Virginia Linul, dacă nu tu, cine?

Sub impulsul bucuriei zilei de sâmbătă, încerc să aștern pe hârtie câteva rânduri. Vreau să o fac cu sufletul, așa, ca de fiecare dată. De ce? Pentru ca cineva apropiat sufletului meu, cu rădăcini în neam, a trăit unul dintrecele mai  frumoase momente ale vieții.

Virginia Linul-cine nu o cunoaște  pe Gina, creatoarea de costume populare, femeia-minune, promotor de tradiții și obiceiuri, pornite din Salva Năsăudului și transmise țării ,dar și lumii întregi. În 15 țări și 3 continente le-a dus Gina. Da, plecând cu mașina  sau avionul, cu un curaj de apreciat, purtandu-și în suflet dorința ca ceea ce noi avem, să fie recunoscut. Costum popular, tradiții, cântec, optimism, mândrie, demnitate, încredere .,,Dacă nu noi, cine?” Da, Virginia, dacă nu TU, cine?

Mereu înconjurată de cei ce au încredere în ceea ce face, începând de la conducerea Consiliului Județean, prin domnul Radu Moldovan, al Consiliului Local, al școlii, ai reprezentanților bisericii, ai Direcției de  Cultură, ai ambasadelor, consulatelor, televiziunii, radioului, ziarelor, oamenilor, în general.

A recunoaște, nu înseamnă a lauda sau a face politică  și a lăuda nu înseamnă decăt a- i recunoaște meritele Virginiei.

Da, ea a dat la o parte confortul de orice fel și a plecat în lume, ca mesager, ajungând, nu o dată, până în America. Prin Gina, costumul popular moștenit de la mama Virginia va dăinui. Va fi purtat cu cinste, nu uitat într- o ladă și îngălbenit de vreme.

 Reper, model, prietenă de valoare, cu mult bun simț, atentă la orice amănunt, Gina a reușit să inaugureze Casa Costumului Popular, deschizându- i  larg porțile pentru   a-i primi la orice oră, pe cei care bat în ușă: turiști veniți cu autocarele, cu mașinile, dar și sătenii, oamenii ce o înconjoară, de la rude la prieteni, pe toți cei ce vor să îmbrace costumul popular. Da, Gina noastră rămâne ,,vasul de lut’’ cu care vor putea  aduce apă toți cei însetați, preferând să stea aproape de ei, nu undeva, pe un raft, fiind folosit doar la zi de sărbatoare. Vor putea să aducă apă din fântâna cu îngrijită, mereu proaspătă, a  tradițiilor, dar și autenticitatea locului. Este acesta un mare merit! Pentru ca la zi de sărbătoare, ea strălucește mai tare, prin realizările sale și nu stă la umbra nimănui, pe ,,raftul închis al unui dulap sigilat.’’

Și nu o face oricum, pentru că în spatele ținutei vestimentare populare  stă un om cu școală, cu un doctorat în domeniu, obținut de câțiva ani.

A muncit mult, dar continuă să o facă. Crează, construiește, gândește, adună, păstreaza. Mai ales, prietenii din jurul ei, tot mai mulți.

În postura de Cetățean de Onoare al localității, ieri Gina a stat alături de domnul director al școlii din Salva, domnul profesor Ioan Morariu și părintele Maxim -Iuliu Marius Morariu, cei care au zidit în comunitate, folosind cărămida inteligenței  și ridicând la rang de cinste istoria și credința locului.

Părintele Morariu, la cei 28 de ani ai săi scrie 28 de cărți. E puțin lucru, oare?

Cu toții au făcut ca acest frumos loc de pe pământ- SALVA, să fie cunoscut și căutat. Mănăstirea din deal, școala din sat și costumul popular al Virginiei se văd de departe. Este un merit ce trebuie recunoscut, dăruind Cezarului ce-i al Cezarului. Recunoaștere, cinste și apreciere! Munca îl ridică și îl înnobilează pe om.

Pentru acest moment eu am pus în versuri un mesaj, transmis de către părintele Paisie Olarul și pe care l-am exprimat acolo, în curtea casei Virginiei. L- am dedicat tuturor, cu mult respect, dar Virginiei, în special, cu drag, din drag și prețuire multă:

Poveste

Dintr-a olarului poveste,
O meserie ce a fost și...este,
Noi învățăm că vrednic, el formează
Atâtea vase, ce cu meșteșug le modelează.
Alege lutul bun, îl curăță-l dospește,
Îi dă o formă-aleasă, când în roată îl pornește
Înjgheabă-atâtea vase, fel de fel,
Pe care le-aranjează alăturea de el,
Sau sus, pe raftul din odaie le așază.
-Ce-ai vrea sa fii? el singur le întreabă
Un vas de aur, strălucind în soare,
Sau altul, simplu, cu el să se care
Pentru cine n-are, apă și mâncare?
Spre gurile ce însetate îl așteaptă
Căci setea și arșita doar el le adapă.
Dintre toate, multe, iute-au spus în grabă,
Că ele nu vor și nu pot a căra apa.
Că vor mai degrabă ca mult să strălucească
Și nicidecum, pe alții să îi slugărească.
Pe polițe de frunte, sau pe un raft închis
Ca pentru orișicine să fie mult dorit
Și-n zile mari, la mese, să fie bun râvnit.
La dregătorie, nu la cel ce sapă-n câmp,
Sau coasa-și bătucește, trăgând în brazdă, strâmb.
Un vas al trebuinței? Să-l poarte orișicine?
Dar iată, că de fața au fost și dintre-acele
Ce și-au dorit , nu măreție pentru ele!
Ci-n cinste și-n smerenie pe toți să-i folosească,
Să îi ajute, să-i îndemne sau să-i odihnească.
Să fie căutat și prețuit
De toți cei pentru care au muncit.
De-aceea, ele strălucesc atât de tare,
Căci dintre toate, au mai multă căutare,
Căci fac ca tot ce-ating, mai tare să lucească
Și nimeni nu e-n stare ca să le umbrească.

Virginiei, putere să lucească

 Căci nimeni nu va reuși să o umbrească

Iar apa din ulcioru- i de zilnică uzare

De cei ce stau la pândă

Va fi râvnit mai tare.

Să poarte mai departe ulcior de trebuință,

Să pună flori din suflet pe ii și pe catrință,

 Să nu uite că alăturea mai stă și spinul,

 Ținând la umbră- i multe flori,

Dar nu pe acelea din neam Linul.

@Nadia Linul Urian

Mult succes, Gina noastră!