Jurnalul unei țărănci

   Biblioteca județeană „George Coșbuc”, prestigioasă instituție de cultură, păstorită de un „om de cultură”, scriitorul Ioan Pintea, a găzduit prezentarea unei „ lucrări de suflet,” cu titlul „Satul uitat, jurnalul unei țărănci”, o carte compusă din povești, legende, amintiri, etc., de către o țărancă din Săcuieu, jud. Cluj  -  Anica Andronesi. Dotată cu naturalețe, spirit de observație și talent, autoarea a mărturisit că a făcut aceste „însemnări” ca să rămână amintire peste ani, să-și umple mintea și sufletul, să dovedească faptul că, treptat satul pierde ceva din identitatea sa , că există prea  puțină preocupare pentru satul care dispare, pentru a evidenția modestia și smerenia țăranilor. Cartea, pare o continuare a ceea ce face în județul nostru Nadia Urian Linul, care adună „Povești din sat”, cu care a alcătuit mai multe volume, care adună obiecte, unelte, mobilier, costume populare vechi cu care a alcătuit o odaie țărănească, apoi un Muzeu, unde desfășoară multiple activități prin care încearcă să cultive, mai ales în rândurile elevilor, înțelegerea, respectul și aprecierea față de cei care și-au dus, sau își mai duc  „viața la țară”.

   Transformările petrecute în viața satelor au fost descrise și de personalități deosebite din viața culturală. Printre ele, la loc de cinste se află academicianul Ioan Aurel Pop, care din înălțimea celei mai prestigioasei instituții de cultură  din țara noastră – Academia Română - ,coboară ca un ardelean molcom spre sat, unde nu mai întâlnește prea mulți bărbați dedicați muncilor agricole, muieri vajnice care erau talpa casei, bunici cu argint la tâmple, bunicuțe torcând senine și tăcute, suspinând din când în când răscolite de vreun junghi sau de amintiri din vremuri demult trecute. Se convinge însă, că existența acestor oameni a fost reală, că viața oamenilor de la sat se va schimba în continuare, că este de datoria noastră să ascultăm uneori și de glasul inimii care ne cheamă   …  . Atâta timp cât „a fost viu”, poetul Adrian Păunescu a sperat în „Întoarcerea țăranului”, speranță exprimată în versuri de o rară sensibilitate  -  „Apleacă-ți fruntea de stăpân/ Spre brazda noastră milenară/ reînviat țăran român/ și făcătorule de țară./  Te-așteaptă brazda s-o-nflorești/ și grajdul să-l îndeși cu vite/ Și vechi proverbe românești/ te mustră, parcă părăsite/  Țăran român, Măria Ta/ Să nu lași satul tău să moară/ ți-au dat strămoșii ce lucra/  cu mâinile-au făcut o țară”.

   Așadar, „cinstite și iubite cetitoriule”, de cumva „aibi vreme și cu cetitul cărților”, zăbovește citind „Satul uitat, Jurnalul unei țărănci”, pentru că în mod sigur nu o să regreți.