Poem pentru levănțica legată cu tricolor

,,Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am
pentru tot ce devine în patrie,”
(L. Blaga - ,,Mirabila sămânță”)
Într-o zi de miercuri,
când prin sângele orașului
umblă țăranii
rostogolind de pe umerii lor
aerul tare al munților și al dealurilor,
în mijlocul târgului,
am cumpărat câteva tulpini de levănțică.
Știam despre ea câteva legende:
că Fecioara Maria i-a uscat Domnului
hainele pe tufele ei,
că regina Nilului, Cleopatra,
l-ar fi ademenit pe Iulius Caesar
cu parfumul ei,
că ar fi alungat și ciuma
din cetățile medievale.
La vremea când ea îngenuchează în floare,
la ceasul risipirii mirosului său,
am cules cele mai frumoase mlădițe.
Apoi, când depărtarea
de fiica noastră Silvana
s-a dat de trei ori peste cap
și ne-a înrourat sufletele,
firele de levănțică
au călătorit într-un pachet
spre îndepărtata Canadă.
Cam după un an,
am ajuns și noi,
la casa ei, din întinsa Canadă.
Într-o zi, când soția mea
mi-a cerut să-i dau
dintr-un dulăpior suspendat
niște fire de cimbru românesc,
am găsit și rămurelele de levănțică
legate într-un buchet,
cu o panglică tricoloră.
S-au rupt atunci în mine
zăgazurile emoțiilor și ale sentimentelor.
M-am retras, am urcat scările
spre camera noastră

ținându-mă de funiile unei lacrimi.
Din spatele meu, fiica mea
a adăugat cu o voce tremurată:
,,-Nu le-am folosit,
n-am vrut să se gate
România mea!”