Pr. Radu Liviu Roșu: Starea de veghere – menținerea unei rutine sănătoase
„Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.” (Marcu 14, 38)
Dragi cititori, iată-ne ajunși la Pasul 10, un pas capitat în recuperarea persoanelor dependente, care are menirea de a-l ține pe dependent ancorat într-o stare de trezvie, ce are menirea de a-l feri de posibile alunecări spre recădere.
Odată ce cea mai mare parte a Paşilor au fost făcuţi, efectul e cel al ştergerii tablei. Dependentul a învăţat să dea ochii cu Dumnezeu, cu el însuşi şi cu restul lumii. Nu mai are schelete în dulapul trecutului şi, deşi pot să existe unele ”resturi” de sentimente – de obicei, ruşine sau regrete – el are, totuşi, o nouă viaţă. Trecutul s-a terminat şi, câtă vreme nu consumă, nu trebuie să se întoarcă la el.
După ce şi-a curăţit casa sufletului, el are nevoie să găsească o modalitate de a o menţine curată. Pasul Zece face exact acest lucru. Inventarul personal, odată aplicat întregii sale vieţi (în Pasul Patru) e aplicat din nou cu aceeaşi rigurozitate, însă în fiecare zi.
Bineînţeles, unele dintre lucrurile care păreau să domine Pasul Patru nu mai sunt o problemă în acest stadiu. Aproape cu siguranţă, dependentul a încetat consumul până acum, iar comportamentele evidente care însoţesc băutul au dispărut. Amintiţi-vă, totuşi, că pentru dependent consumul nu e decât vârful icebergului – un vârf evident, însă numai un vârf.
Tulburarea care îi hrăneşte dependența activă are multe de spus în modul în care dependentul în recuperare se priveşte şi se simte faţă de propria persoană. Aici el trebuie să recunoască ce anume greşea şi să înveţe cum să îi facă faţă, până când a face acest lucru devine o reacţie instinctivă.
În formularea Pasului, persoanei în recuperare i se spune să-şi recunoască, apoi să-şi admită greşelile. Nu ar fi nepotrivit ca el să recunoască şi lucrurile pe care le face bine – un inventar moral are o latură cu ”plus”, aşa cum are şi una cu ”minus”. Însă, greşelile şi relele făcute de el îl vor bântui şi ele sunt cele care trebuie incluse.
A-ţi face un inventar zilnic, preferabil spre sfârşitul zilei, e un mod bun de a-ţi lua “temperatura spirituală”, și acesta este valabil pentru orice persoană care dorește să aibă o viață echilibrată și asumată.
Acest lucru îţi permite să priveşti mai mulţi factori, inclusiv starea de dispoziţie, viaţa de rugăciune şi relaţiile cu ceilalţi. E momentul în care să revizuieşti arii în care ai depus eforturi deosebite: folosirea timpului sau a banilor, folosirea limbajului, participarea la discuţii inutile şi alte activităţi similare. De altfel, exerciţiul e bun pentru oricine. Pentru dependentul care vrea să rămână abstinent e o necesitate.
Uneori, avem nevoie să vedem lucrurile într-un mod extrem înainte de a le observa. Atunci când lucrurile sunt făcute cu moderaţie, ele tind să ne scape.
Acesta e, poate, motivul din care Biserica a lăsat o duminică pe an, în Postul Mare, pentru a privi exemplul dat nouă de Sf. Maria Egipteanca. Dincolo de orice imaginaţie, Sf. Maria a dus un stil de viaţă extrem, mai întâi în dezmăţ, iar mai apoi în pocăinţă.
În tinereţe, Sf. Maria a petrecut mulţi ani în destrăbălare. Păcatele ei erau mai ales de natură sexuală; există la ea şi o anumită naturaleţe cu care cei mai mulţi dintre oameni se identifică într-o anumită măsură, chiar dacă şi numai în imaginaţie. Mergând la Ierusalim, a trăit o experienţă spirituală profundă atunci când a încercat să intre în Biserica Sfântului Mormânt şi, în consecinţă, şi-a petrecut restul vieţii în deşertul iudaic în condiţii de ascetism extrem.
Motivaţia pentru noua ei viaţă era de a căuta iertare pentru păcatele pe care le comisese şi a făcut asta cu o mare fervoare. Totuşi, pe parcurs, munca ei dură şi devotamentul i-au adus o viaţă supranaturală, plină de înţelepciune şi de conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu.
Dorinţa ei fizică nestăvilită a fost transformată într-o sete nepotolită pentru Dumnezeu. Apetitul ei pentru mâncare şi băutură a fost transformat în dorinţa pentru Sfânta Împărtăşanie. Atacată de cel rău şi de tentaţii periculoase, ea s-a luptat şi s-a luptat până când a triumfat, astfel că, la sfârşit, ea nu mai era deranjată nici de căldură, nici de frig şi se hrănea direct cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Sf. Maria Egipteanca e o eroină pentru întreaga Biserică, însă mai ales pentru monahii care încearcă să ajungă măcar în parte eforturile şi entuziasmul ei pentru Dumnezeu. Ea demonstrează un mod de viaţă care e mai apropiat de cel al îngerilor decât de cel al fiinţelor umane, iar aceasta e una dintre viziunile care dau viaţă idealurilor monahale.
Pasul Zece este, oarecum, esenţa vieţii monahale, iar persoana care face Pasul Zece în mod regulat, chiar dacă nu zilnic, îmbină pocăinţa cu acţiunea şi păşeşte pe calea îngerilor.
Ca şi Paşii, calea monahală implică o re-evaluare radicală a valorilor societăţii umane. De la bun început, egoul e pus deoparte, iar prin rugăciune şi post, prin disciplină şi efort, monahul îşi ”croieşte” drumul către Dumnezeu. Conştientizarea păcatului în viaţa de zi cu zi e un element important al procesului de metanoia sau de pocăire şi cu fiecare păcat recunoscut calea devine tot şi tot mai antrenantă.
Cei mai mulţi membri ai Bisericii nu vor deveni călugări şi maici, cel puţin nu în viitorul apropiat, iar oferirea propriei persoane vieţii monastice va fi mereu ceva neobişnuit, ceva ieşit din comun.
Totuşi, fiecare poate participa, cel puţin în parte, la viaţa monastică prin lucrarea Pasului Zece. Comparativ cu viaţa monastică, poate părea un lucru mărunt. Însă, făcând asta ne legăm pe noi de imensitatea înţelepciunii monahale şi de puterea spirituală pe care mănăstirile o aduc în viaţa Bisericii.
„Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. Duhul să nu-l stingeți...Feriți-vă de orice înfățișare a răului.” (I Tesaloniceni 5, 16-22)
Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți.
Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!
Citiţi şi:
- Pr. Radu Liviu Roșu: “TAINA RECUPERĂRII”- Predarea în mâinile lui DUMNEZEU
- Pr. Radu Liviu Roșu: ”Îndepărtarea slăbiciunilor” – începutul transformării omului
- Pr. Radu Liviu Roșu: Sufletul- temnița mea!
- Pr. Radu Liviu Roșu: Cine-mi este Dumnezeu?
- Pr. Radu Liviu Roșu: Sinceritatea – secretul fundamental al vieții
Adaugă comentariu nou