Lumea vie a cărților

Criticul și istoricul literar Iacob Naroș revine în atenția cititorilor bistrițeni și de pretutindeni într-o altă ipostază decât cea de rebrenolog. Mă refer aici la volumul „Publicistică literară. Note și impresii de lectură aproape critice” (Editura Tipo Moldova, Iași, 2017). Cartea însumează texte publicate în diverse reviste literare, marea lor majoritate având drept punct de plecare cărți sau figuri culturale cunoscute. Volumul este compus din două părți, prima – „De la o carte la alta, de la un scriitor la altul” – conținând note de lectură pe marginea unor volume, iar cea de-a doua – „Evocări, portrete, amintiri” – aducând în fața cititorului un Iacob Naroș mai puțin cunoscut, un autor de texte care, deși capătă forma memorialisticii, se apropie în mod consistent de câmpul beletristicii.
Trebuie spus faptul că acel „aproape” așezat în titlu înainte termenului „critice” se dovedește a fi mai degrabă un semn al modestiei autorului. Lucrul pe text al criticului apare, în volumul de față, ca fiind unul riguros, atent la detalii, minuțios.
Înainte de actul critic propriu-zis, autorul își manifestă concis preocuparea pentru biobibliografia scriitorului avut în vedere. „Elena M. Câmpan, după cum aflăm de pe coperta a patra a cărții de față, s-a născut în localitatea Lucăcești, Drăgoiești, Suceava (vezi și mini-reportajul «Corespondență din Lucăcești», p. 93), a absolvit Facultatea de Litere, secția de română-germană, la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași. Este profesoară la Colegiul Național «Liviu Rebreanu» din Bistrița. (...) Este președinta Societății scriitorilor «Conexiuni», Bistrița, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști.” (p. 55) Acest aspect ține de nevoia criticului de a contextualiza, de a așeza exegeza într-o zonă în care cititorului i se pun la dispoziție toate datele necesare.
În alt loc, scriind despre recentul volum al lui Icu Crăciun, „Scurtmetraje. Vistorii”, criticul simte nevoia să-l amplaseze într-un context detaliat, trecând cu atenție în revistă cărțile premergătoare de proză scurtă ale scriitorului. (pp. 73-75)
În analiza volumelor de beletristică, Iacob Naroș nu omite să semnaleze temele importante, recurente ce stau la baza actului creator, luând pulsul textelor, cum s-ar spune. „Să revenim la tema predominantă ce dă și titlul cărții de față și anume, moartea «ca trecere cu zâmbetul pe buze», surprinsă admirabil în: «Gong final» – o subtilă aluzie la timpul terminal, dorințele nerostite îmbătrânesc, trecerea este marcată de căderea cortinei, «îngerul bălai te-ndrumă spre rai».” (p. 60)
Cunoscutul rebrenolog Iacob Naroș dovedește, o dată în plus prin acest volum, faptul că alături de zelul cu care cercetează biobibliografia marelui nostru prozator, el rămâne un fin și atent observator al noutăților editoriale, preocupându-se ca actul receptării textelor (lectura propriu-zisă) să fie însoțit de note de lectură ce ajung apoi sub ochii noștri, ai cititorilor.
Comentariile critice devin savuroase de-a dreptul, acolo unde analiza capătă o doză de „conștiință de sine”, actul critic însușindu-și valențe de natură metacritică. Autorul se avântă pe alocuri în atari demersuri, indicând elemente ce țin mai degrabă de bucătăria interioară a criticii de întâmpinare. Scriind despre romanul „Solenoid”, bunăoară, Iacob Naroș afirmă: „Recenzia este așadar, înțeleasă azi, mai mult ca oricând, o «ancorare» în realitatea momentului cultural, o fină trecere în revistă a respingerilor sau elogiilor clipei, acel inevitabil tip de articol fără de care o publicație, indiferent de pretențiile ei, nu e actuală. De cele mai multe ori e nevoie de un rezumat cu vagi urme de comentariu literar, întrucât puțini dintre cititorii recenziei au avut ocazia, dar și curiozitatea să citească opera în cauză, pe-ndelete.” (p. 103)
Într-un demers ce se îndepărtează de rigoarea și limitările criticii și istoriei literare, Iacob Naroș propune în partea de final a volumului câteva texte ce se apropie, spuneam, de câmpul literaturii. Evocări, portrete omagiale sau simple rememorări încărcate de nostalgie, pasajele din finalul cărții descriu cu pioșenie oameni, locuri, întâmplări din trecut. Omagiindu-l pe Sandu Al. Rațiu, el scrie, făcând referire implicit la poezia lăsată în urmă: „Poemele lui vor fi învăluite în legendă ca-ntr-un giulgiu, el nu ne-a lăsat decât o lacrimă neterminată și un început de zâmbet amar. Oare cum o fi trecut Sandu râul morții? O fi ajuns la marea uitării, o fi trecut vămile pustiei cu bine?” (p. 201)
Din felul în care scrie despre cărți și mai ales din felul în care a conceput acest volum reiese faptul că pentru Iacob Naroș cărțile sunt o lume vie, complexă, în care paginile pulsează în același ritm cu oamenii care le dau viață, le citesc și scriu despre ele.