NOTE DE LECTURĂ. „Veronica Micle - De la mit spre adevăr” de Gheorghe Pleș

I. Rigoare matematică în cercetarea istoriografică literară

„1.6. INFORMAȚII INEDITE, VALIDE

• Veronica Micle s-a născut la 22 aprilie 1850, în Năsăud. Numele său consemnat oficial : „Ana Câmpan, fiica lui Ilie Câmpan, cismariu și mueria sa Ana”. Tatăl Ilie - ortodox, mama Ana Antonia Mischinger - catolică.

Sursa inițială: Nicolae Drăganu, apud Matricola botezaților, Năsăud. Anul 1910.

Deducție (Gheorghe Pleș). Anul 2020.

• Veronica Micle a făcut parte dintr-o familie de seamă a Năsăudului: bunicul - cetățean austriac, subchirurg de regiment habsburgic, bunica - moașă districtuală. Casa familiei Johann și Ana Mischinger era situată pe strada Dindărăpt la nr. 267. (Azi, strada Vasile Nașcu, Nr. 23)

Sursa inițială: Ion Bolovan, Adrian Gavril Onofreiu, Viorel Rus. Anul 2010

Deducție (Gheorghe Pleș). Anul 2020.

• Matilda Cugler-Poni (1885) și Veronica Micle (1887) au fost autoarele care au publicat primele plachete de versuri , în limba română.

Sursa inițială: Gavril Istrate Anul 1938; George Călinescu. Anul 1941.

• Mama Veronicăi - pe numele exact Ana Antonia Câmpan (Câmpeanca)- precum și bunica - Anna Moldovan Mischinger au fost absolvente ale Școlii germane de fete din Năsăud (1848, respectiv 1827). Ana Antonia Câmpan a derulat la doar 16 ani și sub protecția mamei sale activități de ajutoare de moașă comunală, la Năsăud (22 noiembrie1850 - 30 august 1851).

Sursa inițială: Virgil Șotropa, Nicolae Drăganu. Anul 1913.

Deducție (Gheorghe Pleș) apud Matricola botezaților de la Parohia greco-catolică din Năsăud. Anul 2020.

• La decizia mamei Ana Antonia, aceasta și Veronica au plecat definitiv din Năsăud, mutându-se la Iași, în 1855.

Sursa inițială:Vasile Scurtu .Anul 1965.

* * *

            Am început aceste note de lectură într-o manieră atipică, tehnică, riguroasă, asemănătoare cu demonstrațiile matematice, transcriind un mic fragment al acestei uimitoare, pentru mine, cărți, scrisă de domnul profesor dr. Gheorghe Pleș, profesor de matematică în școlile năsăudene, dar și în străinătate, autor și al altor volume de studii legate de vatra năsăudeană, de școlile năsăudene și de oamenii locurilor, deținător al unui premiu al Academiei Române. Am copiat fragmentul tabelar, prezentat la pag. 29 a cărții domnului profesor Gheorghe Pleș, tocmai pentru a ilustra meticulozitatea, rigoarea matematică a acestui tip de lucrare, devenită deja ceva obișnuit pentru autorul cărții.

            Voi continua citând un alt fragment al cărții, un fragment în care autorul identifică cel puțin 7 erori și două date îndoielnice:

            „Mama (Veronicăi), țărancă de felul ei, văduvă tânără cu doi copii, fără stare materială care s-o așeze la adăpost de grijile întreținerii și, pe deasupra, prigonită după înăbușirea revoluției burghezo-democratice de peste munți, anchetată de organele de stat habsburgice a trecut munții în Moldova, prin pasul Dornei, în anul când se născuse Veronica, cu fata în brațe și cu băiatul Radu de mână”.

            De fapt ce vreau să spun este ca aceste informații precise, verificate, prezentate în primul grupaj citat, cu sursă indicată, contravin unor fabulații lansate în timp, ca adevăruri, din comoditate sau cu rea intenție, precum cele din al doilea citat, cu atât mai mult cu cât subiectul lor, respectiv Veronica Micle, nu era de calibrul lui Mihai Eminescu, sau al altor scriitori ai vremii și nici feminismul nu era prezent în perioada aceea, în zona noastră.

            De aceea era nevoie să apară o asemenea carte, care să „demoleze” într-un fel „mitul” apărut, construit, perpetuat din autor în autor, din cititor în cititor în jurul Veronicăi Micle, restabilind adevărul în legătură cu viața acestei femei care nu a avut un destin ca oricare. De ce a durat atâta timp? Deoarece adevărul cerea o muncă de cercetare, autori ca Octav Minar, Augustin Z.N. Pop și Teodor Tanco, potrivit autorului cărții de față, răspândind chiar opinii inventate, iar nume grele ale istoriei literare precum Eugen Lovinescu, Cezar Petrescu sau George Călinescu, la rândul lor, au preluat și transmis unele  informații care necesită o verificare atentă. De ce acum și de ce domnul profesor dr. Gheorghe Pleș a trudit întru împlinirea acestui deziderat? Deoarece autorul are deja o experiență serioasă în realizarea studiilor și redactarea unor asemenea lucrări, dintr-un patriotism local demonstrat al autorului și, de asemenea, datorită faptului că Veronica Micle, vreme de cinci ani, a fost a noastră, a năsăudenilor, familia mamei sale continuând să activeze în structurile medicale ale Districtului.    

            Și a mai fost ceva: o scânteie veche a aprins un foc mocnit, în urmă cu 60 de ani, când un alt dascăl minunat al Năsăudului, prof. Octavian Ruleanu, căruia am avut bucuria să-i fiu elev, sugera ideea necesității de a investiga zona de real din mitul ce s-a creat în jurul Veronicăi.

Mă opresc aici, deocamdată, textul de față nefiind decât exprimarea unor gânduri iscate la citirea acestei remarcabile lucrări, mândria de a-i fi fost elev domnului profesor dr. Gheorghe Pleș fiind simțământul determinant al acțiunii mele.

………………………………………………………………………………….

II. Dor de Năsăud, de Veronica și de adevăr

            Uneori avem nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți, sau măcar împăcați cu noi înșine, mulțumiți de ceea ce ni se întâmplă. Afară e frig (minus patru grade), ninge cu fulgi răzleți, ușori, visători... să deschizi o carte cu mintea și sufletul fremătând în așteptarea bucuriilor ascunse în paginile ei. Să citești, să scrii. Atât este de ajuns.

            Planul opidului Năsăud la 1850. (zona centrală), prezentat în carte la pag. 31 îmi oferă o emoție vie la identificarea în terenul actual, cu ochii memoriei proprii a locului, diverselor puncte de interes pentru cartea de față, uimit de asemănările sau modificările geografice constatate. Repet, emoția este una strict personală, pentru mine o întoarcere magică în timp; la fel și rândurile de față nu sunt decât impresii personale, transpunerea în cuvinte simple iscate la citirea acestei uimitoare cărți, a mărturiilor vremii în care au viețuit eroii ale căror trăiri au fost scoasăe la lumină prin efortul deloc ușor al autorului. Această carte semănând cu o construcție gotică, incluzând în subsolul paginilor o întreagă dantelărie traforată, trebuie abordată cu maximă răbdare, izvorâtă din pasiune și plăcere. Altfel n-ai nici o șansă să o duci la capăt. Demersul meu vrea să fie, într-un fel, o repovestire simplificată a faptelor deslușite prin mult mai mult efort de autorul cărții, domnul profesor dr. Gheorghe Pleș.

            Menționată pentru prima dată în 1943 de către Vasile Vartolomeu în „Tribuna Ardealului”, completată riguros în 1964 prin grija eminentului profesor năsăudean Octavian Ruleanu, informația privind nașterea Veronicăi Micle este dovedită fără dubii în 1967 prin prezentarea fotocopiei „certificatului de naștere” al fetiței Ana Câmpan (Veronica Micle) în cartea „Mărturii” a profesorului piteștean Augustin Z. N. Pop, poza fiind preluată și în cartea de față. Orice „înflorire” sau mistificare grosolană apărute anterior sau după această dovadă își pierd vreo semnificație utilă.

            Călătoria imaginară a scriitorului căutător în fascinanta lume a semnelor istoriei scoate la iveală, în aceeași manieră științifică, originea bunicilor Veronicăi - tata austriac, văduv, tată a trei copii, Johann Mischinger - subchirurg al regimentului, mama româncă, Ana Moldovan (devenită Anna Mischinger) - ajunsă ulterior moașă diplomată districtuală, care avea să aducă pe lume șase copii, printre care Ana Antonia, născută în 1835, devenită ulterior Ana Câmpan, care în 1850, la doar 15 ani avea să o nască pe Veronica Câmpan (Micle). Se cuvine amintit și tatăl Veronicăi Câmpan (Micle) meseriaș din Otlaca - Arad, aflat în drum spre Iași, dar blocat în Năsăud și dispărut în evenimentele tragice care au luat în stăpânire ținutul în 1849, înainte de a i se naște copila, Veronica.

            Existența Regimentului Grăniceresc a adus în viața Năsăudului și două importante școli  - Școala Normală Capitală cuplată cu Institutul Militar, pentru educația băieților și Școala Germană de Fete, care asigura pregătirea elevelor înmatriculate, pentru viață, pregătire ce începea la 11 ani încheindu-se după trei ani. Mutându-se la Iași în 1855, Veronica avea să urmeze cursurile unor școli valoroase din Moldova desăvârșindu-și educația, pe de o parte, dar împlinind, în același timp și aspirațiile nerealizate ale mamei ei, către o educație superioară. Cu sacrificii însemnate pentru mama ei, Veronica a parcurs alături de odraslele marilor familii boierești cursurile Școlii Centrale de Fete, încheiată în 1863 cu rezultate excepționale la examenul de absolvire, dobândind o educație aleasă susținută prin multiplele ei talente - dans, muzică, dialog și nu în ultimul rând, frumusețe și farmec, dar mai ales un uimitor talent epistolar, concretizarea acestuia sub forma celebrelor corespondențe purtate cu Eminescu, rămânând posterității.

            În acel an, 1863 profesorul Ștefan Micle (Mezei), licențiat în drept și în fizică, apreciat în cadrul Universității ieșeane (ales rector între 1867-1876), avea 43 de ani. Clujean la origini frecventa Grupul transilvănenilor din capitala Moldovei, unde le-a întâlnit pe Ana Antonia Câmpeanu împreună cu fiica sa, Veronica, istețimea și drăgălășenia acesteia din urmă, impresionându-l în așa măsură, încât, cu acordul / inițiativa Anei Antonia  s-au logodit în 1864, căsătorindu-se la Cluj în 07. 08. 1864. Ca soție a mai vârstnicului și generosului ei binefăcător, Veronica avea să-și desăvârșească studiile în sistem privat sporindu-și atât cultura generală cât și abilitățile la limba franceză, spre bucuria mamei ei, cunoscătoare a limbii germane. Veronica avea să nască două fetițe, Valeria și Virginia-Livia, devenite orfane de tată în vara anului 1879.

***

NOTE DE LECTURĂ - III

„Veronica Micle - De la mit spre adevăr”  de Gheorghe Pleș

            Cum să prezinți o viață de om, mai multe vieți de fapt, într-un tabel? Cronologic.

            Ce înțeles au, pentru cititor, cei 25 de ani din viața unor oameni înghesuiți într-un tabel? Cel rezultat din interpretarea Cronologiei.

1864 - 1889. Familia Micle.

***„ La 7 august 1864 a avut loc la Cluj căsătoria lui Ștefan Micle cu Ana Veronica Câmpeanu.”

*** „1889. 15 iunie. Moare Eminescu la București

            Debut iulie - Instalarea Veronicăi într-o chilie a Mănăstirii Văratec.

            3 august - serată la Văratec pentru prietenii apropiați.

            4 august - suicidul Veronicăi.

            6 august - înhumarea trupului neînsuflețit al poetei Veronica Micle, în proximitatea Bisericii<< Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul>> de la Văratec.”

            * * *

            Două repere temporale frecvent întâlnite în viața oamenilor - căsătoria și moartea. Între ele, o viață, dar ce viață, câte visuri împlinite, amânate sau pur și simplu de neîmplinit, cât zbucium, câtă suferință, cât de puține bucurii!

            La 16 respectiv 18 ani Veronica năștea cele două fete Valeria și Virginia Livia. Date fiind educația, farmecul personal, dar și poziția socială (soțul ei, Ștefan Micle devenind rectorul Universității din Iași), Veronica desfășoară diverse activități sociale, didactice. Cu ocazia pregătirilor manifestărilor de la mănăstirea Putna închinate domnitorului Ștefan cel Mare, în anul 1870 se apreciază ca posibilă o primă întâlnire a poetului cu familia Micle.

            După debutul literar al Veronicăi, în 1872, este prezentată ca sigură întâlnirea celor doi viitori iubiți, cu ocazia deplasării Veronicăi la Viena, în scopuri medicale. Întâlnirile celor doi se repetă, ( 1872 - 1873), atât la seratele din casa familiei Micle, cât și la casa de la Văratec, în anii următori intensificându-se și colaborarea literară dintre cei doi, Veronica publicând tot mai multe lucrări în proză sau în versuri. Până la decesul lui Ștefan Micle, în 4 august 1879, prezența lui Eminescu în casa soților Micle, atât la Iași cât și la Văratec, în vacanțe, era un lucru tot mai obișnuit.      

            Decesul profesorului Micle schimbă esențial lucrurile, Eminescu acordându-i Veronicăi un sprijin consistent pentru obținerea unei pensii de urmaș. Câteva luni, (1879 - 1880), cei doi locuiesc împreună la București, tumultoasa lor iubire reflectându-se în creațiile literare ale amândurora.

            Veronica veghează și sprijină drumul de început al Valeriei Micle în lumea muzicii, în 1886 donează casa din Târgu Neamț mănăstirii Văratec, având permisiunea revenirii oricând ar fi dorit, în acel loc, pentru odihnă. În 1887 se mută la București, tot acum face eforturi pentru obținerea de la guvern a unui ajutor pentru Mihai Eminescu, bolnav deja cu nervii; în ianuarie 1889 vinde și casa din Iași, apoi, după moartea poetului se retrage într-o chilie a mănăstirii Văratec, unde-și va lua zilele, urmându-și Luceafărul.

            „În casa gazdei sale, maica Fevronia Sîrbu, poeta a primit un grup de prieteni aflați și ei la Văratec, petrecând seara împreună, cu poezii și romanțe. După ce a citit poemul O! Moarte vin de treci , spre miezul nopții s-a retras în chilia sa, unde o aștepta neîndurătoare, doza fatală de arsenic.

            Creșterea frecvenței temei marii treceri în poetica Veronicăi ne sugerează o preocupare prevăzută de Veronica - omul, pentru acel moment al biografiei sale când nu va mai avea nici o țintă pentru care să lupte, să mai creeze o strategie câștigătoare pe care să fie sigură că o va duce la bun sfârșit. Nereușita planurilor sale de a îl îngriji în străinătate pe Eminescu - și de a se trata și ea - a constituit declanșarea deciziei sale finale.” (pag.176)

* * *

            Veronica Micle primește prin această carte a domnului profesor dr. Gheorghe Pleș un fir binemeritat din izvorul limpezirii, al prețuirii, al admirației, mai mult decât primise până acum, dar încă prea puțin ca să-i ajungă pentru odihnă; impresia mea în timpul lecturii fiind puternica imagine a străduințelor autorului de a o însoți pe fetița de cinci ani care părăsea orășelul nostru, Năsăud, pornind către o magică întâlnire, vegheată și îndrumată cu părintească grijă și de autorul cărții de față, pe drumul ei întortocheat până la marea întâlnire cu cel care s-a bucurat, pe bună dreptate, de mult mai multă atenție.