Muzeul şcolar şi de istorie a neamului din Cristur-Şieu

Răspunzând generoasei invitaţii a dlui. Vasile Cosma de a trece pe la dânsul şi pe la Muzeul domniei sale în aceste zile de vară, mărturisesc a fi trăit o frumoasă şi interesantă experienţă. Însoţit de alte cadre didactice –soţia Florentina, dna. Viorica Raţ şi dl. Raţ Teodor (retrase acum de pe câmpurile de bătălie ale şcolii), am reintrat cu sfială în locul unde profesasem cândva câţiva ani memorabili în dceniul ’70.
Mai fiinţează aici patru clase elementare, simultane (raritate astăzi), iar restul a fost amenajat ca un autentic muzeu, rod al unor preocupări de o viaţă a dascălului şi excepţionalului animator cultural-social Vasile Cosma. Din iniţiativa dânsului începuse atunci a fi reînviată tradiţia unică prin originalitatea şi autenticitate a Moşteilor şi Împănatului boului, cu elemente traco-dacice păstrate doar aici, a unor serbări populare şi chiar a unei „ministagiuni” teatrale (inclusiv turnee) de răsunet. Calitatea înaltă a activităţii şcolare propriu-zise şi bogăţia activităţilor adiacente s-au păstrat memorial in integrum într-o mulţime incredibilă de documente fotografice sau obiectuale. Nicăieri pe unde am trecut prin lumea aceasta n-am avut o impresie atât de copleşitoare că a fost cu putinţă ca nimic din cele ale unui trecut de decenii şi chiar de un secol să nu se piardă.
O sală aparte este rezervată culturii. Într-o ordine ireproşabilă te asaltează cărţi rare, documente civile şi religioase străvechi, colecţii de carte veche şi nouă, teancuri de publicistică, uneori până la plafon. Desăvârşita ordine(element major al esteticii) îţi dă senzaţia de spaţiu securitar şi suprem de agreabil.
Într-un crescendo emoţional, am retrăit într-o altă sală istoria neamului acesta prin sătenii lui: evenimente consemnate cu acribie, instituţiile majore ale satului: Biserica, Şcoala, Primăria, unelte şi ustensile domestice şi agricole autentice. vârtelniţe, lădoaie, pieptene,o sucală (încât ai crede că va veni grabnic de afară un alter-ego cristurean de-al lui Nică Creangă să se aşeze la lucru). Mii de fotografii, consemnări majore evenimenţiale, monede şi obiecte, artefacte, în mulţimea lor, nu lasă nicăieri spaţiu liber ca în muzeele clasice, inducând impresia că eşti cu adevărat în mijlocul tumultului vieţii ţărăneşti din care ne-am, ridicat cu toţii.
Ultimul spaţiu vizitat a fost cel dedicat istoriei Şcolii din localitate, începând cu anul 1870, când s-a întemeiat întâia şcoală confesională.Toţi învâţătorii, profesorii, educatorii şi actele ori pozele aferente lor trăiesc aici, alături de materiale didactice surprinzătoare. Mii şi mii de fotografii ale elevilor care au strălucit în multiple feluri umplu sufletul privitorului. Cu generozitate şi afectiune, dl. Vasile Cosma a făcut caracterizări ale dascălilor ce au funcţionat la Şcoala Generală, însoţiţi de poze masive, precum şi volumele publicate de aceştia (regretatul Ioan Lăpuşneanu, subsemnatul...) Ne-am reîntâlnit cu noi înşine de peste vreme, recunoscându-ne chipurile, tinereţea, activităţile derulate.
De necrezut că atâtea dovezi ale trecutului nu s-au pierdut prin negura anilor şi toate acestea se datorează acestei lumini a satului care a fost şi este intelectualul Vasile Cosma. Nepoata domniei sale, elevă cu rezultate excepţionale la Limba Română şi care ne-a şi însoţit, pare a fi un ajutor de nădejde şi mai ales un bun continuator al acestor preocupări
Ceea ce este cu adevărat eccepţional este că tot ce am văzut este rezultat al unei munci singulare, prea adesea achiziţionând comori populare cu banul propriu.
În lupta inexorabilă cu timpul, acest muzeu îţi induce subteran ideea că biruinţa omului este totuşi posibilă.