,,Melania Cuc scrie cu un talent cu totul ieşit din comun,,

Încă de pe când eram redactor la Luceafărul, şi doamna Melania Cuc publica în paginile revistei,- am scris si m-am exprimat că este un vlăstar al Revistei Luceafărul, o publicaţie care a însemnat ceva pentru Literatura română.

Melania Cuc este printre puţinii scriitori de atunci care după 1989 au revenit, mulţi dintre ei s-au pierdut pe drum.

Melania Cuc a revenit în forţă prin talent dar si cu hărnicie, ea îşi gospodăreşe scrisul temeinic, cum o faceau şi marii noştri scriitori pe vremuri.

Am citit Şotron, o carte cu tablete foarte interesante, şi formula pe care ne-o propune titlul în sine este interesantă. Sotron, jocul acela de copii, înseamnă, la urma urmei, îmbrăcarea, jalonarea întregului Pământ în pătrăţele,- avem undeva un desen în cer, un destin ancestral, în divinitate şi altul simetric sau nu, pe planul lumesc, omenesc, într-un fel de jurnalism inedit. Tot ce se întâlmplă în lume, dar şi ce se întâmplă în sufletul nostru, este redat în carte prin tehnica naraţiunii în alertă, a trecerii prin mituri si sisteme, motive pe care le regăsim şi în Femeie în fata lui Dumnezeu.

Romanul acesta începe frust cu o limbă ţărănească bine colorată, regăsită oarecum de dincolo de Rebreanu, Coşbuc,- o limbă ţărănească vie şi actuală apoi , cartea se transformă imeditat într-un poem, romanul este un poem. Eroul principal este Daciana Diugan care este de fapt Dacia. Avem un poem despre destinul Daciei în faţa divinităţii, în faţa istoriei. Gaseşti în carte meditatii amare, un fel de ,,memento mori,, din Eminescu,- toate miturile despre Dacia revin in actualitate şi regăseşti scene de pe columa lui Traian şi începutul creştinismului. Totul apare pe fondul unei globalizări constante. Există un fel de desfăşurare a omenescului în ideea nivelatoare. Este o modalitate de împăcare a locului, patriei, cu Europa, şi mai ales de intrae şi integrare a noastră în Europa cu miturile noastre cu tot.În acelaşi timp se naşte şi o încercare de cizelare ca umanitate. Este o carte tristă .

Mă asteptam sa regasesc, pe parcurs ce citeam, limbajul frust, de limbă ţărănească recurent, de la începutul cărtii. Acolo discuta cineva cu altcineva, o femeie, o citadină vorbea cu o bătrană, o ghicitoare care era stăpână pe destin, pe viitor. Regăsirea limbii ţărăneşti actuale este o dispută în ziua de azi şi Melania Cuc este printre puţinii scriitori care apeleaza la limbajul viu, la obiceiuri, la lucrul păduresc cu aerul de munte care irumpe viu în toate paginile cărţii Femeie în faţa lui Dumnezeu. Si în Grral, acest discurs, dintre sat şi oraş, este foarte păduros, aproape organic, dar este şi o oreşenizare a unui loc care este, evident, natural. Sunt sate, habitaturi care implica şi cultura şi modul de viaţă vegetal al lucrurilor. Aici, discuţia este platonică, -oraşul însemnând nonsat, nu antisat,- oraşul fiind ceva cosmopolit, o aglomerare de stari, ne implicâmd neapărat mişcarea, fuga de real. Din punct de vedere al cărţii pe care o semnalizăm,satul este un… oraş natural, ca şi cetatea de pe vremuri care era o osmoză a mediului, un nucleu al unei celule întregi .Acest mod de a face literatură, cum procedează Melania Cuc, are avantajul că, o carte se citeste rapid. Textul se absorbe de către cititor, este scris dintr-un condei cum se spune, dar şi mimează puţin mass-media, vizualul. Este mult vizionalism în toate cărtile Melaniei Cuc, apoi, rezidual, după ce le citeşti, traieşti drama din spatele faptelor derulate.

In Femeie în faţa lui Dumnezeu se devoaleză mitul, afli că este vorba de destinul Daciei, şi treci prin toate etapele acestui destin, ai parte de măriri şi de căderi din înălţimi si îţi dai semana de iminenta dispariţie a .. eului ca mit. Ai parte de renaşterile care, toate sunt necesare dar care pot să nu mai fie la un moment dat. Există tot timpul această posibilitate a rupturii, a neantului.

In acest fel, romanul este o carte de consum sufletesc, o carte necesară ca respiratie. Este o carte cu care te şi consolezi. Citind-o îti dai seama că ai un dialog chiar cu epoca pe care o trăiesti.

Am rămas plăcut surprins de aceste apariţii editoriale, 19 carti scrise si publicate de Melania Cuc. Vreau să-i citesc o sută de cărti, romane în care, vedem că nu doar limbajul face filosofia. Autoarea lasă personajele pe semana Limbii Romane, gaseşte limbajul porivit pentru fiecare stare anume, dar nu doar Limba Romana face literatura bună ci chiar şi acel chirug de suflete intervine. O aştept cu construcţii ample, construcţii-saga a zonei lui Dracula, cu alte cărţi despre realitate şi mit.

Calitatea cărţilor Melaniei Cuc o dă talentul, care este exceptional, apoi, Melania Cuc este un om deprins cu scrisul, un autor care scrie din durerea de a nu putea ţine în el ceace simte. Ea scrie cu toate degetele, cu toată fiinta-i, şi cum spuneam, cu un talent cu totul ieşit din comun. Acelaşi talent pe care, pe vremuri, i-l descoperisem la Redactia revistei Luceafarul , şi pe care toţi i-l admiram, îi aşteptam lucrările literare cu interes sincer.

Nicolae Georgescu