,,Locul desfătărilor’’ din povestirile lui Leon-Iosif Grapini

       Excelând  în proza scurtă cu notorietatea unui scriitor talentat, Leon- Iosif Grapini  ne oferă bucurie şi artă prin frumuseţea scrisului său. După ce a încheiat trilogia de la Şanţ, vine în faţa cititorului cu volumul intitulat ,,Locul desfătărilor’’, povestiri cu talc, apărut la Editura ,,Şcoala Ardeleană’’, Cluj-Napoca, 2021, un exerciţiu  spiritual  prin care abordează subiecte reale sau fictive despre oameni, fapte, obiceiuri şi tradiţii vechi ale satului românesc. Cele 20 de povestiri cuprinse în volum sunt independente una de alta, dar formează un tot unitar prin conţinutul şi mesajul pe care îl transmit. Sunt reflecţii existenţiale puse pe seama unor aspecte cotidiene, luate din mediul citadin (Perspectivă), militar (Clipa aşteptată, Raniţa cu bucluc), şi, mai ales, cel rural, la care se întoarce cu tolba sa plină de amintiri (Invitaţie la nuntă, La seceriş, etc) Surprinzător de plăcut în arta scrierilor lui Iosif Grapini este stilul său inconfundabil şi autentic în ceea ce priveşte construcţia foarte lungă a frazei, cu zeci de subordonate, apoziţii, cu multe intercalări, în care, virgula are valoare stilistică, ceea ce dă un caracter oral povestirii şi accentuează anumite părţi ale enunţului. Citind, ai impresia că ţi se taie respiraţia, dacă n-ar exista acele scurte pauze indicate de semnele de punctuaţie. Autorul trece cu uşurinţă de la o idee la alta, face paranteze şi revine exact la subiectul iniţial, folosind o paletă largă de motivaţii. Verbul său este  viu şi dinamic, dând impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii cititorului. Un rol important îl are imperativul care dinamizează discursul narativ. Unele personaje au corespondent în realitate, altele sunt fictive, devenind eroi din poveşti, aşa cum însuşi autorul susţine. Ele nu au nume, ci porecle provenite din trăsăturile lor fizice sau morale, ori din preocupările zilnice: Somnorilă, Ţaigărul, Căruţaşul, Omul cu Boii, etc. Autorul participă afectiv alături de ele, pătrunde în lumea lor interioară, intră în dialog cu cititorul, chemându-l direct sau indirect, să trăiască într-o lume imaginară. Umorul, ironia discretă, buna dispoziţie a naratorului, aflat şi în postura de personaj, este prezent în ţesătura povestirii. Limbajul personajelor  este specific graiului de pe Someş, plin de înţelepciune, frumuseţe şi expresivitate (Graiul de la Şanţ), despre care, doar  lingviştii noştri de talia lui Gavril Istrate  din Nepos, Vasile Scurtu din Parva, ori Sever Pop din Poiana Ilvei ar fi putut să facă o analiză de strictă specialitate.Un exemplu elocvent este scena dintr-o filmare a Echipei regale, realizată  cu mult timp în urmă, în satul lui natal, unde regizorul, vrând să imprime pe o peliculă graiul şănţean avea nevoie de un translator, pentru ca actorii să  poată înţelege textul: ,,băieta aceea cu bumbi în ureci să lase hapucul, să ieie cujeica, să vină în târnaţ şi să steie lângă unul din bandori’’. În traducere, enunţul  suna astfel : ,,fetiţa aceea cu cercei  în urechi să renunţe la minge, să ia furca de tors, să vină pe coridor şi să se aşeze lângă unul din stâlpii de susţinere’’. Iosif Grapini nu foloseşte semnul distinct al dialogului, ci îl include în construcţia frazei : ,,ia ascultaţi voi la mine’’, ,,ia stai dumneata colea pe scaun, să schimbăm o vorbă, trage-l mai aproape de pat, să te-aud şi să te văd mai bine’’. Pentru a da culoare povestirilor sale, autorul foloseşte numeroase expresii populare, cărora le găseşte locul şi rolul potrivit în text : ,,a da în orbul găinii’’, ,,îl doare în cot’’, ,,a-i pune Dumnezeu mâna în cap’’, ,,cu răbdarea treci marea’’ şi multe altele, dar şi numeroase regionalisme şi arhaisme, folosite astăzi din ce în ce mai puţin sau deloc  : ,,hirişă, horeană, ciufalnic, răsplai, răvent, ponturi, mărhaie, ticlăzău, văşcălan, şcomârlă şi câte şi mai câte’’. Panorama satului tradiţional este extrem de bine conturată în povestirile : Invitaţie la nuntă, La seceriş, Fată bătrână, prin care, scriitorul ne introduce în tainele nunţii, cu toate detaliile desfăşurării ei, un adevărat tratat de etnografie şi folclor, ne descrie obiceiul cununii văzut prin  ochii minţii sale, precum şi unele superstiţii şi practici oculte de  altădată. Surpriza acestui volum o constituie ultima povestire din acest volum, prin care cartea, aşezată pe raftul sufletului devine ,,Locul desfătărilor’’sale.