Proiectul „Şi cei mici fac fapte mari!”, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița! Locul 6 la nivel național!
Luna iunie 2024 a adus o nouă veste bună pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița, în urma implicării în proiectul national al Asociației Ecotic „Şi cei mici fac fapte mari!", ediția a XII-a. Astfel, în data de 28 iunie 2024 au fost desemnate grădiniţele câştigătoare în funcţie de primele cele mai mari cantităţi de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili predate.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița s-a clasat pe locul al VI-lea din 357 de grădinițe din toată țara care au participat la acest proiect. Prin implicarea copiilor, părinților și a cadrelor didactice, am colectat separat 210,5 kg de baterii și acumulatori uzați, protejând astfel mediul înconjurător.
„Și cei mici fac fapte mari” este un proiect marca ECOTIC BAT adresat grădinițelor cu scop educațional în ceea ce privește deșeurile de baterii și acumulatori, iar ediția a XII-a a proiectului s-a derulat în perioada martie-iunie 2024.
În proiect s-au implicat cu entuziasm și responsabilitate cele 8 grupe cu program prelungit de la Grădinița nr. 3 Bistrița și cele 3 grupe cu program normal de la structura Grădinița nr. 7. La toate cele 11 grupe s-au derulat activități de educație ecologică cu preşcolarii, în baza materialelor trimise de către ECOTIC BAT. A fost trimis un recipient mare de colectare DBA, iar fiecare copil a primit un minirecipient pe care l-a folosit acasă la colectarea bateriilor. Totodată, în pachetul pentru grădiniță au fost materiale informative și educative (fișe de lucru, afișe, diplome pentru copii, ghiduri de reciclare). Preșcolarii au derulat cu mare interes în activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect; aceștia au colectat baterii uzate și le-au adus la grădiniță pentru a le preda în recipienții speciali primiți. În colectare s-au implicat părinții, bunicii și prietenii celor mici, fără aportul cărora proiectul în grădinița noastră nu ar fi avut același succes.
Activitățile din proiect au fost foarte bine organizate de către toate cadrele didactice din unitate, iar coordonarea proiectului a fost asigurată de către consilierul educativ, prof. Ana-Maria Telcean.
Colectarea unui număr mare de deşeuri de baterii şi acumulatori a fost o condiţie în calificarea grădiniţei în faza finală a proiectului, care a presupus și un concurs la nivel național privind cantitatea de baterii adunate.
Ridicarea deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili colectaţi prin intermediul unui operator autorizat desemnat de ECOTIC BAT, care a cântărit și consemnat rezultatul, a fost o condiție obligatorie pentru calificarea de la finalul proiectului,
În perioada 24-28 iunie 2024 au fost desemnate grădiniţele câştigătoare, iar grădinița noastră s-a clasat pe merituosul loc IV la nivel național, premiul constând într-un voucher de la Altex pentru achiziționarea unui aparat electronic.
Implicarea copiilor, părinților și a cadrelor didactice în derularea acestui proiect este cu atât mai lăudabilă cu cât a condus la amplificarea colaborării foarte bune între grădinița noastră și familie, dar și la creşterea responsabilităţii faţă de protejarea mediului înconjurător prin colectarea separată a bateriilor și acumulatorilor uzați.
Director, prof. înv. preșcolar Crina Luminița Clapou
Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița
Citiţi şi:
- Preşcolarii din Sângeorz –Băi, campioni în reciclarea bateriilor
- Primăria Năsăud s-a înscris în Campania de colectare a bateriilor și acumulatorilor uzați „Fii un exemplu pentru comunitatea pe care o conduci”!
- Pregătiți pentru Săptămâna Verde? Patrula de Reciclare invită profesorii din judeţ la noua ediție a concursului de educație climatică „Nicio baterie la gunoi!”
- Care sunt şcolile premiate de APM BN şi Asociaţia ECOTIC pentru colectarea deșeurilor de echipamente electrice şi electronice!
- Preşcolarii bistriţenii au fost premiaţi pentru colectarea bateriilor uzate şi pentru proiectele „eco” din grădiniţă
Adaugă comentariu nou