Locuirea poetică

Festivalul de poezie de la Bistriţa din iunie 2020, eveniment de pionierat în cultura română în condiţiile vitrege ale pandemiei actuale, s-a constituit într-un model de promovare a prieteniei, a colaborării, a valorilor la nivel naţional şi internaţional.
De asemenea mi s-a părut excelentă vizibilitatea României în general, a Bistriţei şi bistriţenilor în special, pe merit, în contextul existenţei noastre în „satul global”.
Poezia are o dimensiune sacră. Schimbarea „microfonului” de la un poet la altul, de la oraș la oraș, de la o țară la alta, a fost ca un pelerinaj prin locurile luminoase ale fiecărui participant, ca-ntr-un fel de noapte a Învierii unde fiecare ia lumina bucuriei din lumânarea celuilalt și ca o confirmate a frumoaselor cuvinte ale lui Hölderlin: „Poetic locuiește omul pe acest pământ”.
Evenimentul, foarte bine organizat (felicitări directorului Dorel Cosma și colaboratorilor săi) s-a desfășurat în parametri normali, chiar ideali am putea zice, ținând cont de situația anormală a restricțiilor generate de pandemie, și a fost o încercare reușită de a transforma durerea în bucurie.
Guillaume Apollinaire zicea: „Il depend de celui qui passe que je sois tomb ou trésore, que je me taise ou que je parle” (Depinde de cel ce trece dacă eu voi fi mormânt sau tezaur, dacă voi tăcea sau voi vorbi”). Inversând datele ecuaţiei pot să spun şi eu ceva asemănător: Am trecut pe acolo; deci trebuie să vorbesc!