IULIU BUGNARIU-80 DE ANI DE LA MOARTE

De cate ori este vorba despre păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor, a melosului popular din Hordou, ne vine în gând numele lui Iuliu Bugnariu, care pe cele două volume din „Muza Someşană” isi adăuga şi „Sălăuţeanul”, anume parcă pentru a sublinia că el nu este de oriunde, ci de pe Sălăuta, neastampărata noastră vale, care se împreunează cu Someşul, în eterna lor idilă nu oriunde, ci tocmai la Salva, după mai bine de 40 de km de căutare neobosită, zi şi noapte.

Dacă ar fi să vorbim de ctitorii Hordoului, se pare că familia Bugnariu este unul dintre ei. Alături de familia Coşbuc cu care se înrudeşte, prin căsătoria lui Iftene Bugnariu cu Raveca Coşbuc, părinţii lui Iuliu, familia Bugnariu va face parte din generaţia grănicerilor încă de la înfiinţarea Regimentului II în 1762.

Dascăl prin profesie şi folclorist prin vocaţie, Iuliu Bugnariu, fiul notarului Iftene din Hordou se naşte la 3 noiembrie 1864, ca al treilea fiu al Ravecăi Coşbuc, sora mai mare a poetului , casatorită cu Iftene, aşadar nepotul de sora al lui George era mai mare cu doi ani decât unchiul.Ne putem imagina copilăria viitorului dascăl în preajma şi chiar în casa părinţilor poetului.Nu întâmplător, Iuliu va fi unul din biografii copilăriei bardului nostru. De la el aflăm că lui George ii plăcea să asculte poveştile bătrânilor satului, ori faptele de arme ale grănicerilor năsăudeni auzite chiar din gura lui Tănase Mocodeanul, fost caporal pe vremea graniţei, care frecventa casa popii de unde era nelipsit şi Iuliu: „...Seara venea la el dascălul Tănăsucă Moccodean, fost caporal pe vremea graniţei militare, un om mic de statură, supt la trup şi faţă, ca o prună uscată, sărac ca vai de el dar om cinstit şi procopsit, după cum era lumea pe vremea aceea. Bietul Tănăsucă îi spunea lui George poveşti despre zmei şi balauri, zâne şi Feţi-Frumoşi, Surgă-Murgă şi Fata Florilor ş.a. pe care le asculta cu deosebită plăcere.” Cu aceeaşi plăcere asculta poveştile lui Tănăsucă şi Iuliu, unchiul său, care mai târziu va dovedi un adevărat cult pentru acestea. Nu mai puţin interesantă se dovbedea şi bunica lui Iuliu şi mama lui Gorge, preoteasa Maria: „ Eu ( îşi aminteşte poetul) îi spuneam mamei să-mi povestească poveşti. Mi le spusese toate-câte le ştia. În sat nu mai ştia pe nimeni să ştie altele. Auyise însă de Ion Goriţă dintr-un sat vecin (Bichigiu n.n.) că ştie poveşti. Ion Goriţă era gras ca un Falstaff. De li-i vedea trecând(îi zic eu mamei) să-l chemi la noi. O dată iată-l pe Goriţă că trece. L-am chemat şi mi-a spus poveşti. Filozofii şi plugarii din Tribuna e de la Goriţă, este facut-ă după ce mi-a spus el... De la el am şi altele...Şi Pe pamântul turcului am auzit-o de la el...”

Aceşti rapsozi, Tănăsăcă, Găriţă, mama poetului dar şi alţi creatori populari, au fost dascălii de folclor ai poetului dar şi ai lui Iuliu.

Dacă cei doi copii sunt împreună zilnic aşa va fi şi la şcoală. În 1870 Iuliu este înscris în clasa întâi la clasa învaţătorului Procopiu Rusu, primul dascăl hordouan absolvent al Preparandiei, definitivat prin Decretul 1969 din 28 oct.1862. Dar probabil că nu s-a simţit bine în anul şcolar 1870-1871, fiind prea morbos, repetă clasa întâi şi peste un an îl are pe unchiul său de numai 5 ani şi jumătate , coleg, la acelaşi învăţător, în clasa întâi.

În clasa a II-a se regăsesc la Telciu în clasa învăţătorului Ion Miron de la Şcoala Trvială de aici, unde Coşbuc este la poziţia 3,de 8 ani iar Iuliu figurează la poziţia 9 de 10 ani, dar abia în anul şcolar 1873-74 . De ce această pauză atât la George cât şi la Iuliu?Când poetul trebuia înscris în clasa a II-a la trivială, se îmbolnăveşte de holeră şi rămâne în carantină acasă la Hordou în annul şcolar 1872-73, acelaşi lucru s-o fi petrecut şi cu Iuliu, pentru a continua împreună şi nu întâmplător, la Telciu. Sora preotului Sebastian , Fica, era căsătorită cu învăţătorul Ion Ionaşcu din Năsăud , a cărei familii era acum la Telciu. Aşadar cei doi copii puteau locui la mătuşa lor în gazdă , ba mai mult aveau un sprijin în unchiul Ion Ionaşcu, învăţător la una din cele trei clase de la trivială.

Ambii elevi termină clasa a III-a la Telciu în anul şcolar 1874-75 la clasa Lui Ioan Ionaşcu cf. ”Informaţiunii despre elevii şcolii triviale din clasa aIII-a Telciu cu finea semestrului II , 1875”.

In anul următor îl găsim pe Coşbuc la “normă“ dar fară Iuliu. Abia din anul 1876-1877apare Iuliu în clasa a IV-a la normală. Se pare că Iuliu nu a promovat examenul de vară din clasa aIII-a pentru că îl găsim pe lista premianţilor clasei a III-a abia în anul şcolar 1875-1876, cînd primeşte ca premiu Activitatea vicarilor şi Purtarea de bună convenienţă, ambele în valoare de 46 cruceri.După terminarea clasei aIv, la normală se înscrie şi el în clasa I-îi la Gimnaziu grăniceresc, dar şi aici rămâne repetent în clasa a II-a din cauza absentelor şi pleacă la preparandia gherleană pe care o termină în anul şcolar 1882-1883, la 21 iunie 1883 cu diploma nr.153.

Începe activitatea de dascăl la Rodna Nouă în anul şcolar 1883-1884. În urma cererii formulata de mai mulţi învaţatori tineri, devine membru al Reuniunii învăţătorilor Mariana unde va activa neobosit. Posesor al unei culturi vaste dobândite atât în şcolile năsăudene cât şi la preparandie, Bugnariu se face de folos nu numai şcolii ci şi comunităţilor pe unde a trecut ca învaţator. Profesional este apreciat şi de mai marii şcolii pentru va face parte din “Comisia criticătoare” a Inspectoratului şcolar districtual, în cadrul careia va asista mai miulţi colegi la lecţiile practice, adică în comisiile metodice. Din 8 decembrie 1893, ca urmare a recunoaşterii meritelor profesionale şi a erudiţiei de care dat dovadă, precum şi succeselor sale la catedră, este ales membru în prezidiul acestei comisii. Este deasemenea membru în Comitetul de conducere a Societăţii Mariana, timp de 9 ani, alături de Ion Pop Reteganul, şi datorită lui comuna Hordou devine membră fondatoare a acestei societăţi.

“Iubirea învăţătorului faţă de prunci, este un farmec care produce contra-iubire, voia la învăţătură, bucurie pentru rezultatul obţinut, conştiinţă şi simţământ de datorinţă.” Afirma Bugnariu într-o curtă alocuţiune rostită la aniversarea împlinirii împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea societăţii Mariana .

Lucrările sale pedagogice, multe la numar, păstrate la Arhivele Naţionale Filiala Bistriţa-Năsăud în Fondul Mariana , creionează conturul unui pedagog preocupat de mersul învăţământului, de progresul acestuia, de adoptarea unor metode şi practici europene pe care le foloseşte la clasă. Opiniile sale sunt valabile şi astăzi pentru cei de la catedră. “Şi din motivul acesta (arată într-o lucrare intitulată Datorinţele bunului învăţător , susţinută la o adunare a societăţii din 1887 în Năsăud) nici de la un om din lume nu se pretinde atâta studiare serioasă a firei şi aplicărilor, ca de la acela carele ia asupră greaua sarcină a educaţiunii, a cărui scop este: dezvoltarea firească,tăria morală şi potenţarea inteligenţei şi a forţelor voinţei pruncului, ca astfel elevul să poată parcurge şi cel mai de pe urmă stadiu al distanţei educaţiunii sale şi să poată ajunge acel scop suprem al creşterii , unde omul prin spiritul său luminat şi puternic este domn preste natură, şi preste sine însuşi.” Pentru a ajunge la aceste performanţe dascălul este dator să fie pentru elevii săi “un tată adevarat” şi “o mamă adevărată” şi nu în ultimă “să fie cu şcolarii săi un copil”.

După debutul la clasă în 1883 în localitatea Rodna Nouă, Bugnariu profită de oportunitatea de a se stabili în satul natal, Hordou, prin transferul învăţătorului Leon Oniţiu de la Hordou la Feldru. Vreme de treizeci de ani , Iuliu Bugnariu se va pune în serviciul educării pruncilor din Hordou, cu toate că avea să se confrunte cu nejunsuri de tot felul din pricina ignoranţei , mediocrităţii, obscurantismului şi a incapacităţii de înţelegere a fruntaşilor comunităţii că actul educativ trebuie sprijinit şi material. Lipsa lemnelor, a instrumentelor şcolare, a băncilor care nu mai corespundeau , a reparării şi în viitor a edificării unui nou local de şcoala erau obiectivele pe care vroia să le împlinească şi pentru care se va lupta zi de zi.

Protocoalele şedinţelor Senatului bisericesc şi scolastic sunt pline de asemenea cerei din partea învăţătorului, dar cele mai multe rămase fără rezultat.

Obosit de atîtea eforturi şi supărat pe lumea pentru care nu se făcea înţeles, se retrage la Bistriţa în 1915 unde îşi continuă munca intelectuală de folclorist, activitate despre care nu vorbim aici , şi la numai 65 de ani, , chiar de solstiţiul de vara, la 21 iunie 1929, Iuliu Bugnariu Sălăuţeanul trece în eternitate.

Omagiul pe care îl aducem azi neobositului dascăl, la cei 80 de ani de la moarte se doreşte o reparaţie morală de care nu a avut parte în timpul vieţii, şi se pare că nici în posteritate fiind ignorat, de majoritatea concitadinilor contemporani. Doar mici reparaţii morale , prin însăilarea câtorva gânduri despre personalitatea sa şi un nume pe centrul cultural din Hordou mai aduce aminte azi de el...

CONSTANTIN CATALANO