănătate, nivel de trai și cultură precare.

Reforma educației are acum nevoie de întrunirea câtorva premise. Bunăoară, cultură instituțională la cei care o angajează, elaborarea unei analize de stare și a unei diagnoze bine sprijinite factual, o fundamentare economică, sociologică și antropologică și, în sfârșit, lămurirea conceptuală a reformei ce se vrea angajată. Sunt de părere că acum este nevoie de o reformă de valorificare a resurselor în vederea lichidării inegalităților grave din țară și a participării la schimburi pe piețele lumii.

Stimularea dezbaterii publice este esențială pentru reformarea educației.Totul începe cu oameni. Eu nu văd, însă, printre decidenții actuali, un cap în stare să o conceapă.

M.M.: Cu toate sincopele învăţământului, nu putem să nu fim mândri de faptul că Universitatea „Babeş-Bolyai”, pe care aţi europenizat-o, este în topul celor mai bune universităţi internaţionale. Cred că şi pentru dumneavoastră este o mândrie includerea ei, în fiecare an, în acest top. 

Andrei Marga: Sunt, firește, mândru de ceea ce am realizat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, împreună cu valoroșii mei colegi, în  perioada 1993-2012, când am condus instituția. A fost cel mai lung rectorat din istoria Transilvaniei, care a asigurat cea mai mare dezvoltare de până azi a universității clujene.

Aș profita însă de remarcile Dvs. spre a aminti că, la sfârșitul anului 2011, de la Shanghai s-a anunțat că Universitatea „Babes-Bolyai” este luată în considerare pentru a intra în primele 500 (cincisute) de universități din lume. Pentru prima oară în istorie, o universitate din România era în această poziție. Am exprimat imediat, ca rector, temeri că măsurile din țară – reglementarea greșită a studiilor master și doctorat (2005), blocarea ocupării posturilor (2009), demontarea autonomiei universitare (2010), epurarea de specialiști de prim plan (ca efect al legii din 2011) etc.– vor irosi șansa (vezi și A. Kiss et al., Anii inovației instituționale. 1993-2011, Presa Universitară Clujeană, 2011). Am semnalat că această reușită presupune restabilirea autonomiei universitare, un raport studenți-cadre didactice de cel mult 14/1 și alte premise. Datele erau publice, încă de atunci. Eforturile ar fi trebuit continuate.

După 2012, însă, cum se știe, a urmat încetinirea motoarelor. La Universitatea „Babes-Bolyai” s-au adăugat obiceiuri nefaste, precum numiri de profesori după considerente extraprofesionale, clientelismul în ocuparea de funcții, falsificarea de lucrări, reducerea inovației la rebotezarea de inițative vechi, legitimarea de șefi prin serviciile secrete. Nu mai amintesc desființarea sau șubrezirea de unități (Institutul de Tehnologie, Centrul de Biologie Moleculară, Institutul de Studii Iudaice, Studiile Americane, catedre de economie aplicată, de studii internaționale, pregătirea în limbi străine, slăbirea unităților din teritoriu, etc.). Lista distrugerilor este lungă.

Merită subliniată o învățătură. Universitatea „Babes-Bolyai” a urcat continuu fiindcă în 1993-2012 era înaintea evoluției din societate.  Din ea au plecat schimbări benefice. De aceea, numeroși lideri au venit atunci la Cluj-Napoca, culminând cu cancelarul federal Angela Merkel. Iar Benedict al XVI - lea a spus, la primirea delegației universității la Roma,  „eu sunt unul de ai voștri!”. Sub multe aspecte, pregătirea României pentru integrare euroatlatică și unele soluții chiar europene au luat startul din UBB.De aceea, European University Association a și organizat prima conferință continentală a universităților în Răsăritul Europei la Universitatea „Babes-Bolyai”, în 2003. Evaluări americane au arătat, în 2011, că infrastructura Universității „Babes-Bolyai”  este competitivă internațional.

Universitatea „Babes-Bolyai” Din păcate, după 2012, universitatea s-a topit în confuzia valorilor din jur. Ea a ajuns la o corupție și un comercialism fără precedent în istoria ei. Responsabilii ei nu au mai formulat vreo propunere de interes public – afară de rituala „dați-ne locuri bugetate la admitere!”. Autonomia universitară a devenit paravan pentru afaceri. Acum, de pildă, se cumpără clădiri de la bănci și hoteluri, în vreme ce efectivul de studenți a scăzut din 2012 încoace cu douăzeci de mii.

          M.M.: Andrei Marga a absolvit cu notă maximă examenul de Bacalaureat, apoi aţi fost şef de promoţie la Facultatea de Filozofie din Cluj. Din CV-ul dumneavoastră impresionant amintesc şi specializarea, prin doctorat, în filozofie, în Germania şi SUA. Puterea exemplului este foarte importantă pentru generaţiile actuale. S-au schimbat vremurile, mai ales în ultimul an, când vorbim despre şcoala online şi am constatat şi rezultatele dezastruoase ale copiilor la simulările examenelor. Se află pe tărâmuri mişcătoare şcoala românească? Nu mai avem capacitatea de a învăţa ca în trecut?

Andrei Marga:  Problemele nu sunt deloc ușoare în societatea noastră actuală. Menționez succint doar câteva.

Selecția de valori se face nu prin competiție, ci prin recrutare. Ca să-l reiau pe cel mai cultivat clujean al perioadei interbelice, Virgil Bărbat, s-a ajuns iarăși ca valorile să fie stabilite după funcții, în loc să premeargă acestora. Ajung decani, rectori, directori, miniștri, academicieni de fapt inși de mâna a treia – dacă nu cumva și mai rău.

S-a ajuns să se creadă pe scară mare că descurcarea și profitul sunt totul, iar stăruința pe carte nu are importanță. A fi informat, calificat, cultivat nu mai este socotită o performanță.

Altădată, tinerii cei mai buni își proiectau o carieră în țară. Acum, cei mai mulți se gândesc la emigrare – mai mult decât la viață aici. Procentual, mai mulți decât în alte țări!

Peste toate, în România actuală se trăiește o confuzie a valorilor mai gravă decât oriunde în Europa zilelor noastre. Într-adevăr, cum să convingi un elev sau un student că efortul învățării merită când vede cum se fac cariere – pe examene facile, dacă nu fraudate, pe nepotisme, pe  aranjamente oculte, politice și nepolitice – și cum se pune mâna pe resurse. Unde meritocrația este contrazisă nu este posibilă educație la propriu.

M.M.: Sunteţi autorul a numeroase cărţi ce au ca subiect istoria filozofiei moderne şi contemporane, filozofia politică, filozofia religiei şi a culturii. Aveţi un proiect al apariţiilor editoriale? Am văzut că sunteţi foarte prezent şi în revistele culturale. În vremuri în care reperele culturale lipsesc din viaţa românilor, cât de importantă este apropierea acestora de lectură? Un sondaj realizat la nivel european spune că suntem pe ultimul loc la achiziţia de carte. Credeţi în puterea cărţii? Mai este nevoie de cartea tipărită?

Andrei Marga: Din păcate, circulația cărților la noi este astăzi prăbușită, încât cei de la Iași nu știu neapărat ce se publică în București sau Cluj-Napoca, și invers. Probabil că cititorii sesizează greu ce întrebări își pune și ce rezolvări aduce un autor. De aceea, la întrebarea privind proiectul aparițiilor editoriale aș răspunde că scrierile mele sunt subsumate unei intenții sistematice. Resimt că datoria primă a celui care se ocupă de filosofie este să elaboreze soluții conceptuale la problemele trăite. Comentariile, studiile de istorie și orice alte exegeze el le subordonează acestui imperativ.

În ceea ce mă privește, am căutat să satisfac imperativul printr-o conceptualizare a realității ca rezultat al acțiunilor, după ce am restabilit pluralitatea acestora și le-am pus sub cupola reflexivității (Pragmatismul reflexiv, 2017). Îmi asum că ceea ce rezultă din acțiuni se înțelege până la capăt interogând sensul. Conceptele mele sunt, în taxonomia filosofiilor,  ale unui pragmatism reflexiv, capabil să prezinte soluții de viață din perspectiva unei modernizări întregite.

Am dat o sinteză de istorie a filosofiei contemporane pe axa conceperii raționalității (de pildă, în Introducere în filosofia contemporană, 2014) și o teorie a societății (Metanarativii actuali, 2015) care își asumă  „cotitura culturală”. Am reordonat logica în forma teoriei lărgite a argumentării (Argumentarea, 2010), iar în metodologie (Metodologie și argumentare filosofică, 1994), am recuperat comprehensiunea. Religia am privit-o ca explorare a sensului vieții (Religia în era globalizării, 2003), iar dreptul ca înfăptuire a dreptății (Justiția și valorile, 2020). Am abordat alte domenii – politica, în optica angajării democratice a dezvoltării (Statul actual, 2021), educația, plecând de la tripticul „competențe, abilități interactive și valori” (University Reform Today, 2003), arta, ca redare cu mijloace poetice a condiției de viață (Profunzimea artei, 2020) – iar în studii strategice am captat șansele renașterii Europei (The Destiny of Europe, 2012) și schimbarea lumii (Ordinea viitoare a lumii, 2017) din timpul nostru. Duc analizele cât mai în profunzimea actualității, până la identificarea alternativelor mai bune. În curând se va publica etica sistematizării mele, condusă de valorile integritate și răspundere, înainte de a încheia monografierea sensului.

Oricum ar fi reprezentată, filosofia rămâne indispensabilă câtă vreme acceptăm că oamenii își reproduc viața asumându-și anumite valori, în condiții date, ce se cer  lămurite, și unele și altele, ori de câte ori se iau decizii. Unul dintre profesorii mei, Manfred Riedel, socotea filosofia, cu argumente destule, drept „gândire mai departe” – acea gândire ce merge din treaptă în treaptă atât de departe încât captează temeiurile ultime.

Cu privire la carte, aș formula aici trei idei.

Prima este că în lume se citește și se învață în draci. Nu mergi în metrolul din New York sau Paris, în trenurile din Germania sau Franța sau China sau Japonia fără să fi uimit de efectivul celor care citesc. Am zburat uneori de la Budapesta la Beijing, care erau legate direct, și eram izbit cât de mulți maghiari vorbeau chineza și cât de mulți chinezi vorbeau maghiara. Nu discut de informarea largă a studenților germani sau americani sau austrieci.

 A doua idee este aceea că internetul este indispensabil, dar cartea rămâne fundamentală. Nu avem aici spațiu pentru considerații largi, dar aș spune că această unitate organică a cunoașterii, care este cartea, condiționează unitatea personalității fiecăruia dintre noi.

În sfârșit, a treia ideea este aceea că ceea ce trăim în România actuală – o criză a lecturii și o criză a cărții – ține de criza dezbaterii publice. O dezbatere publică, puțin spus anemică, întreține de fapt ambele crize.

M.M.: Aţi fost ministru al Afacerilor Externe şi preşedinte al Institutului Cultural Român. Cât de importantă este promovarea culturii în străinătate şi care ar fi metodele pentru a ne face mai cunoscuţi?

Andrei Marga: În reprezentarea unei țări contează enorm calificarea și cultura persoanelor. Este o iluzie că „merge oricum” – mai ales când este vorba de o țară ca România, căreia nu îi este îngăduit să greșească. Contează și ce cultură ai în spate. Ca reprezentant al României, este important să poți apela, de exemplu, la Constantin Brâncuși, dar și la memoria folclorului, la istoria inovațiilor științifico-tehnice, a literaturii și artei. Într-un cuvânt, la înțelegerea cuprinzătoare a culturii.

Cu demnitarii cu care am avut strânse legături, cultura a contat în plus, pe lângă relațiile dintre țări. Mai nou, reprezentanții României contează puțin, căci nu spun mare lucru, fiind fără idei și cam săraci cultural.

Metode de a promova o cultură națională în străinătate sunt multe. Din păcate, cele care se practică la noi nu sunt eficace. Pot chiar spune că, din nefericire, prestigiul culturii române nu a sporit cu ICR, de care îmi amintiți, deși s-a investit considerabil. Vă dau doar trei exemple sugestive, pentru a nu intra în prea multe detalii (ele sunt, de altfel, în A. Marga, Sincronizarea culturii române, Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, volum care conține toate deciziile mandatului).

România plătește bani mulți, distribuiți, desigur,arbitrar și inechitabil, conform „algoritmilor” nechibzuiți ai politizării și cumpărării de bunăvoință. Se plătesc în țară și în afara țării.

Se plătesc, de exemplu, bani în străinătate pentru participări la târguri de carte – bani care, se știe că se împart. La un moment dat,  a venit la mine ambasadorul unei țări europene nemulțumit că nu aprob o jumătate de milion de euro pentru a plăti participarea la un târg de carte din țara sa. L-am întrebat pe domnul ambasador: „Țara Dvs. ar plăti un asemenea preț?”. Mi-a răspuns: „Nici vorbă, la noi sistemul este altul, fără plăți din partea statului, dar la voi s-a creat alt sistem și va trebui să-mi dați banii!”. Bineînțeles că ambasadorul nu era naiv, încât, a doua zi, ziare din țară m-au atenționat că dacă nu dau banii, împiedic o cooperare. Era fals, dar falsul devenise regulă!

Un alt exemplu: am vrut să sistez o metodă primitivă de promovare a culturii naționale – ce consta în selecția de autori pentru traducere, care era subiectivă, contractarea de tipărire cu mici edituri și preluarea, de fapt, a cantității de volume, care rămâneau în stoc. Am vrut să sistez metoda creând două mici instituții: o librărie  cu cartea românească la Paris, cum Polonia și Ungaria deja aveau, și o unitate de expunere și vânzare de opere plastice la Frankfurt am Main. Nu costau mai mult decât amintita metodă și le puteam face imediat. Nu vă spun ce scandal au creat favorizații de până atunci, cărora parcă le luai biberonul: „cum să nu ne dați bani pe cărți?” Dar să se expună ca autori la piața liberă a cărților nu acceptau!

Se observă ușor că nu se ajunge în România nicidecum la a promova din țară personalitățile de anvergura lui Constantin Brâncuși, Liviu Rebreanu, George Enescu, Bolyai, Moreno, Mitranyi și alții. Ce se face este practic banal. Am propus crearea unor mici oficii ale ICR la Târgu Jiu, Iași, Bistrița, Brăila etc. pentru a pune în mișcare interesul față de operele acestora și a motiva promovarea lor externă. Atacul a fost instantaneu – cică s-ar provicializa ICR și alte stupidități de acest fel.

Scurt spus: la ICR, unii, cu excepțiile de rigoare, puțin competitivi, voiau banii, patronii le cereau doar servilism și nu ieșea nimic. Este metoda cea mai rea!

M.M.: În anul care a trecut, personajul inedit din viaţa noastră, Covid-19, ne-a ţinut la distanţă unii de alţii. Este cunoscut faptul că scriitorul este solitar şi poate că aceste luni de izolare i-au adus noi teme pe care le-a conturat în atelierul de creaţie. Piaţa a explodat cu cărţi legate de coronavirus, de la romane, la jurnale şi poezie, dar şi volume cu reţete magice pentru vindecarea de Covid. Cum aţi abordat dumneavoastră acest subiect şi dacă se va regăsi în viitoarele volume?

Andrei Marga: Subiectul pandemiei se regăsește în ceea ce am publicat. În vara anului 2020, am dat, bunăoară, prima carte în materie, în România  – Lecțiile pandemiei (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020),. În primăvara aceluiași an s-au publicat cărți în Italia, iar în toamnă în SUA.

Abordarea mea poate fi rezumată astfel: a) este o pandemie ce vine dintr-o combinație de cauze ce includ încălzirea globală, consumul de carne de animale, marile aglomerații urbane, laboratoarele bioarmelor; b) este o pandemie ce se poate repeta la orice oră; c) pandemia infirmă optimismul cognitiv și atestă că suprafața necunoașterii este mai mare decât s-a acceptat; d) s-ar putea ca pandemia să confirme filosofiile care au acuzat violentarea naturii (Adorno, Heidegger. McNeill, etc.); e) lumea postpandemică aduce o nouă normalitate; f) se schimbă opticile până și în teologie, devenind clar că Dumnezeu a creat lumea, dar a lăsat și oamenilor de lucru și, mai ales, răspundere; g) nu se poate face față pandemiei decât în cooperare; h) nici bisericile și nici școlile și universitățile nu trebuiau închise – trebuiau gândite cu totul alte soluții; i) la erorile internaționale de abordare a pandemiei, la noi, s-a adăugat lăcomia, pe fondul afectării drepturilor constituționale.

 Cu ani în urmă, am dat, în dezbaterea internațională, diagnoza „societății nesigure” (A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016). Nu am anticipat nici eu pandemia, dar diagnoza mea s-a confirmat, din păcate.

M.M.: Cum vedeţi cultura din judeţul Bistriţa-Năsăud?

Andrei Marga: Văd preocupări salutare de a prezerva și valorifica tradiția. Ar fi bine ca ele să fie mai bine sprijinite, încât aceasta să devină mai solidă. Dar, dincolo de demersuri individuale valoroase, evident multe, nu va putea ceea ce se realizează nu va deveni solid  fără a regândi structura de instituții din Bistrița-Năsăud pe direcția unui nivel nou.

M.M.: Care este rolul culturii în vremuri de restrişte, lacătele au fost puse pe uşile instituţiilor culturale în ultimul an şi parcă din ce în ce mai mulţi se obişnuiesc că se poate şi aşa. Dacă e să tăiem de undeva, dintr-un buget, o facem de la cultură. Putem trăi fără cultură? Ce ar fi un om fără noţiuni elementare de cultură

Andrei Marga: Este o lume intrată în schimbare, iar schimbarea se va accelera. Am lansat la noi tema „cotiturii culturale” (în volumul Cotitura culturală, Presa Universitară Clujeană, 2005), în care am argumentat că aproape toate performanțele, inclusiv cele economice, civice și politice, trec azi prin cultură – înțeleasă cuprinzător. Orizontul este clar.

 Dar la noi nu se face mare lucru deoarece nu se înțelege că niciodată cultura nu rămâne la cultură – ea se resimte în toate sectoarele vieții. Însăși discuția despre cultură ar trebui să fie mai profundă.

M.M.: În CV-ul dumneavoastră regăsim foarte multe premii, burse şi distincţii internaţionale. De asemenea, numiri academice internaţionale la cele mai importante universităţi şi academii. Cât de importante sunt acestea în structurarea personalităţii dumneavoastră?

Andrei Marga:  M-am bucurat nespus să primesc „Premiul Herder” sau „Das Grosse Bundesverdienstkreuz” sau „Medalia Ierusalimului” sau „Crucea Patrarhală a României” sau distincții din partea papei Benedict al XVI-lea sau titlurile universităților din Montreal, New Hampshire, Budapesta, Tubingen, Montpellier, Baku și altele. S-au când am fost numit în Consiliul Universității ONU de la Tokyo, ori consultant internațional al Fundației din Beijing ce coordonează Institutele Confucius pe glob.  M-am bucurat  de fiecare, fiind legate mai curând de pregătirea și prestația mea, decât de funcțiile deținute.

Aceste distincții însă nu m-au obsedat. M-au încurajat, desigur, căci fiecare avem nevoie de confirmări din partea celorlalți.

M.M.: Zi de zi, ascultăm mesajele unor personaje care pocesc limba română care, săraca, dacă ar putea, auzi cum se exprimă conducătorii noştri, şi-ar face bagajele şi ar pleca într-o vacanţă prelungită, la surorile ei din neamul latin. Avem şefi de instituţii, elevi, studenţi, chiar şi profesori care scriu cu greşeli gramaticale fără nicio problemă. Ce am putea face pentru apărarea limbii române?

 Andrei Marga: Sunt multe de făcut. Înainte de orice, ar trebui ca alergarea după performanțe gen „cine ajunge în funcția cutare” să fie  înlocuită cu preocuparea de temeinicie pe chestiuni simple. „Lucrul bine făcut” se cam trădează clipă de clipă. Curriculumul școlar, dar și curriculumul universitar sunt într-o situație extrem de critică în țara noastră.  Din nenumărate rațiuni, ele ar trebui urgent schimbate. Nu-i altă soluție!

M.M.: Fiind foarte activ, ca universitar, ca editor de cărţi, ca prezenţă în revistele literare, mai aveţi timp liber? Aveţi şi alte pasiuni sau viaţa dumneavoastră se contopeşte cu cea cultural-educaţională?

Andrei Marga:  Ascult multă muzică. Urmăresc sporturi – ca junior am jucat fotbal organizat. Vreau să înnot – în pandemie am suferit căci nu era posibil. Îmi place să călătoresc cu mașina mea – am și călătorit mult împreună cu soția. Până și cei doi cățeluși pe care îi avem știu când se apropie Viena sau München sau Verona sau Montpellier! Țin conferințe și particip la dezbateri cu plăcere.

M.M.: Se vorbeşte despre literatură de calitate şi literatură de maculatură. Dacă am bani, pot scoate câte cărţi vreau, pentru că editurile nu mai fac selecţie. Cine ar trebui să scrie, toţi cei care editează cărţi sunt scriitori?

Andrei Marga: Diversificarea peisajului editorial a venit și continuă. Problema la noi este critica de întâmpinare și critica în orice sens. A slăbit prea mult critica. Chiar și unele reviste literare par interesate mai mult de clișee ideologice și propagandă curentă decât de valori. Mai mult de tămâiere, cum se spune, decât de discuție argumentativă. De aceea, peisajul nu este încurajant pentru performanță.

M.M.: Un mesaj pentru Bistriţa-Năsăud.

Andrei Marga: Mă bucur că economic Bistrița-Năsăud, cu dimensiunile sale, nu este la urma economiilor din alte orașe și județe. Dar ar putea fi mai sus, dacă și-ar reorganiza instituțiile și ar face un pas înainte. Potențialul din Bistrița-Năsăud, fără nici o flatare,  este mare, dar încă nu-i pus în valoare. Trebuie regândite insituțiile de la fața locului. Așa că le doresc din toată inima bistrițenilor și năsăudenilor să aibă reprezentanți stăruitori și inspirați și să facă acest pas!