Mitropolitul Andrei, la Mănăstirea Bichigiu, la prăznuirea Sfinţilor Martiri Năsăudeni. Crucea Transilvană pentru fostul primar Dumitru Buşcoi de la Zagra
Vin, 11/13/2020 - 10:56
În 12 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni - Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu - Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu, județul Bistrița-Năsăud. Paraclisul așezământului monahal este pus sub ocrotirea Sfântului Atanasie Todoran, originar din această localitate.
Cu acest prilej, în paraclisul mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, starețul mănăstirii, protosinghelul Irineu Paneș, precum și alți stareți, duhovnici și preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre modelul de viețuire și credință al Sfinților Martiri Năsăudeni, numindu-i „apărători și mărturisitori ai credinței”.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
La final Sfintei Liturghii, pentru întreaga activitate desfășurată în slujba aproapelui, în semn de apreciere și respect, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a acordat Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, domnului Dumitru Bușcoi, fostul primar al comunei Zagra, iar domnului Grigore Tecar, ctitor al mănăstirii, i-a oferit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor din zonă și a oficialităților locale, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de COVID-19, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.
Scurt istoric al așezământului monahal
Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Bichigiu a fost înfiinţată în anul 1997, pe locul unei vechi vetre monahale, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523.
La sfârşitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza şi paraclisul. De asemenea, au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari, însă 5 ani mai târziu toate imobilele au fost mistuite de foc. În timpul stăreției părintelui Ilie Cira, s-a reușit să se construiască o nouă clădire, care cuprinde şi un paraclis închinat Sfântului Atanasie Todoran, originar din zonă.
În prezent, Mănăstirea Bichigiu se află în plin șantier, cu caracter de rectitorire.
Obștea monahală este formată din cinci călugări, stareț fiind protosinghelul Irineu Paneș.
Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc. Aceștia au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Română la data de 11 mai 2008.
Mai multe detalii aici https://bit.ly/3nid0A3
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citiţi şi:
- Sfinții Martiri Năsăudeni, cinstiți la Mănăstirea Bichigiu! Mitropolitul Andrei: Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni au fost buni ostași ai lui Hristos!
- Sfinții Martiri Năsăudeni, prăznuiți în ținutul natal, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu
- Sfinții Martiri Năsăudeni, prăznuiți în ținutul natal, la Mănăstirea Bichigiu. Ierodiaconul Atanasie Corchiș, hirotonit întru ieromonah
- Mitropolitul Andrei, la hramul de toamnă al Mănăstirii Bichigiu
- Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul, la Mănăstirea Bichigiu, la prăznuirea Sfinților Martiri Năsăudeni

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 15:27
Festivalul Toamnei la Grădinița Năsăud Joi, 14:58
Bărbat de 42 de ani, din Maieru, cu alcoolemie record: 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat! Joi, 13:06
Toamnă de poveste la Grădinița Ştrumfii Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Dorel de Bistrita -
Mie, 11:05
Frate Robert, schimbati-l pe Bolojan asta... ca va duce la " sapa de lemn " cu teoriile si metodele...
Ica Timiș -
Mar, 23:55
Susțin ca fiecare școală să aibă obligatoriu acces la un medic psihiatru specializat în lucrul cu...
Pop V. -
Mar, 16:33
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid...
Aniversări
Cu prilejul zilei de naștere, cotidianul „Răsunetul” transmite urări de sănătate, bucurii și împliniri Oanei Andreica, șef al Serviciului Public...
Fie-ne îngăduit precucernice părinte VASILE COSMIN MOLDOVAN, preot paroh la Archiud, să vă adresăm în moment de aniversare a zilei de naştere cele...
În ceas aniversar, îi adresăm doamnei NAZARICA MIRELA ARIEŞAN, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Bistriţa-Năsăud, multă...























Adaugă comentariu nou