VORBE DE LA ȘANȚ Arhaisme și regionalisme

Lucian Claudiu Grapini s-a născut în data de 3 august 1988 la Bistrița și locuiește în comuna Șanț din județul Bistrița-Năsăud. Este absolvent al Facultății de Medicină Veterinară a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, având un masterat în Ecologie Sistemică și Conservare la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Medic veterinar, cu „apucături”, ca să zicem așa, de prozator. Cine nu-mi va da crezare, vorba aceea, îl invit să răsfoiască revistele de cultură Boema, Răsunetul cultural, Litera Nordului, Rapsodia, Cuibul Visurilor și Izvorul Someșului, la aceasta din urmă fiind și redactor, la următoarele rubrici permanente: Păsările din arealul comunei Șanț, Vorbe de la Șanț și Comuna Șanț în imagini.

Cartea despre care vom scrie în continuare se intitulează Vorbe de la Șanț. Regionalisme și arhaisme. A apărut la editura PIM, Iași, 2024, cu o prefață de Icu Crăciun, scriitor măierean.

Am reținut, printre altele, din prefața acestei cărți, că mai sus pomenita comună de la poalele Ineului a fost atestată documentar în anul 1773, are o populație majoritar românească, motiv pentru care, se presupune, sociologul Dimitrie Gusti, cu echipa sa, a întreprins în 1935/1936 cercetări etnografice, etnologice și antropologice, dacă e să-i dăm crezare prefațatorului acestei cărți.

Glosarul alcătuit de Lucian Claudiu Grapini cuprinde peste 1.600 de cuvinte și vizează în exclusivitate lexicul regional și arhaic din comuna Șanț, alcătuit din dorința autorului „de a păstra vie moștenirea străbunilor săi, pentru ca generațiile viitoare să-și cunoască valorile culturale și prin viu grai”, adaugă în grabă Icu Crăciun, de teamă, probabil, să nu-i iau vorba din gură.

Ideea alcătuirii acestui glosar i-a venit autorului relativ recent, însă la acest proiect a început să lucreze încă din facultate, „făcând acest lucru atât din plăcere, din drag față de graiul local și din nevoia de a le da explicații actualizate, cât și pentru a mă asigura că nu se vor pierde”.

Comuna Șanț s-a aflat aproape un veac sub dominație austro-ungară și, astfel, multe dintre cuvintele intrate în limbajul șănțenilor sunt „forme modificate sau cu pronunție aparte ale celor din limbile germană și maghiară”, motiv pentru care majoritatea celor regăsite în această carte „se întâlnesc și în alte părți ale Transilvaniei sau chiar și în regiuni limitrofe”. Localitatea aceasta are legături cu două regiuni învecinate importante: Maramureș și Bucovina, astfel că „o bună parte dintre vorbele șănțenilor au influențe maramureșene, atât ca formă, cât și ca semantică, însă particularitatea este dată de pronunție, asemănătoare cu cea din Bucovina”.

Constatăm cu bucurie, la primul contact cu această carte, că nu e vorba de o culegere de folclor obișnuită, ci de un adevărat atelier de lucru al tânărului cercetător. El nu s-a mulțumit să consemneze doar cele culese de pe raza comunei sale natale, el a procedat, totodată, la o transcriere fonetică a acestora, oferind, astfel, celor interesați posibilitatea de a fi citite și cunoscute exact așa cum se pronunță ele în graiul strict local. Prin transcriere fonetică, deci.

Iată și câteva exemple concrete, dacă mi se îngăduie: ghe, ghi se citește ge, gi, ca de exemplu: gheață – geață, ghindă – gindă; ce, ci se citește șe, și: ceteră – șeteră (vioară), Ce faci? – Șe fași? etc.

Cartea este, fără îndoială, un prețios document, râvnit atât de specialiști, cât și de simpli cititori. Și este dedicată memoriei bunicilor materni ai autorului: Artene și Elisabeta Cotul, de la care nepotul a învățat majoritatea regionalismelor și arhaismelor menționate în această carte.