Mai mult decât cunoaştere, mai mult decât startul profesional
În ultimii ani standardele s-au ridicat foarte mult. Asta pentru că ne dorim mai presus de orice un nivel de calitate pe care nu îl combatem. Avem nevoie de oameni cât mai bine pregătiţi, avem nevoie de pregătire personalǎ şi profesională pentru a putea face faţă unor aspecte, situaţii, unui job.
Dacă ne gândim într-un sens complex, un job nu ţine numai de o listǎ de atribuţii, de îndatoriri şi responsabilităţi, pe măsură a ceea ce se câştigă. Contează să ştim baza de cunoştinṭe şi mai departe de atât contează în ce măsură suntem sau nu dornici de a avansa. Orice job poate fi practicat de oricine însă nu acelaşi lucru se poate spune de oameni competenţi, echilibraţi şi bine pregătiţi, cei care câştigă detaşat.
Un prim pas de formare, cursurile de formare profesională
În ultimul timp ceea ce ţine de cursuri de formare profesională reprezintă se pare un tot mai mare interes. Totul se explică destul de simplu: sunt cursuri care să informeze la nivel complex. Un soi de training se pare că oferă şi angajatorul pentru că fiecare în parte are secretele sale de interior şi pe parcursul evoluţiei unei firme apar şi alte segmente legate de servicii. E musai că un angajator să ţină cont de asta şi să ofere formarea profesională.
Cu o calificare anume care să îi ajute pe potenţiali angajaţi nu este însă de ajuns. Unii îşi doresc mai mult. Un exemplu de acest gen ne este dat de acei şefi care ştiu doar da o facă pe-a şefii, cei care îşi exercită dreptul de superiori prin exces de zel. Se comportă într-un mod barbar şi dovedesc că dacă îi dai omului putere se prea poate să exagereze. Nu degeaba se spune că a da omului o poziţie înseamnă a-i cunoaşte cu adevărat caracterul.
Un exemplu de acest gen arată că dincolo de cunoştinţe avem nevoie şi de stabilitate emoţională, psihică care să completeze un bagaj de cunoştere. Pentru a ajunge un lider nu este de ajuns să îţi doreşti şi să crezi în asta ci trebuie să demonstrezi că se poate. Înveţi despre ţine, descoperǎ care îţi sunt abilităţile şi cum poţi să fii mai bun.
Acces la cursurile de formare
Dacă există convingere că astfel de cursuri sunt de ales doritorii trebuie să aibă în evidenţă faptul că nu orice public speaker este şi calificat să susţină cursuri. Orice curs ales trebuie să se ţină cont de recunoaşterea profesională, pe piaţă de profil, recunoaşterea rezultatelor. Se plătesc, sunt utile însă ai putea foarte uşor să cazi în plasa unei pieţi negre de acest gen.
Cu diploma la purtător şi cu încrederea pe care ţi-o dau cursurile de formare profesională ai cu mult mai multe şanse să te califici că fiind un posibil angajat. În lumea posibilităţilor în care trăim ne creştem singuri cota cu opţiuni de acest gen. Am înţeles că a fi mediocru nu ajută cu nimic ci te împiedică să evoluezi, am înţeles că un curs în plus este o experienţă câştigată şi implicit o şansă în plus de a fi mai bun ca restul.
Citiţi şi:
- Mai mult decât cunoaştere, mai mult decât startul profesional
- Reconversia profesionala dupa 40 de ani – De ce e bine sa urmezi cursuri de formare profesionala?
- Mai multe oferte, decât cereri
- Peste 50 de programe de formare profesională autorizate de DMPS BN
- Primele cursuri gratuite în cadrul Proiectului „Regions for Jobs” debutează în luna februarie
Adaugă comentariu nou