POEZIA învinge Pandemia?

Există creatori despre care se spune că și-au depășit epoca, fiindcă au anticipat sau au fost inițiatori ai unor mișcări literare. Oricum am întoarce lucrurile, fiecare trăim în pătrățica noastră de timp ce ne-a fost destinat, într-un anumit veac, o anumită țară, o familie anume -factori care nu se supun voinței noastre. Sunt elemente destinale.
A încerca să te sustragi vremii tale, izolându-te de dramele semenilor, este cu neputință. ,,Dator e-omul să fie al veacului copil”-spunea un gânditor rus la finele de secol al XIX-lea. Ei bine, acest deziderat îl împlinește poetul-inginer bistrițean Gheorghe Mizgan, scoțând un set de ,poeme pandemice”, al căror titlu șugubăț este ,,De-mască-te”.
S-a spus cu mult înainte de vremea aceasta a virusului global, că ,,Lucrurile grave trebuie tratate în glumă, pentru a le putea depăși, iar cele ce ne par vesele, să fie luate în serios.” Fiindcă planeta întreagă s-a văzut realmente dezarmată și deconcertată, când a năvălit virusul chinezesc peste noi, ne-am trezit aflându-ne în temnița sinelui nostru, restricționați, timorați, adesea amendați excesiv, puși pe gânduri. Acestea sunt și temele de bază ale lucrărilor literare cu temă pandemică, ilustrând fiecare, lupta personală cu noii barbari, care nu vin ca odinioară, cu sulițele pline de sânge pe caii lor spăimoși, ci în mod nevăzut, dar tot dinspre neamurile asiatice.
Creatorii de artă, scriitorimea, și-a continuat ,,munca la domiciliu” în atari primejdii. Astfel, au apărut abundent fie volume proprii, fie antologii sau jurnale (am prezentat pentru proză Jurnalul bistrițeanului Gavril Moldovan, care s-a bucurat de o bună primire în revistele literare din țară).
În plan poetic, vremea luptei cu virusul nevăzut o ilustrează poetul bistrițean Gh. Mizgan, poet prolific și neliniștit, deja bine cunoscut. Nu toată lumea l-a aplaudat pentru temă, fiindcă a coborât din sferele liricului pur în prozaica zbatere cotidiană. Tenta socială și cea din viața reală o aflăm însă din destul la toată scriitorimea română: C. Bolliac, Gr. Alexandrescu, Eminescu, Octavian Goga, Coșbuc, Liviu Rebreanu. Numai cine n-a scris, n-a descins în social.
Văzând online că un poet scrie despre Virus, o comentatoare (Vera R) se indigna: ,,Despre pandemie?/ Un bărbat adevărat scrie/ Despre iubirea bărbat-femeie.” Păi, ,,dear Vera ”, lirica este împărăția comunicării directe, confesive, indiferent de temă. Talent să ai.
Dl. Gh.Mizgan are talent. A avut dintotdeauna, de la primul volum, numai că dânsul nu se mulțimește cu formele și temele începutului, ci cau- tă inovator, alte modalități literare pentru a-și exprima trăirille, modalități pe care le-am analizat adesea în articole de critică literare anterioare.
Placheta de poeme ce o analizăm, produce un mic șoc din momentul când o ținem în mână, fiindcă prezintă pe coperta primă o suită de cercuri concentrice, cum se stârnesc -de pildă- la aruncarea unei pietre în apă. Poate fi o sugestie a unei găuri negre gravitaționale, placheta având în centru o perforație. Un pic de bătaie de cap a dat, evident, și Editurii ,,Născut liber”. Urmă de glonț? Fântână a Universului care absoarbe nesățioasă toate: materia și lumina? Qui le saura?
Ceea ce mi-a plăcut în toate poemele dumisale este felul în care abordează cotidianul prozaic cu angoasele lui și din acesta se ridică biruitor în azurul metaforei altui motiv, gheizer ce sfidează gravitația spre finalul poeziei.
Oricât am distila pandemia în retortele spiritului nostru, frumusețea vine din efortul de a ieși din marasmul ei. Inginerul Mizgan nu cantonează în restriște. Enumeră ce rele ne-au asaltat, dar are speranța de neînfrânt că le vom depăși.
Haideți să lecturăm -fie și parțial- primul micropoem, ,,Argument”:
,,Privesc c-un ochi meditativ
La strecurarea browniană
a frânturilor de idei aglomerate.
Gândurile-mi încălzesc gâtul clepsidrei.
Din albul colii A4,
ca dintr-o mare adâncă,
reies crâmpeie de lumi subterane,
scântei din abis,
fulgere-n zigzag,
praf deșertic din pustiul trăirilor.
....Umbrele frământărilor mă ating cu franjuri
din turbulența gândurilor,
laminându-le în spirale,
, ,,vreascuri de idei
pe cerul alb al colii de hârtie.”
(Bistrița,20 iunie 2021)
Poetul sugerează învolburarea propriilor idei, turbulențele iscate, conexiunile, ,,laminarea gândurilor”, frânturile ideatice abia conturate, numite metaforic și reușit, ,,vreascuri de idei”..
Pe cei care citiți online reviste literare din Belgia, Franța, Italia sau Elveția, v-aș întreba: se scrie acolo, în vestul Europei, mai bine decât o face bistrițeanul Gh. Mizgan? Vă spun sincer că nu. Nici ca formă, nici ca idei și nici ca exprimare apolinică.
Starea de prezență în cotidian o exprimă și titlurile stihuirilor: ,,Stare de urgență”, ,,Poartă mască”, ,,Pervazul gândurilor”, ,,Fragmente duminicale”, ,,Generația cu mască”, ,,Plictis în pandemie”, ,,Sporuri speciale”, ,,Una mică, nea Mitică”. Avem și un număr de sonete: ,,Poem virusat”, ,,Cod roșu-n capitală”, ,,Abilitate covidiană” etc.
Prin tenta satirică, ce este o dominantă a plachetei, versurile, majoritar de tip clasic, se apropie de epigramă, catrenele având adesea pretenții de autonomizare în cadrul textului general.
Iată fragmente din ,,Sporul bugetar”:
,,S-aprinde cerul bugetar/ Cu sporuri multe, expandate,/ E modul de-a păstra-n sertar/ Salariul nemărit, măi frate?
...Cu pensia specială, zău../ E formă de înavuțire/ Din banii publici. E de rău./ E furt legalizat, subțire./
...Dar firul e atât de tare,/ Că CCR-ul îl susține,/ Iar Parlamentul, din dotare,/ S-apleacă. Cred că le convine.”

Amintirea altor vremuri, mai liniștite sunt prlilej de exil interior și meditație, la care a făcut referire un preopinent , dl. David Dorian.
Mi se pare că folosirea prioritară a versificației clasice a fost o alegere fericită, fiindcă cititorul de azi, cu agasările cotidiene, nu mai are puterea de a cugeta asupra versului alb, excesiv de încriptat. Folosirea ritmului, rimei (uneori și rimă interioasă), cezurii, conferă o senzație de plutire, de alunecare, facilitând lectura, așa cum constatăm în poema ,,În trecere”:
,,Am evadat în vise cu Ulisse./
Din calde ploi cu picături prelinse
Am șters filon, rupând dezamăgiri
În lupte ce mi-au dat fiori

Tot singur voi muri, sfărmând țărâna,
În trecerea dincolo, bâjbâind
Izvor de stări culege-va fântâna,
Din versuri, pe hârtie licărind
Un mume acoperit de reci ninsori.”
(Bistrița,7 martie 2020)
Datoria celui ce încearcă un exercitiu de critică literară este de a semnala poetcile de frumusețe pe care un potențial cititor le-ar putea parcurge dacă va lua contact direct co o carte semnalată. Noi credem că există astfel de poteci de frumusețe și chiar drumuri. Atestă toate un real talent, nedezmințit cu fiecare plachetă sau volum pe care domnia sa îl trimite spre Țările calde din inimile nostre, ale cititorilor.

Prof. Vasile Găurean