Călător printre gânduri și culoare

            După un debut  de succes cu romanul ,,O mie și una de dimineți. Nora”, Macedon Tofeni intră în peisajul literar cu o plachetă de versuri intitulată ,,Rătăcind printre gânduri”, o bijuterie lirică acompaniată de mai multe tablouri peisagistice, rod al aceleiași stări de spirit. Dacă pasiunea pentru poezie s-a născut abia la vârsta maturității, cea pentru arta plastică este ceva mai veche și are un plus de experiență acumulată încă din anii tinereții. Prin îmbinarea culorilor cu arta poetică, lui Macedon Tofeni i se potrivește maxima lui Leonardo  da Vinci: ,,Poezia e pictura pe care o auzim, iar pictura e poezia pe care o vedem”. Aflat pe drumul căutărilor literare, autorul ancorează pe tărâmul liricii clasice cu poezii alcătuite în general din trei strofe în care prozodia e la ea acasă, dovedind că autorul se simte bine în zona acestei activități creative. Limbajul poetic este clar, concis și bogat în  resurse expresive. Întâlnim în poemele sale sunetul pur al vocației, dar și amprenta unor trăiri de  o sinceritate aparte: ,,Mă plimb încet cu grijă prin gânduri nenăscute,/ Le recunosc pe toate din lumea cea de ieri,/Firave, incolore, aievea sau pierdute/ În pânza de paianjen a veșnicei tăceri”/ Poezia Rătăcind printre gânduri din care am citat aceste versuri este de fapt și titlul volumului, simbolizând existența călătoare a omului prin acest univers. Poemele lui Macedon Tofeni se disting  prin ritmul cu note elegiace, prin amplitudinea construcției, muzicalitatea versurilor și prin valoarea stilistică a unor categorii morfosintactice pe care le folosește din plin. Verbul său are valențe stilistice și reprezintă sursa majoră a expresivității artistice:  mă plimb, mă simt,  aștept, mi-e dor, aș vrea etc. Figurile de stil sunt haina de sărbătoare  în care se îmbracă poezia lui Macedon Tofeni. Întâlnim în poetica sa câteva expresii metaforice  de mare valoare artistică: ,,voci de gând”, ,,frânturi de gând”, ,,gândul meu desculț” ș.a. În aceeași gamă a expresivității se află  și construcțiile poetice  : cuvinte neîncepute, vorbe nedeschise, valuri neatinse, amintiri nescrise, povești neîntâmplate, care mă duc cu gândul la ,,Necuvintele” lui Nichita Stănescu.  Tensiunea lirică și emoția sunt trăsături evidente ale unei trăiri cu puternice rezonanțe sufletești. Versul este bine așezat în structura sa compozițională  prin care poetul vrea să-și facă cunoscute gândurile, emoțiile, stările meditative ce îl domină, dar mai ales dovedește dorința de a transmite ceva citititorului. Dimensiunea melancolică este prezentă în multe dintre  poeme și glisează în jurul trecerii timpului  prin care autorul rătăcește retrospectiv într-un labirint existențial: ,,Mă plimb prin ceața vremii în haine de copil,/ Mă-mpiedic prin hățișuri de vis și amintire,/ Încerc să mai trăiesc doar un crâmpei fragil/ Din viața fără griji - o scurtă nemurire” (Mă plimb).

          Poemele sale sunt proiecții ale eului, sunt reflecții meditative, încărcate de sensibilitate și imaginar inedit. Găsim în lirica lui Macedon Tofeni  o armonie interioară bine conturată, prin care sondează adâncuri necunoscute spre a da cititorului lumină, bucurie și emoție.  Pentru el, poezia este un joc al căutării sinelui și al echilibrului sufletesc. Subiectul predilect al tematicii abordate este iubirea, sentiment în jurul căruia se coagulează discursul poetic: ,,Când candela-nserării prin farmec se aprinde /Din cea din urmă rază de obosit amurg/Te rog, iubito dulce, ...clipește iar fierbinte/O clipă mai păstrează scânteile ce curg”(O clipă). Chiar dacă timpul, acest inexorabil dușman al omului, își urmează calea lui firească, poetul stă  încă în așteptarea acelei dimineți simbolice:,,Aștept dimineața.../s-aducă în sufletul tăcut/puterea luminii încă necuprinse/ să mângâie flacăra iubirii nestinse/ și zîmbetul clipei ce s-a născut” (Aștept). În imaginarul lui, timpul trecut se contopește cu cel prezent,  cu regretele și nostalgiile care îl încearcă, ceea ce ne spune că Macedon Tofeni este un sentimental: ,,De ce să mai cred oare că apusul dus respiră/ Că strâng încă în mână o rază asfințită,/ Că adieri de vânt se-ntorc și se mai miră/ Că încă – am mai rămas în ziua părăsită” (Întrebări I).Motivul literar al dorului devine la Macedon Tofeni un laitmotiv. El creează un scenariu poetic al dragostei după care a tânjit în tinerețe și trăiește prin  vocea care îl mai urmărește încă: ,,Mi-e dor de umbra vocii ce nu mai pot s-o uit/Ce urmărește surdă trecutul ce s-a dus,/Mă face să trăiesc, deși-s topit de mult,/Mă face să dispar din locul unde nu-s” (Dor). Iubirea este pusă pe seama destinului : ,, Trei pași imenși cât lumea aș vrea să-i fac-napoi/Și să mă-opresc puțin la ultima răspântie/ Acolo unde soarta s-a răzbunat pe noi/ Și-a hotărât s-alegem cărările greșite” (Regret). Macedon Tofeni este un poet sincer și profund, încărcat cu dorințe și așteptări, cu multe vise și întrebări despre lumea de azi: ,,Aici unde-am ajuns nimic nu e ca ieri/ Nici ploaia nu e ploaie, nici vântul nu e vânt/ N-ai ce să ceri la nimeni, dar nici ce să oferi/ E doar o lume surdă și fără nimic sfânt” (M-am trezit într-o altă lume). Poet și pictor, înzestrat cu un talent deosebit, el este un mare iubitor al naturii. Sunt adevărate pasteluri poeziile dedicate anotimpurilor prin care își măsoară vârsta existenței sale: Gând de toamnă, Iarna de altădată, Poem de toamnă, Un stol de amintiri ș.a. Tablourile care însoțesc textele lirice vin să întregească intimitatea acestui volum. Culorile, luminile și umbrele peisajelor naturale se îmbimă armonios cu slova poeziei, în compania căreia vrea să rămână mereu. Da merită, Domnule Macedon Tofeni, fiți în continuare  prietenul artelor frumoase, că aveți încă multe resurse neexplorate.