Gavril Ţărmure, manager Centrul Judeţean pentru Cultură: România va avea un destin foarte bun, sunt convins de asta

          Rep.: -Revista „Dilema veche” şi topul anului poetic 2018, realizat de Şerban Axinte, cuprinde doar 10 cărţi, din care două sunt de la Editura Charmides – „Gustul cireşelor” de Ştefan Manasia şi „Fişă clinică” de Ofelia Prodan. Cum a fost pentru Editura Charmides anul 2018?

          Gavril Ţărmure: - A fost un an extrem de rodnic, foarte bun pentru editura Charmides, pe care am înfiinţat-o în urmă cu aproape 20 de ani, dar de care, în momentul de faţă, se ocupă colegi, prietenii mei – poeţii Dan Coman şi Marin Mălaicu-, eu având responsabilităţi oficiale, fiind managerul Centrului Judeţean pentru Cultură am abandonat această preocupare expresă, dar de care sunt legat şi sufleteşte şi profesional. Deşi e mică, este o editură performantă, iar acest lucru se vede prin prisma aprecierilor venite din partea oamenilor de specialitate, criticilor literari. Am avut bucuria şi onoarea să primim premii dintre cele mai importante din aria literară a României. În 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, Editura Charmides, prin debutanta Mina Decu a primit premiu de „Cartea de poezie a anului”, conferit la Bucureşti, la Biblioteca Centrală Universitară, un premiu hotărât de un juriu foarte compenent. În aceeaşi zi, dar în alt loc, la Botoşani, a primit premiul naţional de poezie pentru debut, premiul „Opus Primum” aceeaşi autoare, cu aceeaşi carte – „Desprinderea”, carte de debut, apărut anul trecut. Cred că este pentru prima dată când acelaşi autor primeşte ambele premii în acelaşi timp. Cei de la Bucureşti au fost frustraţi pentru că laureata nu a fost la decernarea premiilor, dar, evident, nu putea fi în acelaşi timp în două locuri, dar a fost prezent Dan Coman şi a ridicat premiul oferit. La Botoşani, am fost prezent împreună cu autoarea şi am fost foarte onoraţi să primim acest premiu extrem de important. Ar trebui să adăugăm şi premiul „Opera Omnia” de la Botoşani, Marele Premiu „Mihai Eminescu”, pe care trebuia să-l primească Constantin Abăluţă, un mare poet ajuns la senectute, care din motive de boală nu s-a putut deplasa şi a fost descalificat şi i s-a retras premiul, care a fost decernat celui de pe locul II, deşi diferenţa de voturi a fost foarte importantă. Abăluţă a primit cinci voturi, iar celălalt a avut doar două voturi, dar aşa prevede regulamentul: dacă laureatul nu se prezintă să-şi ridice premiul, trofeul i se retrage şi i se acordă celui de pe locul II. Aşa a păţit şi regretatul Geo Dumitrescu, un mare poet român, care a rămas fără acest premiu. În afară de aceste premii naţionale foarte importante, editura a primit foarte multe alte premii, vreo 5-6 premii „George Coşbuc”, doar în acest an. Alexandru Uiuiu a primit Premiul de Excelenţă al Saloanelor „Liviu Rebreanu” pentru romanul „Ţara ascunsă”, o carte cât se poate de consistentă, un roman de două volume, de peste 450 de pagini fiecare, editat în condiţii grafice foarte frumoase şi foarte atractive. Am considerat că această carte, atât de consistentă, ar fi meritat şi premiul Academiei, pentru că o astfel de carte, atât de amplă şi expresivă, foarte rar se scrie în România. Este bine ca meritul unui autor să fie recunoscut la timpul lui şi la timpul potrivit, iar noi considerăm că acum ar fi momentul ca Alexandru Uiuiu să primească Premiul Academiei. Vom face demersurile necesare. Sigur, noi ne exprimăm dorinţa, dar ar merita, pentru că este unul dintre cei mai dotaţi, cei mai talentaţi scriitori din România, ajuns la o vârstă de maturitate, are peste 50 de ani, deci are toate argumente să primească acest premiu de referinţă, aşa cum la poezie premiul „Mihai Eminescu” este  cel mai important premiu din România, având şi un premiu consistent de aproape 8000 euro. Nu este un premiu circumstanţial, pe care doar să-l bifezi, este un premiu respectabil. Anul trecut am primit şi alte premii foarte importante la nivel naţional, Dan Coman şi Vlad Moldovan au primit premiul revistei „Observator cultural”, au primit premiul „Radio România Cultural”. Cred că cartea lui Dan Coman a primit toate premiile literare din România, „Dicţionarul Coman” cred că a fost una din cărţile de poezie cele mai apreciate şi vândute anul trecut, a obţinut şi o bursă excepţională în Statele Unite ale Americii. Sigur că şi alţi autori au fost nominalizaţi, precum Ştefan Manasia – „Gustul cireşelor”  - a fost nominalizat la premiile „Observator cultural”, ca şi romanul „Ţara ascunsă” a lui Alexandru Uiuiu, şi multe alte cărţi. Fiind o editură mică, nu ne permitem să edităm absolut toate cărţile care vin la editură şi atunci facem o selecţie destul de severă pentru că suntem obligaţi şi constrânşi să fim atenţi cu micul buget pe care îl avem pentru editare, dar întotdeauna urmărim cu mare atenţie şi cu spirit aplicat textul primit, iar cel care primeşte avizul de a fi editat, cu siguranţă este un autor important, cu siguranţă este un autor care va conta în anul editorial respectiv.

          Rep.: - „Observatorul cultural” a editat un supliment în care se vorbeşte despre comunicarea cu cititorii şi promovarea cărţilor, despre faptul că 2019 este dedicat cărţii – „Anul lecturii” -, a editorilor şi a celor care se ocupă în mod direct cu cărţile, a librarilor. Întrebarea este: câtă lume mai citeşte? S-a făcut un top, şi este trist faptul că suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte achiziţionarea cărţilor. Chiar aşa este?

          Gavril Ţărmure: - Cred că da. Trebuie să recunoaştem că se cumpără puţine cărţi. Până acum un an-doi, nu am scos nicio carte de poezie, chiar dacă se spune că poezia se citeşte mai puţin, sub un tiraj de 300 de cărţi. Acum am început să scoatem şi 200 de exemplare, adică ne acomodăm la situaţie. Pe de altă parte, editurile nu sunt absolut deloc încurajate, cultura scrisă, literatura română contemporană nu este absolut deloc susţinută. Editura Charmides, ca şi alte câteva edituri, sunt printre „ultimii mohicani” care mai editează poezie şi o fac dintr-o dragoste foarte mare pentru poezie, pentru carte în general, dar nu suntem ajutaţi nici măcar de cei care ar trebui şi ar putea să ne ajute, şi mă refer la biblioteci. De exemplu, în Spania există o lege care prevede ca din orice carte apărută în Spania, măcar un exemplar să fie achiziţionat de o bibliotecă publică. La noi sunt foarte multe biblioteci judeţene care nu achizionează nicio carte, chiar dacă autorii sunt din Bistriţa. Da, dăruieşti cărţile scrise bibliotecilor pentru a intra în fondul Bibliotecii Naţionale, dar trebuie să şi cumpere cineva. O bibliotecă trebuie să dea exemplu, trebuie să fie dotată cu absolut tot ce apare, iar cititorii să-şi pună în uz discernământul şi să spună este o carte proastă sau este o carte bună. Asta merită, cealaltă nu merită. Nu sunt promotorul ideii de a se achiziţiona tot felul de maculaturi. Dar asta e lumea, scriitori sunt şi buni, şi mai slăbuţi, ca şi într-o familie, cum zicea mama lui Liviu Rebreanu, „în viaţa mea mi-a fost dat să dau naştere la foarte multe capete, unele mai luminate, altele mai uşurele”. Dacă în aceeaşi familiei sunt oameni foarte dotaţi, geniali, ca de exemplu Liviu Rebreanu, iar ceilalţi fraţi ai lui au fost mai modeşti sau chiar mai rău decât atât, vă daţi seama că şi la cărţi situaţia este amestecată. Dar aceste edituri trebuie susţinute de cineva. Altfel, se desfiinţează şi trebuie s-o iei de la capăt. Pentru că, dacă toţi editorii ar trebuie să aibă o atitudine corectă şi normală, atunci nu ar mai scoate cărţi, ar trebuie să le scoate altcineva. Cum toată lumea este atentă la ideea dacă faci un lucru rentabil sau nu, pentru că până la urmă şi acesta este un aspect, fie ai sponsori, fie ai subvenţii, iar dacă nu ai nimic este cu atât mai rău şi mai greu. Din fericire noi, ca editură, supravieţuim. Chiar dacă Editura Charmides are atâtea premii regionale, naţionale, internaţionale sau judeţene ai zice că se bucură de o susţinere economică colosală, or nici editura noastră, ca şi altele, nu sunt susţinute de cei care ar trebui s-o facă, într-un fel sau altul. Dar trebuie s-o faci, pentru că altfel pui sub semnul întrebării existenţa cărţilor. Or, fără cărţi, fără cultură ce face un popor? Oricum, nu ne putem lăuda că avem consum în bani sau din coşul economiei României un coeficient foarte ridicat pentru consum cultural. Avem cât avem. Dar dacă nu suntem atenţi şi acesta se micşorează şi dispare. Şi atunci vom fi copleşiţi de lucrurile comerciale şi fără relevanţă, lucruri care te stimulează în comoditate culturală şi intelectuală permanentă şi ajungem să fim din ce în ce mai plăpânzi în ceea ce priveşte nivelul cultural.

          Rep.: - Aţi călătorit foarte mult şi în Europa, şi peste Ocean, peste tot aţi văzut tinerii cu cărţi în mână. Şi la metrou, şi pe bănci. La noi, o carte costă cam aproximativ cât un pachet de ţigări. Suntem pe locul trei la consumul de ţigări, iar la cărţi pe ultimul loc. Cum am putea să promovăm cartea ? Am văzut, de exemplu, în America, în New York, apariţiile editoriale erau promovate inclusiv la televizor, alături de detergenţi. Cărţile aveau publicitatea lor. Trebuie gândită o strategie, să vedem cum să-i apropiem pe cititori. Nu-i chiar aşa de scumpă o carte, şi este mai sănătos să citeşti o carte decât să fumezi.

          Gavril Ţărmure: - Marketingul este extrem de important în reuşita vânzării oricărui produs, deci şi în ceea ce priveşte cartea. După opinia mea, statul ar trebui să fie mai atent cu producţia şi cu distribuţia de carte, dar şi cu achiziţionarea acesteia. Sigur că noi acum suntem în capitalism, ne-am dorit acest lucru, iar în general, în ceea ce priveşte orice produs cultural, artistic, indiferent că este pictură, sculptură, carte, muzică, sunt lăsate cam la coada oricărei preocupări. Dar nici să le abandonezi de tot. Pentru că cineva trebuie să susţină lucrurile. Aceste lucruri se validează în timp. Ideea de a avea un anumit coeficient din PIB, din tot ce se întâmplă în plan economic şi social în România este salvatoare. Pentru că dacă laşi să se descurce singur un creator, poate că unul răzbeşte, dar noi trebuie să avem de unde alege, ca într-o grădină cu foarte multe plante şi flori, unde una este peste toate celelalte, este floarea florilor. Dar se întâmplă ca „floarea florilor” să nu aibă acelaşi efect şi acelaşi mediu. Criticul Petru Poantă avea o expresie, la un festival literar: „Mă, foarte mulţi mediocri aici, nu ştiu ce caut aici, nu trebuia să vin. Nu trebuie să te supere, să te îngrijoreze, pentru că aceştia sunt compostul pentru ceilalţi. Pentru că dintre aceştia este unul trimis, ca o săgeată, în atenţia celorlalţi. Dacă ar fi numai unul, şi dacă e slab pare bun”. Lasă să fie acest mediu, din care unul străluceşte, izvorăşte, ţâşneşte, ca şi aisbergurile şi fântânile arteziene. Este un şuvoi mai mare, iar celelalte mai mici, lângă el. Dar trebuie să fie. Dacă dezinteresul este constatat şi acest dezinteres este parcă propus de cei care ar trebui să se ocupe de această problemă, ai aibă grijă, atenţie, o privire atentă şi chiar o anumită gingăşie în plan cultural, atunci lucrurile nu vor merge bine. Încet-încet, o să coborâm ştacheta, vom coborî şi preocuparea, iar revistele de specialitate o să facă, prin sondaj, constatarea că în România există cel mai mic interes pentru citit. România era o ţară, prin excelenţă, culturală. Pentru că România, fiind o naţiune tânără, viguroasă, o naţiune talentată este, în acelaşi timp, şi o naţiune foarte puternică. Acum este vremea ei, acum ar trebui să dea lumii cât mai multe mostre de genialitate şi de superior în rândul statelor lumii.

          Rep.: - Poate ar trebui să luăm şi exemplul Canadei, unde am fost anul trecut, şi unde am constatat că sunt foarte multe ziare print şi am întrebat: „Cum rezistaţi, pentru că nouă ne este destul de greu în România?” Acolo, statul subvenţionează 50% din tipar, şi la carte, şi la ziar, şi atunci te descurci mult mai bine.

          Gavril Ţărmure: - Da, este chiar salvator.

          Rep.: - Premiul Bistriţei. Cum stăm la acest capitol? Ştiu că au luat Premiul Bistriţei Marin Malaicu Hondrari, Ion Mureşan, Alexandru Vlad, dar şi Mircea Cărtărescu....

          Gavril Ţărmure: - Mircea Cărtărescu este o personalitate extrem de puternică, este un scriitor de referinţă nu numai în România. La o întâlnire, la o universitate din Italia, unde era împreună cu prietenul şi cu congenerul lui, Ion Mureşan, a spus: „Stimat auditoriu, marele poet al României, Ion Mureşan”. Are o  atitudine extrem de colegială şi de generoasă. Eu m-am bucurat foarte mult să-l aud făcând o afirmaţie extrem de generoasă, răspunzând la o întrebare referitoare la timpul în care trăieşte: „Sunt foarte fericit că trăiesc în timpul meu, pentru că eu am avut ocazia în viaţa mea să cunosc un geniu, să dau mâna cu un geniu şi să vorbesc cu el, este vorba de Nichita Stănescu”. În general, aceşti oameni care sunt în vârf, indiferent că e poezie sau proză, de foarte multe ori sunt atacaţi huliţi, pentru că vârful se vede şi toată lumea este tentată să dea în cel din vârf. Dar el a făcut această afirmaţie, fiind şi el, la rândul lui, un mare scriitor, de excelenţă european. Este o mare personalitate. Dar el a avut această onestitate şi generozitate să vorbească cât se poate de reverenţios de un coleg de preocupări, de marele poet Nichita Stănescu. Putea să nu o facă. Nu-i reproşa nimeni. Dar a spus-o, cu subiect şi predica şi a explicat această mare admiraţie pentru unul dintre înaintaşii lui cât se poate de expresivi şi de importanţi. Mi se pare firesc să se reţină numele lui Mircea Cărtărescu. El are legături cu judeţul Bistriţa-Năsăud, soţia lui, Ioana Nicolae este din Sângeorz Băi, este o foarte bună poetă şi ea.

          Rep.: - De curând, Ioana Nicolae a venit cu o maşină plină cu cărţi la Biblioteca din Maieru, într-un proiect inedit, şi a dotat acea bibliotecă. Iată că nu a uitat de Valea Someşului.

          Gavril Ţărmure: - La Biblioteca din Maieru, la acel centru de educaţie din curtea Casei parohiale am donat şi noi, Editura Charmides, în jur de 1500 de cărţi. Am făcut acest lucru chiar înainte de a se deschide acel punct cultural şi am mai adus de la Muzeul Naţional al Literaturii cărţi în calitatea mea de preşedinte în exerciţiu al Clubului Rotary, în anul 2016, dacă nu mă înşel, cu o valoare de peste 100.000 lei. Cu aceşti bani cumperi foarte multe cărţi. Eu le-am obţinut de la Muzeul Naţional al Literaturii şi le-am donat acestui centru. Mă bucur că au venit şi alţii şi au continuat acest demers pentru că Maieru este una dintre comunele cele mai vii din judeţul nostru, cu o demografie foarte frumoasă şi este bine ca toţi cei care trăiesc acolo să aibă să citească sau să răsfoiască o carte, să pună mâna pe ea, să vadă dacă le place sau nu. Este foarte bine ca, în primul rând, să aibă de unde să aleagă.

          Rep.: - Continuăm cu Premiul literar al Bistriţei...

          Gavril Ţărmure: - Ţin să precizez că anul trecut acest premiu a fost obţinut de Angela Marinescu. Toţi aceşti poeţi sunt absolut senzaţionali. Nu este nicio surpriză, pentru că aceşti poeţi sunt aleşi de un juriu constituit tot din poeţi şi critici literari. Am bucuria şi onoarea să fiu în relaţii foarte bune cu critici precum Alexandru Cistelecan, dar şi critici mai tineri. Avem colaborări la cel mai înalt nivel, iar aceşti oameni nu se joacă cu aprecierile şi cu presupunerile. Sunt oameni responsabili şi competenţi în domeniu.

Rep.: - Să vorbim puţin şi despre noul număr al revistei „Infinitezimal”, lansat la Bucureşti.

          Gavril Ţărmure: - Din păcate, nu apuc să particip la toate evenimentele lansate de Centrul Judeţean pentru Cultură pentru că sunt multe şi în acelaşi timp. Într-adevăr, la Centrul Cultural Maghiar de la Bucureşti a fost organizat o lansare a ultimului număr al revistei „Infinitezimal”. Această revistă este una mai cosmopolită, mai interesantă şi mai specială, pentru că nu este nici strict de literatură, nici strict de muzică, este o revistă de interferenţe, o revistă în care sunt abordate foarte multe genuri de către cei mai buni specialişti, pentru că, în general, ce facem noi la Centrul Judeţean pentru Cultură, şi când le făceam prin Fundaţia Societăţii de Concerte, am avut în minte ideea superlativului. Dacă aducem pe cineva, trebuie să aducem pe unul foarte bun, unul care poate să creeze în acelaşi timp un model de comportament cultural sau un model cultural în sine. Iar revista „Infinitezimal” cuprinde şi muzică. Colaboratorii noştri sunt Dan Dediu şi Valentina Sandu Dediu, mare muzicolog, care timp de zece an a fost rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi care este unul dintre cei mai buni compozitori din noul val, deşi nu mai este foarte tânără, are 40 şi ceva de ani. La această revistă colaborează nume cât se poate de sonore, atât din România, cât şi din străinătate. Această revistă se încăpăţânează să-şi menţină acest caracter de a fi foarte specială şi foarte interesantă. Până acum vreo doi ani am scos-o pe hârtie de ziar, pe un format mare, dar era inconfortabil de citit pentru că trebuia s-o desfăşori. Era precum ziarele din Vest. Până la urmă am hotărât că ar fi bine să schimbăm formatul şi s-o facem în format de carte, B5, dar pe hârtie volumică foarte prietenoasă şi la pipăit şi la văzut. Avem un grafician excepţional în persoana lui Mihai Păcurar, care în acelaşi timp este şi scenograf la Teatrul Naţional din Cluj, iar tatăl lui este unul dintre graficienii optzecişti, Doru Păcurar, scenograf la Teatrul de Stat din Arad.          Revista apare la Bucureşti şi la Bistriţa, are o continuitate destul de respectabilă, de 5 ani. La un moment dat, Centrul Judeţean pentru Cultură era instituţia oficială, totdeauna eram foarte lăudat pentru acest lucru, care susţinea apariţia a patru reviste de cultură – „Mişcarea literară”, care nu a început cu noi, o revistă cu tradiţie, cea mai cunoscută revistă literară din judeţul nostru, apoi revista „Infinitezimal”, pe care am înfiinţat-o de când am preluat eu mandatul de manager, revista „Poesis internaţional”, dar care de un an şi jumătate nu se mai află în patronajul nostru, dar o revistă foarte bună condusă de Claudiu Komartin, o revistă care publică, în afară de poezie românească tânără, şi poezie mai ales din Estul Europei, perimetre care au fost mai puţin investigate sub aspectul cultural şi literar. Claudiu Komartin, prin traduceri, a reuşit să publice foarte multă poezie din acest spaţiu – Croaţia, Serbia, Ungaria, Macedonia, Letonia, Polonia şi, oarecum, am preluat şi noi, editând, prin Charmides, trei sau patru poeţi maghiar foarte buni, trei-patru poeţi polonezi foarte buni, am editat un poet albanez excelent, ruşi, edităm foarte mulţi avangardişti traduşi de scriitorul din Republica Moldova Leo Butnaru, cu specialist, mare traducător din limba rusă, un poet foarte bun. Mai avem şi revista „Verso”, înfiinţat de poetul Ion Mureşan la Cluj, în timp de rector era Andrei Marga, dar după plecarea lui din funcţie, revista a rămas „orfană” şi am preluat-o noi. Acum se ocupă de revistă Luigi Bambulea, un tânăr extrem de serios, preocupat de spaţiile culturale. Este cercetător la Muzeul Naţional de Literatură din Bucureşti. Acestea sunt revistele pe care le susţinem. Sigur că, bugetul era acelaşi ca şi pentru o revistă, dar l-am împărţit cum am putut pentru ca toate aceste reviste să apară, să nu moară. Pentru că este important ca un poet, un demers să aibă durabilitate, după părerea mea. Dacă ceva nu durează înseamnă că a fost doar un mic experiment, o chestiune până la urmă irelevantă, din moment ce a murit aşa de repede. Ne străduim să le ţinem, să dăm cursivitate şi să fie de durată aceste proiecte care, cum să spun, prin consistenţa lor merită această soartă, merită să dureze în timp.

          Rep.: - Titlu de ziar: Gavril Ţărmure, succes pe scena Ateneului Român. Ce s-a întâmplat la Ateneul Român? De curând a avut loc acolo un eveniment deosebit...

          Gavril Ţărmure: - Centrul Judeţean pentru Cultură a iniţiat un proiect în cadrul Programului Cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, un proiect ambiţios, uşor trufaş, sub numele „Cucerirea Capitalei prin cultură”. Am considerat că o naţiune care are 100 de ani este şi tânără şi matură în acelaşi timp. Proiectul  trebuia să dovedească dacă se poate compara, dacă tipul de cultură pe care-l consumă un orăşel din provincie este în sincron cu tipul de cultură pe care-l consumă Capitala. Sigur, Capitala este o metropolă, cu o putere gravitaţională excepţională care atrage şi ce-i mai bun şi, din păcate, şi ce-i mai mai rău. Dar dacă vrei să te compari cu ce este mai bun acolo trebuie să vezi dacă ai cu ce. Acest proiect a cuprins patru evenimente, două pe domeniul culturii urbane şi două pe domeniul culturii tradiţionale. M-am întrebat, cu ce putem merge în Bucureşti ca să generăm, ca să producem un pic de vâlvă sau atenţie. Astfel că, am avut o expoziţie organizată la Biblioteca Naţională Română, unde există cel mai amplu spaţiu expoziţional din România, poate la Muzeul Naţional de Artă Contemporană să fie mai mare, pentru că sunt mai multe etaje, dar acolo este un spaţiu cât un teren de fotbal, dar Centrul Judeţean pentru Cultură şi, mai ales, Fundaţia Societatea de Concerte, are un patrimoniu, are o colecţie de mai bine de 1000 picturi, astfel că am spus să mergem să să etalăm tot ce avem. Acel spaţiu trebuia panotat în aşa fel încât să aibă coerenţă, să aibă expresivitate şi să prezinte interes pentru cineva care vrea să vadă o expoziţie. Aşadar, am umplut toate acele spaţii. Fiica mea, care este studentă în anul I la Facultatea de Teoria şi Istoria Artei şi deţine deja nişte noţiuni, mi-a spus că este o nebunie, cum să înghesui toate lucrările? I-am spus că nu le voi înghesui, pentru că există spaţiu, iar ideea de a aduce cât mai multe este să umpli spaţiu. Dacă pui mai puţine lucrări, dacă faci ca şi un pictor care vrea să-şi facă o expoziţie personală, tot alege şi rămâne cu câteva lucrări, este irelevent. Aici, în acest spaţiu mare, se pierd, nu mai au niciun fel de relevanţă. Gândul meu a fost bun, pentru că produs un efect colosal. Printre alţii, a vizitat expoziţia şi Ion Bogdan Lefter, care este un intelectual desăvârşit şi un om care ştie tot ce se întâmplă în plan cultural, inclusiv în judeţul Bistriţa-Năsăud. Judeţul nostru îi este foarte drag şi-l urmăreşte de vreo 30-35 ani. A fost absolut copleşit, uluit de ceea ce a văzut la expoziţie. Mi-a spus că el sesizează patru mari evenimente în arta plastică românească din ultimii 40 de ani: expoziţia depozit făcută de Mihai Oroveanu, cel care a fondat Muzeul Naţional de Artă Contemporană a României, apoi expoziţia „Triaj” făcută de actualul director Călin Dan, de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, expoziţia „Arta plastică românească în perioada totalitarismului”, care a fost organizată tot în acelaşi spaţiu de către Dan Hăulică şi Ruxandra Garofeanu şi expoziţia de acum. Dar, după părerea lui, expoziţia noastră a fost peste celelalte. Să auzi în buricul Bucureştiului că cineva face această constatare, te bucuri şi ai sentimentul că munca ta nu a fost în zadar. Vernisajul a fost în 11 decembrie, iar expoziţia va fi deschisă până pe 10 februarie. A fost un eveniment senzaţional. Am avut două evenimente pe cultură tradiţională, o expoziţie de artă comparată, am prezentat zadiile, pentru că noi avem o mare colecţie de zadii, un element vestimentar pentru femei. La noi toate ţărăncile aveau un război de ţesut, toate îşi ţeseau zadiile. Acum nu mai are nimeni, eventual unele ateliere meşterşugăreşte care mai fac precum făceau ţărăncile înainte. Am reuşit să construiesc o colecţie de 2500 de bucăţi, 1250 de perechi de zadii. Deşi, în luna decembrie, în Bucureşti, toate spaţiile expoziţionale erau ocupate cu sărbătoarea Centenarului, am primit un etaj la Muzeul Naţional al Literaturii, astfel că am etalat câte zadii am putut, mult mai puţine decât aveam. Le-am aranjat pe nişte scânduri de 3,5 m, am pus câte patru bucăţi pe o scândură, le-am pus într-o poziţie aproape verticală, uşor oblică. Într-o tabără pe care am organizat-o, artiştii invitaţi într-un an au avut ca temă să facă o pictură, de dimensiunea 100/40, după un model de zadie. Am avut vreo 50-60 de astfel de picturi pe care le-am intercalat printre scândurile cu zadii. A ieşit un experiment senzaţional. Am mai făcut un spectacol, tot la Muzeul Ţăranului, cu Lenuţa şi Teodora Purja, cu un grup de colindători extraordinari de la Şieuţ şi cu grupul instrumental de la Sângeorz Băi, spectacol care, de asemenea, a avut un efect colosal. De altfel, şi expoziţia de la Biblioteca Naţională a fost consemnată de revista „Formula AS”. Acolo, lelea Teodora Purja  a fost numită „Împărăteasa de la Ţibleş”.

          Rep.: - Teodora şi Lenuţa Purja joacă şi în spectacolul lui Radu Afrim, „Pădurea spânzuraţilor”. Acest spectacol are mare succes. Nu l-am putea aduce şi la Bistriţa? Ar fi foarte mulţi bistriţeni care ar dori să vadă acest spectacol.

          Gavril Ţărmure: - Nu ştiu, voi vorbi cu Radu Afrim, voi vorbi cu domnul Caramitru. Este o idee foarte bună. Spectacol încă se desfăşoară la Bucureşti. Nu ştiu câte personaje sunt, cât este de scump, dar este o idee foarte bună. Ultimul eveniment din cele patru patru care a fost cuprins de proiectul „Cucerirea Capitalei prin cultură” a fost un concert, o gală a operei la Ateneul Român. Mi-am spus că, dacă vrei să cucereşti ceva, te duci la curtea împăratului, în buricul târgului. Ateneul este o sală senzaţională, foarte frumoasă, este cea mai frumoasă sală din România, deşi a fost construit în 1888, acum este relativ mică pentru populaţia Bucureştiului, are doar în jur de 800 locuri. Ateneul sună perfect, are acustica potrivită. Am fost cu Noua Orchestră Transilvană. Ateneul a fost aproape plin. Era între Crăciun şi Anul Nou, erau extrem de multe evenimente şi Bucureştiul era aproape gol pentru că toată lumea era plecată în vacanţă. Dar tot acel public, peste 700 de oameni, a fost uluit. Ei n-au mai auzit de Noua Orchestră Transilvană care s-a înfiinţat la Bistriţa. Mai ales soliştii. Nu te poţi duce acolo cu oricine. Am mers cu Ştefan Pop, laureat al marelui premiu „Operalia”, un tenor care în momentul de faţă este mândria Europei, cu Adela Zaharia. Vroiam să merg cu Ştefan Pop şi Anita Hartig, dar Anita nu putea să vină sub nicio formă pentru că în 25 ianuarie avea concert la Paris, o premieră, astfel că am înlocuit-o cu Adela Zaharia. Adela Zaharia nu a fost cu nimic mai prejos decât Anita Hartig, a fost senzaţională. Şi ea este laureată a marelui premiu Operalia. A mai fost Zoltan Nagy, un bariton, care a fost şase ani solist la Opera de Stat din Viena şi a renunţat la ei, ca şi Anita Hartig, ca să poată răspunde la invitaţiile care li se fac în lume, care sunt mult mai scumpe şi mult mai frumoase, dar au şi mai mult timp. Orice program ai avea, oricât de lejer, tot eşti legat. A mai fost şi Alin Anca, un băiat născut la Beclean, care a fost solist la Opera de Stat din Berlin, un bass profund, cu o voce senzaţională. Spectatorii au afirmat că la Ateneu nu au mai fost atât de mulţi solişti, atât de buni, de la o ediţie a Festivalului „George Enescu”, pe la începutul reluării festivalului, când au venit nişte cântăreţi aduşi de Holender de la Opera de Stat din Viena. Directorul Filarmonicii, care n-a fost la concert, dar la care a trebuit să stau foarte mult în anticameră să mă primească şi să-l conving să ne lase la Ateneu. El spunea că au orchestra lor şi nu primesc pe alţii din provincie. De exmplu, anul trecut, în afară de noi a mai cântat la Ateneu doar Orchestra Filarmonică de la Iaşi. A trebuit să pregătesc un memoriu cu toate succesele orchestrei, să prezint probe video şi audio. După concetr, după Anul Nou, m-a sunat, m-a felicitat şi mi-a spus să am în vedere, pentru acest an, o colaborare, mai multe evenimente. Sigur că am acceptat. Sper că i-am cucerit. Pentru că am mers cu evenimente de foarte mare forţă, alese foarte bine. Când mergi în Bucureşti trebuie să ai şi cu ce şi cu cine să cucereşti. Cred că am reuşit. A fost o provocare, un pariu pe care l-am câştigat.     Vreau să mai amintesc de o acţiune, care a fost, de asemenea, senzaţională. Cu Orchestra „Dor Românesc” am fost în foarte multe locuri – Italia, Anglia, Spania, Israel. Cu Noua Orchestră Transilvană am fost şi în Polonia, la Catedrala „Sf. Iosif”, în Cracovia, unde sunt foarte mulţi români. Catedrala a fost arhiplină şi am făcut un program cu muzică românească. Spectatorii au fost uluiţi. Al doilea eveniment a fost la Varşovia, la invitaţia Ambasadei noastre, eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie. Ambasadorul a fost extrem de încântat, ne-a spus că de 15 ani de când este ambasador nu a mai avut o Zi Naţională a României cu un astfel de succes. Au fost prezente toate ambasadele din Europa la Varşovia, a fost un moment colosal. Ne-am prezentat foarte bine şi am avut o primire şi o receptare a evenimentelor pe măsură. Am fost încântaţi că efortul nostru nu a fost gratuit, pentru că, cum spunea Democrit: „Nu munca te oboseşte, ci munca în zadar”.

          Rep.: - Să vorbim puţin şi de acţiunile de la cinematograf. Atunci când s-a inaugurat, nu mă aşteaptam să aibă atât de mult succes. Sunt foarte multe filme, uneori chiar în două săli, consecutiv.

          Gavril Ţărmure: - Da, oamenii merg şi chiar se bucură. Tot în spaţiul Complexului Cultural „Dacia”, la sfârşitul anului trecut, prin bunăvoinţa Consiliului Judeţean, pentru că ei sunt instituţia administrativă patronatoare, am reuşit să cumpărăm un pian Yamaha nou, pe care-l vom inaugura oficial marţi, 5 februarie, printr-un concert extraordinar susţinut de Eduard Kunz, unul dintre cei mai buni pianişti din Europa, absolut genial, în compania Noii Orchestre Transilvane, aşa că, marţi, de la ora 19.30, aşteptăm publicul meloman din Bistriţa să vină să vadă şi să audă cum sună pianul cel nou de la „Dacia”.

          Rep.: - Cum vedeţi anul 2019? Ştiu că bugetul încă nu este aprobat, dar privind drept înainte, până la finalul anului. Vă propuneţi noutăţi pentru Centrul Judeţean pentru Cultură sau rămân evenimentele tradiţionale?

          Gavril Ţărmure: -Noi vrem să oferim coerenţă programelor culturale propuse, vrem să le continuăm pe cele consacrate de-a lungul anilor ca folositoare şi binevenite pentru judeţ, dar sigur că suntem tot timpul doritori să organizăm şi alte evenimente de rezonanţă şi de referinţă. Eu sunt optimist, eu cred că va fi foarte bine. România va avea un destin foarte bun, sunt convins de asta. Chiar dacă acum există foarte multe contraziceri, puncte de vedere diferite, până la urmă acesta este apanajul democraţiei. Dar eu sunt convins că în România va fi foarte bine, suntem o naţiune tânără, puternică, talentată, binevoitoare şi harnică. Hărnicia românilor se relevă în faptul că toţi cei pleacă din România, indiferent unde pleacă, Italia sau Spania, ne fac cinste. Spania i-a primit pe români de la început cu spirit de fraternitate de la bun început şi această atitudine a lor mie mi-a fost extrem de simpatică, le sunt recunoscător pentru acest fapt. Franţa şi Germania a mai strâmbat din nas când a auzit de români, dar Spania, fără niciun fel de prejudecată i-a primit şi toţi copiii de la noi din sat mai necăjiţi s-au dus acolo, au lucrat cu abnegaţie şi şi-au depăşit starea socială. Toţi au case frumoase, maşini, copii sănătoşi şi voioşi. Dintotdeauna românii au fost foarte harnici şi sigur că hărnicia lor s-a relevat acolo unde s-au stabilit. Şi în România eu cred că va fi foarte bine, chiar şi în plan cultural se vor produce progrese evidente, se va consolida ce-i bun şi în felul acesta toată lumea va posibilitatea să constate că nu este rău. Lumea e bine făcută.

          Rep.: - Gavril Ţărmure mai are timp şi pentru altceva în afară de cultură? Ce va place?

          Gavril Ţărmure: -Îmi plac petrecerile, îmi plac poveştile, horile, mă bucur foarte mult când ajung acasă, la tata, pentru că din păcate mama a plecat în lumea drepţilor. Ne întâlnim toţi fraţii. Suntem mulţi fraţi, când cântăm acolo este o adevărată bucurie. Am fost acasă de Crăciun, am colindat o noapte întreagă cu toţii, au venit vecinii, au venit prietenii, rudele şi toţi s-au bucurat teribil de întâlnirea noastră pentru că ştim cântece, ştim colinzi. Satul nostru prin excelenţă este un sat talentat, oamenii ştiu horii, oameni ştiu juca, majoritatea celor din sat au învăţat foarte bine şi încă mai există o undă pozitivă pentru acel mic sătuc.

          Rep.: - Vă mulţumesc. Şi nu uitaţi, dragi bistriţeni,  să citiţi cărţile de la Editura Charmides, să participaţi la acţiunile Centrului Judeţean pentru Cultură.