MĂRIOARA BUZILĂ ȘI CÂNTECUL CĂRȚII EI

      Apariția unei cărți e prilej de bucurie pentru cel ce a scris-o, pentru cel ce o va citi, și chiar pentru raftul pe care va ajunge. A scrie o carte reprezintă o contribuție esențială în desăvârșirea unui edificiu al artelor, o datorie aproape sacră față de înaintași, față de cărțile ce s-au scris, ce s-au citit, și este ca o asigurare de viață, pentru un viitor care se încăpățânează a nu fi doar al tehnicii, al industriei, al economiei. Nu toți cei care scriu o carte sunt scriitori. Dar o astfel de preocupare spune multe despre un om, o epocă, un destin. Nu se putea ca un om care a trăit o viață în spiritul muzicii, de orice fel, să nu lase o carte despre o cercetare personală. Este cazul Mărioarei Buzilă și a cărții ei, „Folclor muzical de pe Valea Superioară a Șieului”.

      Mărioara Buzilă și-a dedicat întreaga activitate profesională învățării și predării muzicii, fiind profesoară, inspectoare de specialitate, inițiatoarea înființării la Bistrița a Liceului de Muzică „Tudor Jarda”. Cartea ei, apărută la Editura „Charmides”, 2020, constituie așezarea în operă a lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic întâi, la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj- Napoca, în anul 1984. După 36 de ani de așteptare, cartea a trecut și proba timpului.

      Este frumos când, într-o astfel de carte, citim despre nume precum Dimitrie Gusti sau Constantin Brăiloiu, la care se fac referiri, ca la adevărați specialiști în domeniul lor. Prima parte a cărții este una teoretică, o cercetare asupra folclorului din zona Șieului, cu date despre istoric ( „zonă dens locuită în epoca dacică, având dovadă materială descoperirea râșnițelor de piatră” ) și așezare geografică ( „la poalele Munților Călimani,… cuprinde satele Sebiș, Lunca, Ruștior, Șieuț”). Aici, sunt arcuite din cuvinte mici eseuri despre categoriile de cântece : folclorul copiilor, colindele, cântecul de leagăn, de nuntă, repertorii de recrutare, de șezătoare, de înmormântare și la alte obiceiuri din an. A doua parte a cărții este o colecție de folclor, pe note, cu solfegii, și pe cuvinte, cu versuri, care ilustrează, practic, evenimentele anticipate. Cartea își răspunde singură la toate enunțurile din cercetare, din documentare, cu o serie de exemple, ce dau culoare locală, ce animă atmosfera, ce înveselesc prin profunzimea înțelepciunii străvechi.

      De la numărătorile copiilor, ritmate, jucăușe, „O găină pe gunoi/ Numără din doi în doi”, la cântece-formule, cu tâlc, „Lună, lună nouă/ Taie pâinea-n două/ Și ne dă și nouă/ Ție jumătate,/ Mie sănătate”, la colinde ( „Dumnezeu de la-nceput/ Toat lumea a făcut” ), de la repertoriu de nuntă („Pe ulița asta-i fum/ Mirele-i ca un păun/ Pe ulița asta-i tină/ Mireasa-i ca o lumină” ), la obiceiuri de vară, cum e paparuda ( „Paparudă, rudă/ Haida de mă udă” ), și repertoriu de șezătoare („Când vii bade-n șezătoare/ Nu sta la ușă-n picioare”). Un capitol însemnat îl constituie cântecele cu teme epice, balade cu iz arhaic, regional și original. „Balada șarpelui ”, „La cel brad, la cea tulpină”, „Nevasta fugită” sunt doar câteva exemple.

      Într- o lume în care arhaicul nu-și mai găsește locul și se confundă cu ceva depășit și lipsit de valoare, paginile acestei cărți arată contrariul, prin prospețimea pe care o degajă, copilăria prezentă și farmecul de care nu trebuie să ne îndepărtăm. Nu trebuie uitate nici fotografiile alb-negru, de epocă, ce învie o lume și punctează plastic momente însemnate, din activități cultural- artistice ale satului de altădată, și care conferă cărții valoare de simbol.

     Din cartea „Folclor muzical…” se aude un cântec, ce vine din adâncuri și merge departe. Să-l ascultăm, cu credință !...

Elena M. Cîmpan