Întrebați primaru…

Printre mentalitățile care se clădesc pe ignoranță și prostie este și cea legată de responsabilitățile celor care sunt în fruntea administrației colective, precum, de pildă, primăria (fie a unei localități rurale, fie urbane). Ce să mai zic apoi de rostul unui consiliu județean sau a unei prefecturi - și care, cui se subordonează. Cum se iscă o amânare, o stricăciune minimă, o neglijență, o aproximație a unui lucru, a unei fapte publice, reacția cârcotașilor ( a cârâitorilor) cuprinde același reproș: E de vină primarul.
Nu o dată am remarcat astfel de confuzii sau aproximări. Mde! Școala nu are vreme pentru așa ceva, orele de dirigenție devenind din ce în ce mai îndepărtate de preajma zilei; părinții nu au cum instrui un prunc de 7 ani (de altfel, îi interesează așa ceva?); mass-media nu are rostul de a face cursuri de instruire civică etc.
Mă aflam în parcul orașului meu, în compania unui prieten, venit în vizită, și pe care l-am invitat să străbatem acest spațiu și să-i demonstrez de ce cred că acum consider Becleanul unul dintre cele mai cochete orășele ale Transilvaniei.
Fâșia din spate a parcului e destinată copiilor - și utilată în consecință -, continuând cu două spații, pentru tenis și șah, terminându-se (deocamdată) cu „biblioteca în aer liber”: mese unde, mai cu seamă pensionarii „răsfoiesc” cărți - șeptic, douăzeci și unu, „șaișase”, eventual poker – mde!
Cele două mese pentru pinpong sunt ocupate; pe margini – asistență. Mi-a plăcut încă din tinerețe tenisul de masă – atât să-l joc, cât și ca spectator. Am, n-am treabă, mă adresez unui hojmalău de vreo 20 de ani, care tocmai culegea mingea de jos: „Nu sunt cam apropiate mesele, cei de la o masă și de la cealaltă nu vă stingheriți?” Răspunsul a venit prompt, expediat ca o sentință: „Întrebați primaru!”
I-am împărtășit amicului iritarea mea pentru un astfel de răspuns. De felul lui hâtru, a zâmbit pe sub mustață și mi-a făcut următorul comentariu: „Nu știu dacă am mai văzut un spațiu public, de așa mărime, conceput, construit numai cu echerul.” ”Cum adică?” „Privește, totul, aleile, spațiile verzi, cele cu flori sunt un joc de dreptunghiuri și pătrate, fiecare suprafață se încheie în unghi drept, până și băncile. Până și, uite, pubelele.” Dar începu să râdă: „Adică nu, aici e o inconsecvență, căci au gaura… rotundă.” „Mda!... – m-am amuzat și eu. „Dacă vrei să dezlegi misterul, nu? du-te la acela cu paleta de tenis și întreabă-l.”