IN MEMORIAM: ( Interviu) ECATERINA GHIRAN – STAREŢA MĂNĂSTIRII CORMAIA: Când am plecat eu la mănăstire era mare necaz peste tot

Călin Emilian Cira - La începutul dialogului nostru vă rog să ne vorbiţi despre dumneavoastră şi  hotărârea de a îmbrăca haina monahală.

    Maica Ecaterina Ghiran: M-am născut în localitatea Oșorhel, jud. Cluj. Părinții mei au fost Maria și Alexandru. M-am născut în anul 1936, în 25 februarie. Am fost cinci frați, eu fiind cea mijlocie. Când a fost timpul pentru căsătorie atunci eu am spus că vreau să plec la mănăstire, la o mănăstire pe care eu nu o știam pentru că eu cunoşteam doar mănăstirea Nicula unde ne duceam noi atunci. Mănăstirile greco catolice s-au desființat și se aștepta ca să fie desființate și cele ortodoxe. În anul 1955 am plecat la mănăstire, în 8 noiembrie. Atunci am plecat de acasă. Plecarea mea a fost ,,o fugă” pentru că părinții mei n-au vrut ca să mă lase la mănăstire din cauză că au văzut ce s-a întâmplat cu două vecine de ale noastre care au fost călugăriţe la greco-catolici și desființându-se mănăstirea veniseră acasă. Atunci părinții mi-au spus:,,vezi alea au venit acasă și așa se va întâmpla și cu tine, așa vor face și cu voi dacă așa merge viața și atunci tu ce ai să faci când vii acasă?! Nu ai pe nimeni, noi nu vom mai fi iar frații tăi... fiecare cu grijile lor…” Ca oricare părinte care ține la copii mi-au vrut binele, într-un fel. Dar dacă eu am fost hotărâtă ca să mă duc la mănăstire,  atunci pentru mine nu a fost valabil așa ceva. Eu nu am avut de ales decât ca să fug, fără a spune cuiva. Nu am spus la nimeni nicio vorbă că vreau să mă duc la mănăstire...Şi am prins momentul… când s-a putut… Eu nu aveam bani pe mâna mea. Şi părinții mi-au dat bani ca să-mi cumpăr o stofă pentru a-mi face un costum pentru iarnă. Iar eu cu banii aceia m-am dus. I-am dus pe părinți cu vorba că nu am găsit stofa, că am vrut să-mi cumpăr dar nu am găsit…ca să nu se prindă. Şi pe urmă am fugit chiar în ziua de Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil. Iar mănăstirea nu o cunoșteam. Nu știam unde trebuie să ajung. De aceea m-am dus la Nicula pentru că știam că de acolo o să mi se dea adresa unei mănăstiri. Eu nu știam vreo mănăstire, mai ales în acele vremuri când era greu ca să te duci la mănăstire. În Ardeal nu erau decât mănăstirile Nicula, Rohia și Râmeț. Râmețul era departe de mine, iar eu eram neumblată în lume. Apoi eu nu eram sigură pe mine ca să pornesc pe un drum lung. Așadar m-am dus la Nicula și acolo m-au pus ca să trag la sorți și mi-a ieșit mănăstirea Timișeni, de lângă Timișoara. Totuși eu nu m-am dus acolo ci m-am dus la mănăstirea Agapia pentru că aveam acolo o cunoștință cu care m-am întâlnit la Nicula când am fost de Sfânta Marie și care, atunci, mi-a spus că și ea vrea să meargă la mănăstire dar părinții nu o lasă pentru că ea e singură la părinți. Despre ea am aflat că a plecat la Agapia. Atunci m-am dus și eu acolo gândindu-mă că dacă e ea acolo poate voi fi și eu primită. Dar când am ajuns acolo mi s-a spus că nu mai primesc…Şi ea mi-a spus că trebuie să plece. Iar maicile de acolo care cunoșteau mănăstirea Timișeni și care au mai trimis maici acolo mi-au spus: ,,Du-te acolo pentru că acolo te primesc precis și sigur.” Iar eu cum eram pe drum și nu aveam nimic sigur m-am dus acolo și, într-adevăr, m-au primit. Se spune ca bănățencele nu sunt așa de credincioase și nu se duc la mănăstire de aceea în mănăstire erau mai mult ardelence, moldovence, oltence… Acolo m-au primit…după ce mi-am făcut cerere așa cum se face şi cum era rânduiala şi au dus cererea la Înalt Preasfinția Sa Vasile Lăzărescu, Dumnezeu să-l ierte. Când a ajuns cererea mea  acolo mitropolitul a spus:,, o aprob dar să vină aici  la mitropolie.” Nu am avut de ales având în vedere situația în care mă aflam. De ascultare m-am dus la mitropolie unde am rămas până în anul 1960.

                C.E.C     Ce s-a întâmplat atunci?

M. E.:  În anul 1959 a fost dat Decretul 410 iar în anul 1960 a fost dat afară din mănăstiri tot tineretul până la 50 de ani. Şi parcă nu a fost destul atât pentru că în Banat s-au închis toate mănăstirile din oficiu. Schituri și mănăstiri toate au fost închise. Numai două mănăstiri au fost mai mari : Timișeni de lângă Timișoara și mănăstirea Vasiova care era mai departe chiar în localitatea cu acelaşi nume. Această mănăstire Vasiova era de maici și acolo era și un preventoriu pentru copii. Era o mănăstire cu clădiri foarte mari și încăpătoare și pentru că măicuțe erau puține s-a făcut acolo și un preventoriu pentru copii. Adică au luat casa mănăstirii și au făcut preventoriu iar pe maici le-au lăsat ca să stea acolo într-o aripă a clădirii. Au mai făcut două căsuțe așa mai mici, mai jos de casele cele mari, aproape de bisericuță și maicile acolo au stat cum au putut. Treaba asta cu datul afară din mănăstiri s-a prelungit aproape 10 ani de zile. Deci în 10 ani de zile au fost aproape toate închise. După zece ani IPS a venit și ne-a zis – cum se spune, clandestin– că încep să se redeschidă mănăstirile una câte una. Şi atunci s-a redeschis și mănăstirea Timișeni.     

    C.E.C: Unde v-a găsit ordinul prin care s-a aprobat redeschiderea mănăstirilor?        

     M. E.: Eu în timpul acela cînd a venit ordinul acesta ca să se redeschidă mănăstirile eram în București. Pentru că după ce ne-au dat afară din mănăstiri eu am lucrat un an de zile la o fabrică de cherestea din Vasiova. Acolo am lucrat un an de zile și de acolo mi se trage reumatismul de la mână și de la umăr pentru că am stat o iarnă întreagă în curent și în frig. Şi oricum te-ai fi îmbrăcat tot te prindea și frigul și curentul. Iar după un an de zile am plecat la București unde am stat opt ani. În timpul acela când s-a primit ordinul că se pot redeschide mănăstirile eu eram în București. Şi eu am auzit de treaba aceasta și atunci l-am căutat pe Înaltpreasfinția Sa pentru că vroiam ca să mă întorc la mănăstirea mea. IPS Nicolae s-a bucurat mult când m-a văzut și mi-a zis:,, Chiar te-am căutat dar nu am mai știut unde să te găsesc, pentru că am nevoie de dumneata.” Eu când i-am spus că vreau ca să mă duc la mănăstire, că vreau ca să mă întorc la mănăstire Înaltul mi-a zis:,, Foarte bine, mă bucur, dar am și eu o rugăminte: vreau să fac un atelier de croitorie pentru biserici și pentru aceasta mă tot interesez de maici. Şi nu vrea să vină nimeni de aici…Şi acum că te-am găsit te rog foarte mult ca să mă înțelegi și să mă asculți pentru ca să putem face atelierul de croitorie. Eu te trimit ca să înveți meserie și apoi o să facem acest atelier de croitorie pentru că vreau ca preoții să aibă unde să-și facă toate cele necesare pentru slujire.” Eu eram foarte pasionată  după așa ceva. Vroiam foarte mult ca să fac veșminte pentru că îmi erau foarte dragi. Şi eu cu orice preț am vrut ca să învăț pentru ca să pot face veșminte. Dar eu n-am știut de atelierul care confecţiona veșminte din București. Şi Înaltul mi-a spus: ,, Uite, te trimit, te dau ca să înveți chiar la Atelierul Patriarhiei.” Acolo se făceau dulame, veșminte, îmbrăcăminte pentru Sf. Masă, prapori și tot ce trebuie pentru biserică. Şi am acceptat. Înaltul a spus:,,Eu când mai vin la București (mi-a spus și data ) aș vrea ca să ai pregătite toate actele necesare pentru că vreau ca să te angajez. O să le iau, te angajez și poți veni la Timișoara.” Şi așa am făcut și cu acea dată am fost angajată. Mi-am luat tot ce am avut și am venit la Timișoara. Aici am stat puțin și am plecat iar la București pentru a învăța croitoria. Am învățat două luni de zile. Atât am stat pentru că era târziu spre toamnă și mai erau două luni până la Crăciun. Pe urmă m-am întors la Timișoara. Și mi s-a spus de către IP Sa: ,,Să știi că de Anul Nou deschidem atelierul, te descurci cum ști.” Eu am învățat puțin față de ceea ce trebuia ca să lucrez. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu cât am reușit să învăț m-am străduit pentru că îmi era drag ceea ce lucram. Și am făcut de toate. Am stat acolo aproape 24 de ani. Eu am făcut acest atelier și eu l-am condus. [....]    

Fragment dintr-un interviu realizat în 29 septembrie 2012 şi publicat integral în revista Renaşterea,Anul XXVII,( nr.  10 (318) octombrie 2016, p.8.; nr. 11 (319) noiembrie 2016, p.9.). 

................................................

Cu regret, vă aducem la cunoștință că a trecut la cele veșnice Preacuvioasa Maică ECATERINA Ghiran ,stareța Mănăstirii Cormaia. Înmormântarea va avea loc sâmbătă 30.12.2017 la ora 12:00. Slujbă săvârșită de către ÎPS ANDREI. Dumnezeu să o odihnească în pace