Campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, la Bistriţa. Secretarul de stat Radu Szekely: Şcoala nu este un risc, este soluţia!
Campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare” a ajuns la Bistriţa, Ministerul Educaţiei fiind reprezentat de secretarul de stat Radu Szekely. Evenimentul, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, a fost găzduit de sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, primarul Ioan Turc, subprefectul Lorand Toth, directorul executiv Anca Andriţoiu de la DSP B-N, inspectorii şefi ai ISU – col. dr. Constantin Florea, Jandarmeriei – col. Florin Furnea şi adjunct al şefului IPJ B-N – comisarul şef Marius Şugar, alăturându-se echipei manageriale a IŞJ B-N, inspectorilor şcolari, directorilor de instituţii şcolare, reprezentanţilor sindicali, al părinţilor şi elevilor.
„Sunt onorat că sunt gazda acestui eveniment, pentru că vedem materializarea transmiterii unor mesaje de calitate în ceea ce înseamnă nevoia de vaccinare. (...) Ştim foarte bine că vaccinarea se face la scară globală, că numărul oamenilor cu reacţii adverse notabile în urma vaccinului este unul foarte mic. Ştim că fără imunizare, nu vom scăpa de acest flagel. Profesorii reprezintă un segment de elită în societatea românească, reprezintă modele, această campanie, cu trimitere la atitudinea profesorilor faţă de vaccinare, este de natură a aduce un plus pe componenta generală a mesajelor provaccinare”, a transmis primarul Ioan Turc, în debutul întâlnirii.
Acesta a menţionat că Primăria Bistriţa s-a implicat în organizarea campaniei de vaccinare, amenajând un centru la standarde foarte bune. În acest centru au fost vaccinate peste 3000 persoane, dintre care şi 246 de cadre didactice.
Subprefectul Lorand Toth a adăugat că Instituţia Prefectului susţine această campanie de informare, mai ales că profesorii reprezintă un model pentru comunităţile din care fac parte.
Secretarul de stat Radu Szekely a punctat faptul că este primul judeţ în care ajunge personal cu această campanie, asta datorită relaţiei speciale pe care o are cu localitatea Ilva Mare, acolo unde şi-a petrecut vacanţele de vară ale copilăriei.
În context, oficialul guvernamental a menţionat că, până-n prezent, 150.000 de angajaţi din sistemul educaţional au fost vaccinaţi, însă ar fi de dorit ca numărul zilnic al persoanelor care se prezintă la vaccin, din învăţământ, să crească. „Şcoala a apărut de multe ori în discuţie ca mediu de risc, adică este un risc pentru sănătate să mergem la şcoală. Eu sunt de părere că şcoala nu este un risc, ci este soluţia. În şcoală învăţăm să ne protejăm, să trăim cu acest virus, dar ar trebui să învăţăm să luptăm împotriva acestui virus. (...) Avem vaccin, este disponibil într-un număr foarte mare, de la mulţi producători, haideţi să-l folosim. Beneficiile sunt mult mai mari decât riscurile. Singura soluţie pe care noi ca Minister al Educaţiei o vedem pentru a putea reveni la o formă de educaţie care să fie echitabilă şi să-i ajute pe toţi elevii să beneficieze de învăţare este vaccinarea. Dacă reuşim să atingem 70-80% dintre cadrele didactice vaccinat, va fi mult mai uşor să deschidem toate şcolile”, a precizat secretarul de stat Radu Szekely.
El a făcut un apel şi către părinţi pentru a fi de acord cu testarea elevilor, precizând că doar 2% din testele rapide alocate şcolilor au fost folosite. „Discutăm despre teste noninvazive, care sperăm să fie aprobate cât mai curând, teste de salivă care pot fi administrate foarte uşor, chiar şi de elevi. Sper să acceptăm ideea că testarea este necesară pentru a ţine pandemia sub control, pentru a-i proteja pe cei din jurul nostru şi ulterior vaccinarea este singura soluţie”, a mai spus Radu Szekely de la Ministerul Educaţiei.
***
Ministerul Educației, în parteneriat cu Consiliul Național al Rectorilor, Federația Națională Sindicală Alma Mater, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Uniunea Studenților din România, Uniunea Națională a Studenților din România, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți si Organizatia ,,Salvati Copiii”, lansează Campania Națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”.
Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare.
În același timp, părțile vor susține desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare”, având ca scop principal informarea elevilor, cadrelor didactice si a părinților, cu privire la importanța și necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor (conform Ordinului comun de ministru nr. 3.235/93/2021, cu modificările și completările ulterioare) și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.
În cadrul campaniei vor fi analizate toate aspectele de interes pentru desfășurarea activităților în sistemul de învățământ, precum pregătirea pentru susținerea examenelor naționale și a activităților de recuperare a pierderilor generate de predarea online, impusă de situația epidemiologică, organizarea simulărilor la nivel județean, plata burselor pentru elevi în cuantumul minim stabilit conform HG 1.064/2020, transportul elevilor, planurile-cadru pentru liceu, formarea continuă a cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor digitale și a digitalizării educației, analiza necesității de extindere a perioadei de desfășurare a cursurilor în învățământul preuniversitar.
Citiţi şi:
- Şcoala începe luni, în sistem on-line. Din 8 februarie, se doreşte revenirea în bănci, în funcţie de evoluţia epidemiologică!
- Inspector şcolar general Cristian Nicula: 17 şcoli din Bistriţa-Năsăud, beneficiare de fonduri prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar
- Luni, 24 noiembrie, începe campania naţională de vaccinare împotriva cancerului de col uterin
- Școală în format fizic cu orice preț? Specialiștii din Sănătate cer 3 % pragul de incidență, corelat cu rata de vaccinare a personalului din școli de cel puțin 70 %
- Digitaliada: 396 de elevi de la Școlile Gimnaziale Petriș, Salva, Șieu și Uriu beneficiază de laboratoare digitale complet echipate!
Adaugă comentariu nou