Ioan-Aurel Pop: Avem datoria să fim optimiști

Anul 2022 a fost pentru mine unul rău, mai întâi din cauza atmosferei generale pline de evenimente îngrijorătoare, de conflicte, de crize, de amenințări, de scumpiri, de inflație etc. și apoi din cauza unor întâmplări personale și familiale nu tocmai fericite. Nu te poți simți bine, în largul tău, atunci când mor oameni în apropierea României, într-un război care – cel puțin așa cum este prezentat în mijloacele de difuzare în masă – pare devastator, când peste un milion de refugiați trec prin România sau vin în România, când suntem amenințați cu pene generale de curent, cu lipsa ori scumpirea peste puterea de cumpărare a combustibilului, când prețul alimentelor crește de la o zi la alta, când, după ce pandemia părea terminată, vin noi amenințări legate de sănătate etc. Nici sentimentul de „apus al Occidentului” – cum ar fi spus Oswald Spengler – unde, de scurtă vreme, suntem și noi, măcar formal, incluși, nu a fost niciodată parcă mai puternic. Am urmărit, măcar din secolul al XIX-lea încoace, să ne sincronizăm cu acest Occident, să depășim „formele fără fond” și se părea că în parte am și reușit. Am trăit o perioadă interbelică pe care am perceput-o ca pe o vârstă de aur, deși a durat doar două decenii. Au venit războiul și lunga dominație comunistă, care ne-au întors spre Răsăritul euro-asiatic. Am revenit cu entuziasm – poate prea mare! – spre matcă, adică spre Europa performantă, spre Europa Occidentală, care ne dăduse originea, limba și numele de români. Și ne-am trezit și aici marginalizați, ținuți mai mereu deoparte, controlați și monitorizați, ca și cum am fi fost primiți de milă, pe ușa din dos. Firește, nu suntem performanți ca țările din vest, nu am avut niciodată imperii coloniale peste mări (ca Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Germania) ori pe continent (ca Austria habsburgică) care să ne aducă un cheag consistent, nu am fost părtașii modelului de civilizație concurențial, industrial, comercial, financiar, nu am aparținut zonei catolice și protestante etc. De aceea, în parte, am fost și suntem săraci, letargici, neorganizați, corupți. Ne-am pierdut cultul muncii, simțul profitului colectiv, dorința de performanță, dar mai ales pofta de educație serioasă și manifestarea demnității. Simion Bărnuțiu îi îndemna pe colegii săi lideri ai românilor transilvăneni să țină cu poporul ca să nu rătăcească. Și avea dreptate, fiindcă poporul are un deosebit simț al realității. Doar că și reciproca este valabilă: poporul trebuie să țină cu ai săi conducători. Ori la noi s-a creat o cezură, chiar o prăpastie între conducători și popor, fiindcă poporul nu este capabil să-și aleagă lideri buni. Ca urmare, mai stăm încă cine știe cât la poarta Europei și în afara spațiului de liberă circulație (Schengen). Sentimentul de comunitate, de comuniune, de unitate a românilor a dispărut aproape cu totul, iar patriotismul (=iubirea de patrie) a devenit subiect de ironii. Recent s-a anunțat că 75% dintre elevi ar fi analfabeți funcțional.  Ce tristețe!

Toate acestea și altele m-au făcut să fiu foarte dezamăgit de anul 2022. 

În ciuda acestor lucruri, încep noul an cu speranță. Nici nu putem face altminteri, ca oameni gata să ne purtăm crucea. Poate că ne vom mai deștepta – așa cum ne îndeamnă primul vers din Imnul Național – ori ne vom lua pe seamă, cum se zice pe la noi. Va fi greu, mai ales dacă Europa și lumea vor fi în frământări violente, dacă crizele se vor accentua, dacă țările se vor închide în sine, fiecare cu egoismul ei. Dar avem datoria să fim optimiști și să ne îndeplinim fiecare cât mai bine misiunea, acolo unde suntem puși.