La mulţi ani, Doamnei Savant, Livia-Ana Tătar!

15 iulie, zi de sărbătoare bistriţeană!

Nouă decenii de viaţă,

Nouă decenii de luptă şi victorii,

Nouă decenii de patriotism şi românism purtat în lume!

Exact în miez de Cuptor, în urmă cu nouăzeci de nai, se năştea în familia preotului Vasile Tătar cea de-adoua fiică a acestuia, Livia-Ana, cu siguranţă numai zorii limpezi ai acelei însemnate zile ştiind ce minune au zămislit.

         Fetiţia frumoasă, precum lumina caldă, a intrat în lume zâmbitoare şi a constinuat să strălucească şi să zburde, chiar şi în condiţiile vitrege din anii de război, pe când mama şi tata le-au urcat, pe ea şi sora sa, în podul casei, ascunzându-le de trupele străine, acolo unde primeau mâncarea şi apa într-un coşuleţ agăţat în frânghii şi unde au stat cuminţi mai bine de două săptămâni.

         Nimic nu a crispat obrazul alb-trandafiriu şi azurul privirii, adolescenta cu minte sclipitoare, premianta care cânta la acordeon şi juca fotbal cu băieţii, a devenit, prea repede, adult responsabil, îngrijitor stoic al limbii române, stigmatizată însă pe viaţă, că s-a născut în casă cu mare frică de Bunul Dumnezeu.

         Ce dacă, fiică de preot pedepsit de două ori „la canal” ca duşman al poporului, profesoara specializată în fonetică, fonologie şi lexicologie n-a fost demnă de o catedră la Universitatea din Cluj, de obţinerea primului doctorat în lingvistică aici, la noi, acasă, aici, unde a muncit cu sârg şi dragoste eternă pentru vorba dulce şi frumoasă românească?

         Preţuită însă pe alte tărâmuri, acolo unde a fost invitată ca Om de onoare în specialitate, truda Doamnei Bistriţei a fost răsplătită în Germania, acolo unde, aciuiată într-un subsol insalubru, rece, umed şi umbros al Heidelgerg-ului, la o maşină de scris de mâna a doua, a cules, cu degetele îngheţate, unicate în lume cărţi de pronunţie  a limbii române în contrast cu limba engleză şi germană, aşa că Japonia, America, Anglia şi alte lumi au ales s-o preţuiască, numind-o pe rând „Doamna Americii”, „Doamna Angliei”, „Femeia anului..”, iar marile cărţi de guinness cu savanţii planetei i-au încrustat pentru vecie în paginile lor, numele şi cărţile.

         Hăituită din locurile natale, de oameni bănuitori, fără motiv şi fără a cunoaşte omul, Marea Doamnă n-a purtat în suflet decât iubire de neam, de pământul românesc şi dragul de patrie l-a dus peste tot, purtând ia românească cu mândrie prin Washington, Portugalia, Tokyo şi peste tot pe unde a luat parte la cele peste patruzeci de congrese de specialitate.

         Până şi ultimul volum de ştiinţă, greu de peste un kilogram, l-a îmbrăcat în motive populare româneşti care, pe albul imaculat al coperţilor, stau precum firele de aur pe haina regală, îmbogâţindu-l.

         Cu toate acestea, darul pe care Doamna noastră îl consideră cel mai de preţ este recunoaşterea şi numirea Domniei Sale, de către urbe, ca „Cetăţean de Onoare al Cetăţii”, adică a locului în care a deschis ochii, aici unde s-a întors să închidă cercul.

         Să-i urăm zile senine şi noţi înstelate, putere să mai scrie lumii despre noi – de-a lungul vieţii „s-a luptat” pentru noi, luând poziţii împotriva tuturor, inclusiv împotriva mai marilor lumii, dacă aprecia nedrept ce afirmau despre români, aşa cum ne rămân mărturie cele cinci volume de corespondenţă „Prezentă la datorie”, purtată în ani de Doamna dr. dr. Livia-Ana Tătar pentru noi.

         Şi atunci, ce să-i spunem noi Doamnei? Cât de mult o preţuim? Cât de mult contează pentru noi că am trăit bucuria ca paşii noştri să calce deodată cu ai Domniei Sale?

         La mulţi ani şi mulţumiri pentru lecţia de viaţă şi icoana pe care singură aţi desenat-o pentru noi.

Cu condescendenţă şi mare iubire,

Dorina Silvia Ceoarec