Lecţie de caligrafie chineză în Parcul Municipal

Dacă ceremonia ceaiului, ceremonia florilor, origami sunt atitudini şi manifestări artistice mai uşor accesibile străinului dornic de a se apropia de cultura extrem-orientală, caligrafia cunoaşte, firesc, o altă întâmpinare, fapt datorat specificului ei legat de caracteristicile unui anumit tip de scriere.

Sistemul de scriere al ideogramelor chinezeşti, caracterele-cuvinte, împrumutate de cultura japoneză în secolul al VI-lea, ar fi apărut, spune legenda, undeva în China, în anul 2700 î.e.n, fiind creaţia unei persoane misterioase cu 4 ochi, pe nume Tsang Hsieh, inspirat, se pare, de urmele lăsate de păsări pe nisip.

Şi mai spune legenda că însuşi Zeul cerului, uimit de atâta ingeniozitate, ar fi făcut să cadă grâne din cer, în semn de admiraţie pentru lucrul omenesc înfăptuit.

Şi azi în China, acele inscripţii de pe scoici sau carapace de broască ţestoasă, picturi simplificate, interpretate ca reprezentări ale unor voci divine, sunt considerate obiecte de veneraţie, potire pline de magie şi putere, ideea acestor pictograme sacralizate şi rezervate pentru oracole devenind fundamentală atât în dezvoltarea ulterioară a caracterelor chinezeşti folosite pentru scris în Orient şi Extremul Orient, cât şi, implicit, pentru dezvoltarea artei caligrafiei.

Ideogramele chinezeşti, numite kanji de limba japoneză, amintesc de hieroglifele egiptene, deşi nu sunt atât de apropiate de obiectele reprezentate ca în scrierea veche egipteană.

Mai degrabă, ele sunt imagini simplificate, a căror semnificaţie se arată prin sugestie sau imaginaţie. În ceea ce ne priveşte, înţelegem kanji-ul ca ochiul care a fost cândva emoţionat de impactul cu lumea şi care doreşte să restituie această emoţie vizibilului printr-o imagine stilizată.

Şi, deşi scrierea ideografică pare a deriva din pictură, se crede tot mai mult că ea, pur şi simplu, o fondează.