Manuscrisele de la Marea Moartă

Evenimentul care a marcat întreaga lume din prima jumătate a secolului XX este cel al senzaţionalelor descoperiri arheologice de la Marea Moartă. Până în anul 1947 nu se ştia nimic despre existenţa manuscriselor de aici, care vor deveni importante documente pentru dezvoltarea studiului biblic şi pentru confirmarea autenticităţii scrierilor din Vechiul Testament. Istoria acestor manuscrise este legată de o întâmplare fericită când, un grup de beduini din ţinutul QUMRAM al Iudeei au descoperit într-o peşteră nişte suluri de piele scrise în limba ebraică, a căror vechime depăşea 2000 de ani. Necunoscând importanţa lor, ei le-au pus în vânzare ,,pentru sume derizorii, unor negustori”. Începutul l-a făcut tânărul beduin Mahomed ed-Dib care îi oferă negustorului Kando din Betleem câteva suluri, care socotind că este vorba de nişte documente vechi, a luat legătura cu un anticar din Ierusalim. Acesta, la rândul lui s-a adresat mitropolitului Athanasie Isaje Samuel, stareţul mănăstirii Sf. Marcu din acea localitate, care reuşeşte să cumpere patru asemenea documente. Altele au fost achiziţionate de către profesorul Sukenik de la Universitate ebraică din Ierusalim
Mitropolitul, necunoscând limba ebraică, s-a adresat savantului olandez, J. Van der Ploeg, aflat atunci din întâmplare în Ierusalim, care a stabilit că manuscrisul ce-i fusese prezentat cuprindea textul ,,Cărţii lui Isaia’’. De aceeaşi părere este şi profesorul Sukenik, dar şi reprezentanţii orientalişti ai şcolii americane: Trever, Brownle, Albright, care au publicat monografii şi ample comentarii.
Pentru stabilirea vechimii manuscriselor, aceşti specialişti au folosit metoda comparativă dintre scrierea de la Qumran şi cea a textelor ebraice.
Manuscrisele biblice au fost descoperite în trei locuri principale din deşertul Iudeei: Khirbet Qumran, Wadi Muraba şi Khirbet Mird. Explorarea haotică a celor 7 peşteri de către beduinii interesaţi în câştiguri imediate a mers în paralel cu cercetarea ştiinţifică organizată. Astfel că, în cei 10 ani de eforturi susţinute de către arheologi, nelipsite de greutăţi şi surprize neaşteptate, ei au scos la lumină circa 40.000 de fragmente, reprezentând 600 de cărţi dintre care 10 sau 11 sunt redate integral.
Prezenţa numeroasă a acestor documente în peşterile din zona Mării Moarte i-a determinat pe cercetători să afirme că în acest loc a fost o adevărată bibliotecă cu scrieri religioase şi laice. Aici se aflau texte din ,,Cartea prorocului Isaia’’, ,,Cartea lui Habaccuc’’, ,,Cartea Psalmilor’’, dar şi fragmente din cărţile Vechiului Testament. Tot în cuprinsul acestor manuscrise se aflau comentariile la cărţile: Facerea, Isaia, Osea, Sofonie, Miheia, Naum şi Psalmi, dar şi versete din cărţile Deteronom, III-IV Regi, Psalmi, Cântarea cântărilor şi Daniel.
Aceste manuscrise le-au amintit oamenilor de ştiinţă de relatările răzleţe, de mult uitate, ale unor autori antici şi medievali că în această zonă a existat cândva o „sectă a peşterilor’’, ai cărei locuitori se numeau „caraiţii’’ sau „caraimii’’. Ei se socoteau „Fiii Bibliei’’ pentru că nu recunoşteau decât Biblia, respingând Talmudul şi prescripţiile rabinice introduse ulterior.
Multe dintre documentele descoperite aici, scrise pe piei şi papirus s-au degradat de-a lungul timpului, ceea ce le-a dat mult de furcă cercetătorilor, chiar dacă cei care le-au pus spre păstrare aveau metode specifice de tratare.
Marea descoperire de la Qumran a fost urmată de un val nemaiîntâlnit de opinii şi observaţii care au fost exprimate în peste 3000 de publicaţii din toată lumea, ceea ce înseamnă că fenomenului de la Marea Moartă i se acordă o importanţă deosebită, subliniindu-se utilitatea acestor documente pentru studiul Vechiului Testament.
Cunoscuta revistă engleză, ,,Ilustrated London News’’ din 3 septembrie 1955, a publicat un articol al arheologului Harding, unul dintre conducătorii săpăturilor de la Khirbert Qumran, în care, între altele scria: ,,Ioan Botezătorul a fost mai mult ca sigur essenian şi este probabil că el a studiat şi a lucrat în aceste încăperi (Mănăstirea Qumran)... Mulţi oameni de ştiinţă presupun că însuşi Cristos a învăţat câtva timp împreună cu essenienii’’. Această ipoteză nu poate fi demonstrată, dar o serie de indicii pledează în favoarea ei: locul unde a propovăduit Ioan este pustiul Iudeei (Matei , 4, 1, Ioan, 54) ,,Un glas strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, pregătiţi, în pustie cărarea Dumnezeului vostru’’ (cf.Matei, 3,5)
Articolul profesorului american, Freemantle formulează aceeaşi ipoteză: ,,nu cumva anii enigmatici din viaţa lui Iisus (între 12 şi 30 de ani), despre care în evanghelii nu se spune nimic, au fost petrecuţi de el la mănăstirea Qumran? Alte publicaţii din marile oraşe ale lumii: Paris, Roma, Leningrad scot în evidenţă importanţa manuscriselor de la Marea Moartă, dar şi relaţia ,,învăţătorului dreptăţii’’ cu aceste locuri.
Pentru arheologia biblică şi studiul Vechiului Testament, aceste manuscrise sunt cel mai important izvor care atestă originile creştinismului.