Satul Breaza - O istorie demnă și milenară sau ,,SUFLETUL MEU NUMAI ÎN SATUL NATAL ÎȘI AFLĂ ODIHNA’’

De multe ori ,,ne pică’’ în mână câte o carte pe care o citim cu plăcere și apoi ne gândim multă timp la conținutul ei.
Asta mi s-a întâmplat și mie de ceva vreme, când am citit cartea scrisă de către domnul profesor de matematică Tănase Rodilă, fost director - mulți ani- ai Școlii Generale Breaza și Negrilești, județul Bistrița-Năsăud. O carte nu recent apărută, dar pe care o recitești cu mare interes, de câte ori o găsești pe birou. Am parcurs-o până la sfârșit, apoi am revenit asupra unor anumite pagini. O carte în care găsești informații despre sat, așezare geografică, istorie, multă istorie locală, port, tradiții, obiceiuri ce s-au pierdut, prin vreme, despre haiducie, povești și povestiri culese de la bătrânii satului. Citeam și mă minunam, câtă informație conține, cât timp a fost necesar pentru a aduna atâtea dovezi prinse între paginile ei, câtă dăruire și mai ales, câtă dragoste de sat și glia strămoșească poate avea dascălul, indiferent că trăiește la sat sau la oraș!
Cu atât mai mult cu cât, cel ce locuiește la sat își împarte timpul mai greu, fiind atent să-i ajungă și pentru cel al studiului, o preocupare de care este atât de mândru! ,,Hrana de suflet’’ a urmașilor săi trebuie asigurată!
Între paginile cărții am găsit niște fișe cu însemnări ale autorului. ,,Dacă țăranul român a avut parte de o viață plină de lipsuri și nevoi, de multă suferință, cu toate că a trăit într-o țară plină de bogății și cu toate că muncea din răsputeri, este pentru că asupritorii săi n-au avut milă ci numai lăcomie, fără margini. De aceea, el s-a înnobilat cu o mare bogăție spirituală și culturală, oglindită în splendorile atât de variate ale portului popular, de obiceiurile și tradițiile sale, valori care nicăieri în lume nu se regăsesc’’.
Nu trebuie să citești mai mult decât atât ca să-ți dai seama că este o carte scrisă cu penița înmuiată în cerneala sufletului de român ce-și iubește glia și istoria.
În altă parte, în carte, domnul profesor scrie ,,repetiția în pedagogie este mama învățării, dar repetiția din această carte este mama întristării’’.
Citind cartea, mi-a fost ușor să înțeleg afirmația dânsului. ,,Haiducia la români a fost o luptă de supraviețuire împotriva asupritorilor, o trăire în libertate și demnitate’’.
Scriind despre istoria zbuciumată a satului, despre viteazul Pintea și despre faptele lui de curaj, domnul profesor adaugă: ,,La români, suferința a fost mai grea decât o stânca și jalea le-a fost cea mai adâncă, iar iubirea pentru vatra străbună și credința strămoșească, nimic și nimeni n-a putut să le oprescă. De aceea, numai românii au cuvântul ,,dor’’ și cântecul în doina.’’
Este un motiv în plus să căutăm cartea, s-o citim și să învățăm, repetând până memorăm ceea ce nu trebuie nicicând uitat.
,,Scriu această carte pentru cinstirea memoriei țăranului român care a suportat umilirea, teroarea și martiriul, apărându-și demnitatea, glia străbună, graiul și credința.
Țăranul este stâlpul existenței și dăinuirii noastre, cel care a dus tot greul istoriei, care a suferit și a suportat durerea cea mai mare și căruia jalea i-a sfâșiat și ars mereu inima și sufletul’’
Iar dacă ești profesor de matematică și cauți atâtea informatii istorice, cu dovezi și rădăcini adânci, înseamnă că ai făcut ,,săpături’’ în memoria oamenilor, ai căutat în ,,podurile caselor’’, acolo unde ai găsit obiecte, instrumente, unelte, cărți vechi, dovezi ce au rezistat ...și asta, nu într-un an sau doi, ci într-o viață de om.
Desigur, timpul ar fi putut fi risipit și altfel, căci este într-o scurgere unidirecțională pentru toți, dar domnul profesor a avut grijă să lăse o urmă a trecerii sale prin locuri și timp, așa cum mulți dascăli au făcut-o și o mai fac.
Un respect deosebit am simțit atunci, gândindu-mă și la timpul petrecut în fața unor dosare sau statistici ce conțineau date reale, cu nume exacte, cu locuri și întâmplări ce scot la lumina un colț de rai – satul Breaza-cu trăiri în istorie, în geografia locurilor și în sufletul oamenilor care localizează școala și satul, și biserica, prin devenirea lor, în vremuri în care relațiile dintre oameni însemnau poate, mai mult decât respect reciproc, în care dascălul și preotul aveau locul lor în icoana sufletului oricărui copil. Da, copilul de acasă devine elevul de la școală, de care dascălul este mândru peste ani, că a devenit ,,ceva’’ bun. Da, ,,pământul bun dă roade bune”.
Despre conținutul cărții vorbesc capitolele ei, începând cu ,,Așezarea și prezentarea geografică’’,, Istoricul localității’’,,, Ocupațiile locuitorilor’’,, Tradiții și obiceiuri’’,, Toponime, antroponime și cuvinte vechi’’,, Biserica și credința’’, ,,Școala și învățătura’’, ,,Oameni de seamă’’,, Fii ai satului’’, ,,Manifestarea culturală’’.
Desigur, despre carte s-a mai scris până acum. Bucuria citirii ei și mai ales ale anumitor capitole din ea, precum Istoricul locălității sau Tradiții și obiceiuri am vrut să o împărtășesc, recunoascând munca celui care a trudit pentru aceasta.
Model de dascăl, domnul profesor Tănase Rodilă, preocupat de sat și istorie, lasă adunat între paginile unei cărți dovezi, adevăruri, mărturii pe care timpul le-ar șterge fără urmă, mai repede decât ne dăm seama. Trebuie urmat, recunoscut și apreciat!
Dânsul ne amintește: ,,Iubirea de țară, iubirea de neam și iubirea credinței stramoșești sunt stâlpii dăinuirii românești’’.
,,Ai, hai, măi!
Doară, Pintea n-o murit,
Num-o țâră-o hodinit.
Doamne-ajută la Pintea
Să ne apere țara
Să ne scape de robie,
De jale și sărăcie!’’

,,Num’ acela e român
Care are suflet bun,
Care știe ce e Dor
E NEAMUL ROMÂNILOR’’