Dan Coman: Libertatea de opinie a dus la dinamitarea, la desfiinţarea ierarhiilor reale

          Rep.: - Împreună cu domnul Gavril Ţărmure aţi pornit Festivalul „Poezia e la Bistriţa”, ajuns la ediţia a XIII-a. De ce era necesar la Bistriţa, într-un orăşel mic, un festival de poezie şi muzică?

          Dan Coman: - Cred că răspunsul este foarte simplu. Din acelaşi motiv pentru care la noi e nevoie de o echipă de handbal, sau de o echipă de fotbal, sau de un ansamblu folcloric, de şcoli, de terenuri de joacă. Toate fac parte din sistemul de funcţionare al unui oraş. Dacă ne uităm pe harta României, o să observăm că sunt destul de multe oraşe de mărimea Bistriţei care, poate, au echipe de handbal, care poate au şcoli, grădiniţe, dar foarte puţine au un festival de poezie şi muzică. Cred că asta pune Bistriţa într-un loc aparte pe harta culturală a României. Cred că e nevoie, şi publicul ne arată acest lucru, pentru că an de an vin oameni nu doar din Bistriţa ci şi din Suceava, din Cluj, din Iaşi, de la Buzău. Vin o grămadă de oameni special pentru festival, iar asta pentru noi este un lucru extraordinar.

          Rep.: - Festivalul are un tipar unic.

          Dan Coman: - Formatul nostru se bazează, de fapt, pe câteva lucruri simple. Împreună cu domnul Ţărmure şi cu Marin Mălaicu-Hondrari, am început acest festival în urmă cu XII ediţii – la ediţia a XIII-a spargem ghinionul. Ideea noastră a fost foarte simplă. Încercăm să nu chemăm, pe cât posibil, aceeaşi poeţi, încercăm ca nimeni altcineva să nu intervină în lista pe care noi o facem, iar lista pe care o facem trebuie să conţină poeţi din toate generaţiile, cu poetici diferite, pentru că nu vrem să fim unidirecţionali. În acelaşi timp, evităm lansările de carte, discursurile prea lungi şi prea preţioase. Suntem aici pentru poezie, iar autorii invitaţi vin şi-şi citesc poeziile, iar muzicienii cântă pe scenă, până acum pe scena Sinagogii, iar din acest an, iată, pe scena Palatului Culturii.

          Rep.: Este şi un mod bun de promovare a Bistriţei. Eu urmăresc revistele şi emisiunile culturale şi se pomeneşte foarte mult despre Bistriţa şi despre Festivalul „Poezia e la Bistriţa”.

          Dan Coman: - Vorbind despre acest eveniment, de acest festival, eu cred că Bistriţa e bine plasată pe harta cultură a României, şi nu doar datorită acestui eveniment, evident. Sunt evenimente, nu suficient de multe, care să facă Bistriţa prognoscibilă pe această hartă şi eu mă bucur foarte mult că din acest an avem un nou director la Palatul Culturii şi sper ca, în ceea ce priveşte cultura urbană, lucrurile să se mişte şi mai mult. Este speranţa şi pariul meu legat de domnul Ţărmure.

          Rep.: - Acest festival, aflat la ediţia a XIII-a, este despre generaţii. Ce părerea ai despre generaţii şi dacă festivalul prezintă şi moduri literare diferite?

          Dan Coman: - Da, e o întrebare bună şi foarte importantă pentru că, alături de ceea ce deja am amintit, e încă o miză a festivalului de poezie şi muzică, şi anume faptul că, vrem să aducem autori tineri, chiar foarte tineri unii dintre ei. Cred că al fiecare ediţie am avut unul sau doi poeţi nedebutaţi, poeţi foarte tineri de la Bistriţa, de la Cluj, de la Iaşi sau Bucureşti. Apoi, avem, de asemenea, poeţi foarte tineri care au început să publice primele lor cărţi şi care fac parte dintr-o poetică foarte nouă, o noutate extrem de interesantă, şi încercăm, pe cât putem, să aducem la Bistriţa şi poeţi clasici în viaţă. A fost ideea domnului Ţărmure - şi mi se pare o idee senzaţională – aceea de a nu aduce aceeaşi poeţi şi muzicieni. E foarte greu, pentru că nu sunt chiar atât de mulţi poeţi foarte buni încât să realizezi liste noi de fiecare dată, însă printre aceşti poeţi noi avem un invitat permanent. Şi acest lucru este un specific al festivalului. Este vorba de un poet care cred că nu are nevoie de nicio prezentare, la care toţi ne raportăm, la modul superlativ, şi anume Ion Mureşan, care este invitatul permanent al festivalului de poezie şi muzică. Vrem să mergem pe direcţii diferite, atât cu poezie socială şi poezie, să zicem, militantă, poezie feministă, dar şi cu poezie de sorginte expresionistă. Avem atât poeţi care scriu în regim clasic, deşi cu ironii suficiente – şi-mi amintesc că l-am avut aici pe Emil Brumaru, un poet extraordinar care a făcut furori pe scenă citindu-şi poemele -, dar am avut-o şi pe Angela Marinescu, tot din vechea gardă, o şaptezecistă - şaizecistă foarte puternică, una dintre marile poete pe care noi le avem. Sperăm să o avem şi pe Ana Blandiana la festivalul nostru, pe Ileana Mălăncioiu – să fim sănătoşi şi să fie sănătoasă, să poată veni la Bistriţa. Cred că generaţiile reprezintă nişte concepte cu care lucrează critica literară – şi e foarte bine că o face,  ca să delimiteze nişte teritorii - dar cred că poezie e un continuu, de fapt.  Cred că fiecare generaţie influenţează şi e influenţată de toate celelalte generaţii.

          Rep.: - Există un război între generaţii sau nu?

          Dan Coman: - Întotdeauna a fost, aşa cum este „război” între părinţi şi copii. Întotdeauna între generaţii a fost. Când eram copil, spuneam că eu nu o să mă cert niciodată cu copiii mei, pentru că voi fi înţelegător. Când am ajuns părinte, mi-am dat seama că nici vorbă de aşa ceva, că nu poţi, e ceva foarte dificil. Aşa e şi în literatură.

          Rep.: - S-au desfăcut prietenii din cauza festivalului?

           Dan Coman: - Da, deşi niciodaăt nu am fost – şi domnul Ţărmure e martor – sau am încercat să nu fim intransigenţi. Nu am spus niciodată nu şi cu asta-basta. Dar am spus că nu putem chema toţi poeţii simultan la aceeaşi ediţie. Trebuie răbdare. Ştiu, pentru că şi eu, la rândul meu, văd un festival din ţară şi văd ce liste sunt acolo şi mi-ar fi plăcut, sincer, să fiu invitat. Dar faptul că nu sunt invitat nu înseamnă că nu pot să apreciez ceea ce fac oamenii respectivi. Asta cerem şi noi: răbdare şi poezie.

          Rep.: - Pentru că vorbeam de premii, în CV-ul lui Dan Coman sunt premii notabile, şi anume, Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut, în 2004, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, tot în 2004, de asemenea, un premiu în Slovenia pentru poezie, în 2011,  Premiul Radio România Cultural, în 2010 şi în 2018, Premiul Observatorul cultural, 2018, Premiul Cartea de Poezie a Anului, 2017, din cadrul Galei Tinerilor Scriitori, dar şi o mulţime de alte premii.  Cât de importante sunt premiile pentru un scriitor? Referitor la Dan Coman, mai trebuie amintit faptul că este inclus în cinci manuale şcolare.

          Dan Coman: - Da, dar asta e chestie pur şi simplu de noroc. Adică, vă dau imediat cinci autori din Bistriţa care ar fi putut fi liniştiţi în manuale. Nu este alegerea lor, după cum nu a fost nici alegerea mea. Probabil, au fost anumite tipuri de texte care se potriveau, să zicem, unui anumit conţinut.

          Rep.: - Da, dar acea comisie de specialişti te-a ales pe tine.

          Dan Coman: - Da, dar, de exemplu, la Bacalaureat se dau acele probe de competenţe lingvistice, vechea probă orală la română, unde elevii trag diverse bileţele, trebuie să argumenteze diverse texte şi bucuria uriaşă e că profesorii actuali de română care fac aceste subiecte includ tot mai mulţi autori români contemporani, de la Ioana Nicolae şi Ioana Bradea, până la Cărtărescu sau Robert Şerban. Este vorba de fapt de găsirea unui text suport care să evalueze anumite conţinuturi. Sigur, nu sunt ipocrit. Nu spun că nu mă bucură acest lucru, ar fi culmea. Dar nici nu cred că ar trebui să-i acordăm o importanţă mai mare decât are. În ceea ce priveşte premiile, cred că au rămas puţine premii relevante, importante în România. Prin importanţă, înţeleg două lucruri: unu – e un premiu care-ţi aduce un beneficiu financiar substanţial; şi doi – e un premiu care dintr-odată măreşte evident vânzările cărţilor tale şi-ţi sporeşte notorietatea. Deocamdată în România, cred, în afară de Premiul Eminescu pentru poezie, dar care se dă unor autori deja consacraţi şi care aduce într-adevăr un prestigiu suplimentar, poate şi financiar, puţine premii există în România, dar problema lor nu e neapărat faptul că nu oferă un suport financiar suficient, ci că de foarte multe ori e lipsă de constanţă. Adică, există premii care au apărut, au mers foarte bine câţiva ani, iar pe urmă au dispărut. Domnul Ţărmure a iniţiat un premiu care mie mi se pare extrem de important şi cumva ar trebui susţinut de toată comunitatea locală, pentru că, apropo de ce spuneai, pune Bistriţa pe o hartă culturală importantă – Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa. Au luat acest premiu Angela Marinescu, Alexandru Vlad, Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, Ioan S. Pop. Sunt nume uriaşe pe care le are literatura română. Toţi au dus şi au dat mai departe faptul că au primit acest premiu la Bistriţa. Puţine oraşe oferă acest premiu. Eu cred că trebuie mediatizat şi chiar îmi pare rău că, în afară de tine, sunt puţini oameni din presa locală care au mediatizat acest eveniment. Nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru evenimentul în sine, pentru oraş.

Rep.: - Unde este graniţa, cât de subţire este graniţa între poezie şi mediocritate, între autorul care merită să fie publicat şi cel care are bani şi merge la o editură şi-şi publică cartea. Are bani, omul vrea să se vadă pe carte, îşi publică cartea şi vine şi ne-o împarte la toţi. Cât de subţire este această graniţă şi cine ar trebui să spună într-o zi stop, ne apărăm.

Dan Coman: - Cred că e imposibil. În acest sens, cumva duc întrebarea şi o leg, de exemplu, ca analogie, cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre pe reţelele de socializare, accesul la reţelele de socializare al fiecăruia. E dreptul fiecăruia să aibă acces la aceste reţele. Doar că aceste reţele, dincolo de liberalizarea pe care au propus-o, au făcut un lucru care, pe termen mediu şi, evident, pe termen lung, se va dovedi extrem de greu de gândit, de aşezat, şi anume, pe reţelele de socializare, evenimentele par toate la fel de importante. Nu contează că o face Viorel din Alba Iulia sau Ionică din Petroşani. Toate par la fel de importante. Şi atunci, scara valorică, ierarhiile aproape că au dispărut. Oricine, pe Facebook, scrie ceva şi poate să-ţi spună vrute şi nevrute. Cum te aperi? E foarte greu, dai „bloc” toată ziua? Nu. Şi atunci, cred că e foarte dificil. Trăim într-o lume care are o libertate extremă şi tocmai această libertate a opiniei, să zicem, confundată, pentru că nu e o libertate de opinie, de fapt, dar această libertate de opinie a dus la dinamitarea, la desfiinţarea ierarhiilor reale. Cumva, literatura s-a mutat – şi cred că ai observat şi tu – foarte mult în online. Astfel încât nu mai ştii.

Rep.: - Nu-ţi mai trebuie nici editură, nu-ţi mai trebuie nici critic, primeşti sute de „like-uri” de la oameni ca tine şi ai publicul tău.

Dan Coman: - Ai bula ta de Facebook care te urmăreşte şi ai impresia că eşti important. Mi se pare foarte dificil. Nu ştiu, poate, în timp, se vor aşeza lucrurile şi o să învăţăm să lucrăm şi noi cu aceste instrumente ale reţelelor de socializare mai bine şi să putem reface iar nişte ierahii.

Rep.: – Pentru că eşti şi profesor, cum sunt cursurile clasice şi cum au fost orele online? Ca şi la literatură, când scriitorul se întâlneşte faţă-n faţă cu cititorul sau eşti pe calculator şi oricine îşi poate lansa orice carte. Cum a fost această perioadă a cursurilor online?

Dan Coman: - Au fost extrem de dificile. Cred că ne-au prins pe toţi nepregătiţi.  Pe toţi spun, şi nu mă refer doar la Bistriţa şi România. Sunt studii foarte clare care spun că toată lumea a fost nepregătită – şi vorbesc despre sistemele de învăţământ. Pe de o parte, pentru că nu am avut logistica necesară, pe de altă parte, şi atunci când o ai, poate nu ştie toată lumea să o folosească. Cred că un noroc uriaş a venit cumva dinspre elevi. Ei au ajutat foarte mult, ca participare, ca mod de reactivitate la aceste cursuri online. Pe mine m-au surprins foarte plăcut şi pentru prima dată am simţit cumva un soi de parteneriat cu elevii. Acuma, desigur, depinde, nu putem generaliza, pentru că sunt şcoli şi şcoli, situaţii şi situaţii. A fost o perioadă extraordinar de dificilă în care au pierdut cu toţii, şi profesori, şi elevi, şi părinţi.

Rep: - Nu există o reţetă pentru a scrie, dar trebuie măcar să ai acele cunoştinţe elementare. Şi atelierele de creaţie literară pe care le-ai avut au dat roade, pentru că au fost copii care nu doar că au promis, dar astăzi sunt certitudini.

Dan Coman: - Pe de o parte. Ei sunt certitudini, despre ei numai de bine, nici nu mai trebuie să discutăm. Dar mie îmi place foarte mult ceea ce se întâmplă cu ceilalţi care, poate, nu merg neapărat până la capăt pe această linie a literaturii, a scrisului, dar capătă ceva foarte important cred eu, plăcerea de a citi şi de a discuta despre cărţi într-un mod un pic diferit faţă de ceea ce propune deocamdată şcoala.

Rep.: - Generaţia unui loc. Şi mă gândesc la Ioana Nicolae, Dan Coman şi la Marin. Am avut un interviu în „Răsunetul cultural” cu Ioana Nicolae care vorbea foarte frumos despre prietenia voastră, despre Sângeorz, toţi trei sunteţi Cetăţeni de Onoare ai oraşului Sângeorz Băi. Cât de importantă este prezenţa în cărţi a locului natal?

Dan Coman: - Cred că e extrem de importantă, doar că e foarte dificil de scris, de surprins. Apropo de spiritul locului. Este foarte interesant, noi am făcut un joc acum câţiva ani, nu mai ţin minte dacă în „Tribuna” sau în „Echinox”. Redactorii de acolo au făcut un joc cu invitaţii Festivalului  „Poezia e la Bistriţa” şi nu i-au întrebat despre poezie sau despre festival ci despre spiritul locului, iar răspunsurile au fost extraordinare. Citindu-le, mi-am dat seama că sunt anumite lucruri, anumite locuri, o anumită atmosferă pe care eu, fiind permanent aici, nu le-am perceput şi nu ai cum să le percepi. Iar asta e un lucru extraordinar. Însă e foarte dificil ca tu să vorbeşti despre locurile natale sau despre locurile de unde vii. Există două riscuri: fie să exagerezi în partea optimistă, pozitivă,  fie să duci în derizoriu specificul locului respectiv. Şi cred că e foarte dificil. Din acest punct de vedere, am două exemple care-mi plac enorm şi cred că sunt răspunsul potrivit la întrebarea ta. Îmi place enorm romanul „Scotch”, romanul Ioanei Bradea, în care apare o Bistriţa postindustrială extraordinar scrisă. E un roman care a făcut furori la vremea lui. Şi, evident, e vorba despre cărţile Ioanei Nicolae, această trilogie, de la „Pelinul negru”, „Cartea Reghinei” şi acum „Tot înainte” care mi se pare o trilogie a Nordului, cum rare ori s-a scris în literatura noastră, mai ales în literatura recentă. Mie mi se pare că i-a ieşit un lucru formidabil, să redea spiritul zonei, oamenii de acolo, ceea ce se întâmpla, atmosfera, ritualurile, gesturile. E un puzzle complet pe care Ioana Nicolae l-a reuşit şi, sigur, orice autor şi-ar dori asta dar, repet, nu tuturor ne iese.

Rep.: - Cine te citeşte şi pe tine vede că şi în „Parohia”, şi în „Căsnicie” şi în celelalte cărţi, cumva se regăsesc şi locurile noastre, iar în poeziile tale regăsim şi Gersa, şi Sângeorzul, şi Bistriţa. Ce este mai greu de scris, poveştile, literatura pentru copii sau poezia pentru publicul larg,  pentru adulţi, şi proza normală?

Dan Coman: - E o întrebare interesantă, mai ales că viitorul număr din „Vatra” va realiza o anchetă legată de literatura pentru copii, pentru că în ultimele istorii ale literaturii române contemporane, scrise de autori contemporani – vezi Iovănel etc. -, literatura pentru copii apare la specificul paraliteratură, adică o literatură minoră, nu foarte importantă, o mică jucărie pe care o au literaturile. Şi cred că e timpul să scăpăm de această prejudecată care e în cultura noastră – de aceea avem şi puţine cărţi pentru copii  cu adevărat formidabile, spre deosebire de englezi, de francezi, de norvegieni.

Rep.: - Importăm şi traducem.

Dan Coman: - Da, am tradus enorm. Cred că toate genurile sunt dificile, dar aici, la literatura pentru copii dificultatea vine din faptul că e percepută în continuare ca un gen minor, dar bucurie e, în acelaşi timp, că au apărut câteva edituri – Nemira, Arhurt, Polirom Junior, Humanitas ş.a.m.d. – care au început să publice tot mai mulţi autori români, să-i promoveze, să facă întâlniri cu aceşti autori cu copiii, în şcoli sau în diverse cluburi de lectură. Şi asta e formidabil. Cred că, încet-încet, o să scăpăm de prejudecata asta şi m-aş bucura foarte mult, pentru că e foarte importantă această literatură.

Rep.: - Şi foarte greu de scris, pentru că pe copii nu-i convingi foarte uşor. Ori eşti pe placul lor, ori nu eşti. Tevenim la Festivalul  „Poezia e la Bistriţa” şi la Premiul  pentru literatură al orașului Bistrița.

Dan Coman: - Anul acesta avem trei premii foarte importante. Premiul pentru literatură al orașului Bistrița a fost acordat profesorului universitar, criticului, eseistului, poetului Ion Pop, celebrul profesor de la Universitatea din Cluj, un om extrem de important pentru cultura română şi care cred că merită preţuit nu doar aici, la Bistriţa, nu doar prina cest premiu, ci prin toate premiile care există în ţara asta. Apoi, noi în fiecare an am dat un premiu pentru librarul anului, pentru acei librari care fac ceva pentru literatura contemporană, fac ceva vizil pentru literatura contemporană. Şi am zis să nu ne oprim doar exclusiv la librăriile fizice, pentru că până acum ne-am gândit la aceşti librari care lucrează în aceste instituţii şi am zis, OK, hai să mergem mai departe şi am găsit un băiat, pe care personal nu-l cunosc, şi care are un site care se numeşte „O mie de semne.ro” şi care zilnic îşi ia din energia, din timpul lui să posteze fragmente de la Cioran la Dan Sociu, din Ana Dragu sau din Ana Blandiana. Şi face un lucru extraordinar pentru că a adunat foarte mulţi urmăritori şi cred că e un lucru formidabil: Gelu Diaconu de la „O mie de semne”. Recent, ne-a părăsit o editoare la care noi am ţinut enorm, Laura Albulescu, cea care a făcut Colecţia „Musai” de la Editura Art, plus colecţia veche de la Paralela 45 de literatură străină. A murit foarte tânără şi ne-am gândit ca un soi de omagiu adus ei să înfiinţăm acest premiu „Laura Albulescu pentru Editorul anului” şi ne-am gândit că nimeni n-ar fi mai potrivit decât un om care a făcut enorm pentru literatura universală, apropo de traducerile de care spuneai, şi care a creat nişte colecţii de senzaţionale – Denisa Comănescu, de la Humanitas.      

    Rep.: -    Mesajul de final...

          Dan Coman: - Poezia e la Bistriţa. Prin poezie şi muzică de calitate.

          Rep.: - Îţi mulţumesc. Toate cele bune şi o vară frumoasă !