Mişcarea – un mod de terapie în depresie
Preocuparea lui Jasper Smits în clinica lui din Dallas este dezvoltarea unei metode noi împotriva anxietăţii, tulburărilor emoţionale, depresiei. Tratamentul nu are efecte secundare, ceea ce este foarte important, având în vedere, că în SUA anual se cheltuiesc 10 miliarde de dolari pe medicamente antidepresive, care au ca efecte secundare: tulburări de somn, greaţă, tremur sau schimbarea greutăţii corpului.
Nu este o noutate că mişcarea este foarte importantă pentru sănătatea mintală şi fizică. Cercetările făcute încă din anii 1970, 1980 au arătat că acei americani, care fac mişcare, suferă în proporţie mai mică de depresie în prezent sau în perspectivă.
Cercetătorii Universităţii Duke, în 1999, au demonstrat că acei adulţi depresivi care au participat la un program aerobic, au arătat aceeaşi ameliorare ca şi pacienţii trataţi cu sertralin. Dar şi alte cercetări dovedesc că mişcarea aduce ameliorări în bolile depresive.
Mişcarea pregăteşte creierul să arate mai puţin stres faţă de noile impulsuri, solicitări. Datorită mişcării, creierul devine mai rezistent faţă de efectul stresant al noilor evenimente. Cu alte cuvinte, o mică tensiune mintală şi stimularea rezultată din mişcare contribuie la soluţionarea problemelor ivite.
Tratamentul depresiei prin mişcare are efecte benefice şi imediate. După o mişcare de jumătate de oră deja se simt mai bine pacienţii, ceea ce îi mobilizează la continuarea mişcării.
În cartea Exercise for Mood and Anxiety Disorders (Oxford University Press, 2009) scrisă de Smits şi colaboratorul său, Michael Otto, se recomandă săptămânal de cinci ori câte 30 de minute mişcare cu intensitate medie, de ex. plimbare, sau săptămânal de trei ori câte 30 de minute mişcare cu intensitate mai mare, antrenament aerobic.
Conform afirmaţiilor lui Smits, nu ştim dacă mai multă sau mai puţină mişcare ar avea efecte benefice sau nu, având în vedere că numai această doză de mişcare s-a testat pe bolnavii cu depresie uşoară şi medie. Dar tot mai multe argumente ies la iveală în favoarea acestui tip de tratament lipsit de efecte secundare şi benefic în terapia unei boli “paralizante” a sistemului nervos. (sursa Origo)
Selectare, traducere:
Citiţi şi:
- Ziua Mondială a Sănătății- 7 Aprilie 2017 Depresia- Să vorbim!
- Beneficiile miscarii pentru sanatate
- STIL DE VIATA SANATOS=GREUTATE NORMALA=TENSIUNE ARTERIALA NORMALA
- DSP Bistriţa-Năsăud derulează campania Sănătatea mintală – parte integrantă și esențială a sănătății!
- Sănătatea mintală – Depresia la adolescenți, campania lunii februarie derulată de Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud!
Adaugă comentariu nou