Buget 2021. Vezi ce sume revin judeţului nostru, pentru drumuri judeţene, echilibrarea bugetelor locale, protecţie socială!

Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de lege al bugetului de stat pe anul 2021 pe site-ul propriu. Printre măsurile pe care Executivul le are în vedere se află ”menţinerea în anul 2021 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte”.

Nu vor fi acordate premii sau indemnizaţii de vacanţă, compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător; pentru poliţişti şi cadre militare se menţin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale. Studenţii cu vârsta de până în 26 de ani au reducere 50% la transport.

***

Astfel, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, pe anul 2021 şi estimări pe anii 2022-2024, judeţului nostru îi revine suma de 54.298 mii lei.

Din această sumă, pentru:

  1. Finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului -21.845 mii lei *) 90% din necesarul fundamentat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale pe baza standardelor de cost pentru servicii sociale  prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.426/2020
  2. Finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap - 12.435 mii lei
  3. ”Programul pentru școli al României”  - 5.425 mii lei
  4. Drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special - 2.553 mii lei
  5. Bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special - 4.129 mii lei
  6. Finanţarea culturii şi cultelor    - 7.344 mii lei
  7. Cămine pentru persoane vârstnice – 203 mii lei
  8. Finanțarea burselor din învățământul special – 227 mii lei

 

Anexa 5

Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Municipiului Bucureşti, pe anul 2021 şi estimări pe anii 2022-2024

139.516 mii lei din care

1. Finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru cheltuielile prevăzute la art.104 alin.2 lit.b) - d) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 - 27.457 mii lei

2. Finanțarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare - 97.520 mii lei (*) 90% din necesarul fundamentat în baza numărului de beneficiari transmis de către unitățile administrativ-teritoriale)

3. Finanțarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri – 820 mii lei

4. Finanțarea căminelor pentru persoane vârstnice – 131 mii lei

5. Plata stimulentelor educaţionale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar – 900 mii lei

6. Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă – 4.044 mii lei

7. Finanţarea burselor – 7424 mii lei

 

Anexa 6

SUME  defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru anul 2021 şi estimări pe anii 2022-2024

BISTRIŢA – NĂSĂUD - 11.217 mii lei

 

Anexa 7

SUME  defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2021 și estimări pe anii 2022-2024

       BISTRIŢA - NĂSĂUD                                          - 146.376  mii lei, din care  Judeţ - 40.888

Comune, oraşe, municipii- 105.488

Anexa 8

S U M E defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular și cel confesional, acreditate, pe anul 2021 și estimări pe anii  2022-2024

5.962 mii lei. din care:

1. Finanţarea de bază  potrivit prevederilor Legii nr.1/2011       - 5951 (5.211 mii lei pentru salarii, spourir etc, iar 740 mii lei pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii).

2. Finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale  - 11 mii lei

 

 

Anexa 9

NUMĂRUL MAXIM DE POSTURI finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, pe anul 2021şi estimări pe anii 2022-2024 – 315 posturi

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5