S-a stins din viaţă fostul şef al minei de caolin din Parva

              Vestea cutremurătoare  transmisă pe reţelele de internet, mi-a creat o stare  de profund regret, aflând că prietenul meu drag, Anton Rus din Parva, a trecut pragul veşniciei. Numele lui se leagă de mina de caolin din  această localitate. A fost numit şef de mină în anul 1976, când abia îşi terminase studiile şi împreună cu soţia sa, Ioana, colegă de facultate, au reoganizat exploatarea acestui zăcământ valoros aflat în adâncurile dealurilor din preajma localităţii.

Tatăl lui, Ion Rus se stinse din viaţă în tragicul  accident de mină petrecut  în anul 1958, când exploatarea era la începuturile sale şi se desfăşura în condiţii deosebit de grele. Anton era doar un copil la vremea aceea, şi nu îşi putea da seama de vitregiile în care lucrau minerii de aici, dar va afla mai târziu şi îşi pune în gând să urmeze studii în acest domeniu,  să ducă mai departe tradiţia din familia sa de miner, dar să facă şi îmbunătăţirile necesare. Dovedindu-se încă de la început un bun manager, un specialist competent cu  idei novatoare şi de perspectivă, Anton Rus pregăteşte terenul unei activităţi economice prodigioase, care atrage atenţia patronatului clujean ce îi acordă sprijinul necesar.

Organizează cursuri de calificare pentru mineri, aduce utilaje moderne de exploatare a caolinului, înfiinţează o cantină muncitorească, un magazin de aprovizionare special pentru mineri, introduce o nouă tehnologie profesională şi atrage un număr mare de localnici în această muncă. Ştia să poarte un dialog echilibrat şi întotdeauna favorabil unităţii sale, când era vorba de  beneficiarii de caolin din diferite oraşe ale ţării,  sau chiar din străinătate, punând mereu în faţa lor emblema calităţii superioare a zăcământului de caolin din Parva. Avea un deosebit respect pentru ,,ortacii săi’’. Se lupta pentru interesele lor şi îi trata cu o vorbă bună pe fiecare.

Consătenii lui l-au iubit şi stimat pentru activitatea sa profesională, pentru omenia de care a dat dovadă şi i-au apreciat modul în care s-a implicat în viaţa comunităţii . Pentru familie a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, dovedindu-se un soţ şi un tată deosebit.

După pensionare s-a retras în satul Fereşti din judeţul Maramureş, unde locuiau părinţii soţiei sale. De atunci,  l-am mai întâlnit în Năsăud de câteva ori, l-am vizitat o dată şi acasă. Era bucuros că nu l-am uitat, că am trăit împreună clipe fericite la Parva. Acum, când nu mai este printre noi, îmi permit să-i adresez salutul de miner: ,,Noroc bun, în Ceruri, domnule Anton!’’

                                               Dumnezeu să te odihnească în pace!