Pr. Dr. Maxim Morariu, la Praznicul Sf. Apostol Andrei și al Sf. Andrei Șaguna: Ne-ntâlnim cu două chipuri de ctitori, cu oameni ce ne-au învățat credința

Iubiții mei,
Biserica ne-ndeamă astăzi să ne-ntâlnim cu două chipuri de ctitori. Cu oameni ce ne-au învățat credința și ne-au facilitat praticarea ei. Alături de Sfântul Filip, Sfântul Andrei, cel dintâi chemat din ceata Apostolilor, și-a purtat pașii și pe meleaguri ce fac azi parte din țara noastră. A încreștinat Dobrogea. Și n-a fost vorba doar de un voiaj pasager, ci de o mai lungă adăstare. O dovedesc peștera în care s-a sălășluit și toponimele menite să încrusteze pe răbojul timpului insolita prezență. Datorită acestui fapt, Sfântul Andrei e considerat încreștinătorul României. Noi ne revendicăm cu dragoste ca fiind un popor cu o credință de sorginte apostolică. Încreștinați de doi oameni care au stat aproape Învățătorului. Mărturii arheologice vin să certifice acest fapt. Din păcate, adesea asumăm acest lucru doar la nivel proclamativ. Ne batem cu cărămida în piept și lăsăm ca sufletul să fie străbătut de vuietul pustietății. Suntem goi de cele sfinte. Poate că nu ar strica să folosim prilejul acestui mare Praznic spre a vedea cum putem valorifica și la nivelul transformării interioare modelul și propovăduirea sa. Miza e mare, răsplata, tentantă!
Același lucru e valabil și în cazul mitropolitului Șaguna. Om cu formație teologică de elită, implicat în viața cetății, pe care a privit-o tot mereu cu ochii blândului păstor de suflete, el s-a dovedit deopotrivă taumaturg și Avvă. A tămăduit deopotrivă, rănile sufletești și pe cele ale neamului, dar și racilele sociale. A reușit să unească în jurul lui Dumnezeu o turmă dezbinată, păstorită vreme de mai multe decenii de cârmaci străini și strâmtorată din toate părțile. A susținut cauza națiunii sale și a fost un militantist cultural cum rar s-a mai întâlnit. În același timp, ierarhul ce va apuca să-și vadă, înspre zenitul vieții, îndeplinit visul reînființării Mitropoliei Ortodoxe Române a Transilvaniei, a fost un făuritor de școală și-un părinte duhovnicesc. Și-a înzestrat instituțiile cu resurse și le-a ctitorit nu doar la nivelul infrastructurii materiale, cât mai ales sub aspect sufletesc. A lăsat generațiilor viitoare idealuri înspre înfăptuirea cărora să tânjească. Cât de actual e modelul lui într-o lume în care linia orizontului e parcă tot mai îngustată de idealuri mărunte! Și-n plus, și-a asumat cu o smerenie de-a dreptul patericală, critica și oprobriul public atunci când majoritatea nu i-a împărtășit ideile. A trăit ultimii ani de viață într-o discreție rar întâlnită și într-o atmosferă de neprecupețită simplitate, țintind verticala atunci când orizontala dădea semne că i-ar considera desuete gândurile. Ori c-ar fi obosit de prezența lui prea consistentă. El, care a revigorat limba română printr-o traducere sublimă și accesibilă integrală a textului sacru!

Iubiții mei,
Privind înspre cei doi sfinți ce stau pe frontispiciul spiritual al zilei de astăzi, suntem chemați a îngenunchea. În semn de respect și de rugare. Căci atunci când te afli în fața unui om de seamă, nu poți să nu-i arăți prețuirea. Așa e și cu sfinții. Totodată, dacă ai bătut atâta cale, ai de bună seamă ceva de cerut. Ce-am putea cere noi unor sfinți de asemenea calibru? De bună seamă nu lucruri ce se găsesc pe toate gardurile. Ori mărunțișuri pe care ni le-am putea procura, cu puțin efort, noi înșine. Căci în fața unui sfânt nu te duci la cerșit. Mergi în vizită la un prieten. Unul influent și drag, ce-i drept, la a cărui îndrăzneală năzuiești ca înspre o soluție salvatoare. Curajul, întărirea în credință și mărturisire și DRAGOSTEA ar fi de bună seamă lucrurile cele mai potrivite. Și dacă tot am ajuns până acolo, să-i privim atent. Să scrutăm fiecare detaliu al profilului lor moral. Și să-ncercăm să ne-mpropriem măcar ceea ce se poate. Căci sfințenia are mereu nevoie de modele. Îndrăzniți!

Vă îmbrățișează cu inima de dincolo de baltă,
Al dumneavoastră,
Maxim Morariu