Prefectul Dolha, la depozitul ecologic de la Deva, în căutarea de soluții mai bune pentru colectarea deșeurilor
Prefectul județului Stelian Dolha a făcut o vizită la sediul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Deva, în continuarea demersurilor de a căuta soluții de bune practici pentru îmbunătățirea colectării selective și pentru un mediu mai curat,.
Este vorba despre un sistem de depozitare și gestiune a deșeurilor, asemănător tehnic cu cel de la Tărpiu, însă cu câteva caracteristici legate de selectare și gestiune net superioare. La prima vedere, SMID Deva, aflat în administrarea Supercom SA, are câteva avantaje, atât din punct de vedere al amplasării, pe teren plan și nu în pantă, relativ la distanță de așezări umane, dar și mai ales al mobilității selectării deșeurilor și posibilității trecerii rapide de la un tip de deșeu reciclabil la altul.
”Am remarcat la Deva inclusiv mai multe investiții care îl fac mai eficient pe partea de colectare și sortare față de ce avem în Bistrița-Năsăud. Aceasta în condițiile în care deșeurile primare care ajung în depozitul de la Tărpiu sunt calitativ vorbind, mai bine selectate decât cele de la Deva. Cu toate acestea în final, la SMID Deva ajung să selecteze mai eficient. În primul rând, deșeurile care ajung în centru sunt supuse unei prime selecții într-o rampă intermediară dotată cu un ciur care face separarea într-o primă fază a materialelor uscate: hârtie, plastic, etc., ceea ce nu există la Tărpiu. Doar celelalte ajung pe banda colectoare. Au investit în acest sistem, iar delimitarea a ceea ce ajunge în rampa principală e net superior față de Tărpiu”, a concluzionat prefectul Stelian Dolha.
Prefectul spune că e nevoie de schimburi de bune practici între cei care gestionează aceste SMID-uri, dar și de investiții urgente care trebuie făcute prin programele de finanțare europeană:”Să nu pierdem această oportunitate. România va trebui să reducă drastic deșeurile care ajung în rampele de gunoi, chiar și cu 75% până în 2030, mai sunt și alte eurocondiționalități, va trebui să ne conformăm și timpul e scurt”, a declarat prefectul Stelian Dolha.
Citiţi şi:
- În județ, colectăm selectiv mai mult decât anul trecut, însă colectăm mult și deficient
- A fi… sau a nu fi deschis la termen? Iată întrebarea care se pune!
- Primele maşini cu deşeuri au fost descărcate în depozitul ecologic
- ,,Depozitul de deşeuri Bistriţa are capacitatea de a stoca deşeurile provenite şi de la depozitul din Beclean”
- Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu: Sistemul integrat de management al deşeurilor din Bistriţa-Năsăud, exemplu. Aici vom lansa tariful diferenţiat „plăteşti cât produci”
Adaugă comentariu nou