Lecție de patriotism

Zilele trecute posturile de televiziune, ziarele și radioul au relatat pe larg despre deiscuțiile existente în Parlamentului României pe tema oportunității adoptării unei declarații prin careprim ministrul Ungariei, Viktor Orban, să fie amendat pentru niște declarații publice făcute cu prilejul aniversării revoluției maghiare din anul 1848. Culmea, decizia trebuia luată în aceeași zi în care se discuta și moțiunea de cenzură legată de adoptarea noului cod al muncii. Timp de două zile la televizor s-a dezbătut pe toate fețele declarația opremierului Ungariei, cea a diplomaților ungari prezenți la evenimentele organizate în același scop în Transilvania, interpretându-se fiecare cuvânt. Vorbe și iar vorbe care în cele din urmă s-au potolit așa cum au venit. Moțiunea a trecut, cetățenii ungai au plecat acasă, iar conaționalii noștri maghiari și-au reluat activitatea de zi cu zi după frumoasa sărbătoare pe care au organizat-o în cinstea revoluției. În urmă îmi rămâne gustul amar al politicii dâmbovițene, care nici de această dată nu a reușit să impună interesele naționale ale României în regiunea de sud-est a Europei. Domnilor politicieni români, ați căzut cu toții în capcana cuvintelor și a vorbelor goale, spuse în fața publicului, pentru a impresiona și a strânge voturi. Credeți că este pentru prima dată când oameni politici din Ungaria vin și fac asemenea declarații în România?!. Nici pe departe. Dacă este să analizăm doar anul 2010 vom putea constata cu ușurință că politicienii ungari s-au perindat în vizite de lucru în Transilvania mult mai des decât deputații sau senatorii români din propriile colegii. Acest fapt nu poate decât să facă cinste națiunii maghiare și politicienilor Ungariei care știu cu adevărat să-și apere interesele. De ce spun acest lucru, pentru că ei știu să vorbească, dar mai ales să acționeze pentru înfăptuirea acestor idealuri. Aș vrea să știu unde au fost autoritățile române și opoziția română atunci când Ungaria a adoptat, în ziua de 4 iunie 2010, Legea solidarității naţiunii care condamnă, practic, efectele Tratatului de la Trianon, adică acel tratat care a consfințit granițele României Mari și a altor țări aflate sub jugul Imperiului austro-ungar la început de secol XX. Aș vrea să știu unde au fost autioritățile române și opoziția română, în 19 noiembrie 2010, când Parlamentul Ungariei a organizat o ședinţă festivă în care s-a declarat spriji toal în favoarea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc postulate de Consiliul Național Sercuiesc. Aș vrea să știu unde au fost autoritățile române și opoziția română când începând cu data de 1 ianuarie 2011, Ungaria a început să acorde cetățenia ungară conaționalilor săi dar și altor categorii de populației a căror origine maghiară este cel puțin discutabilă (precum ceangăii din județele Bacău și Neamț). Acestea sunt fapte, dragi conaționali, mult mai grave pentru România decât niște vorbe aruncate în vânt la niște discursuri publice, care după câteva ore nu mai au nicio valoare. Din păcate, indiferent de culoarea politică, aleșii noștri au uitat cu totul de sentimentele naționale și de respectul față de valorile înaintașilor noștri, pentru care aceștia s-au jertfit. Sunt de acord, România trebuie să reacționeze la pretențiile revanșarde ale unor oameni politici din Ungaria, dar să o facă după o temeinică documentare, după spiritul prusac și nu după cel dâmbovițean, care, de cele mai multe ori aduce doar deservicii decât avantaje. Nu pot să închei decât felicitând politicienii maghiari, fie că sunt din România fie că sunt din Ungaria, pentru că dispun de suficiente cunoștinţe dar și dragoste de țară pentru a-și apăra interesul național. Din păcate, în România ultimilor 20 de ani ideea naționalistă a dispărut cu desăvârșire, locul fiind luat de interesele meschine de moment. Și dacă cineva zâmbește citind aceste rânduri, vreau să închideți ochii și să vă gândiți pentru un moment: câți dintre dumneavoastră au arborat, la ultimul 1 decembrie, drapelul național în fața casei sau pe balconul de la blo. Haideți să privim, cu respect, la conaționalii noștri maghiari, care de fiecare dată știu să-și cintească cu adevărat eroii. Și pentru acest fapt merită tot respectul nostru. Mai avem multe de învățat pe acesată temă, atât noi, oamenii simpli ai României, cât mai ales politicienii care ar trebui să ne reprezinte cu cinste în fiecare colţ al lumii.